"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

COMUNICAT DE PRESĂ

nr. 2 din 2019

 

Marți, 5 februarie a.c., în incinta Centrului Mariapoli, din localitatea Castel Gandolfo (RM), s-au desfășurat lucrările Adunării Eparhiale și ale Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (EORI).

 

Întrunită sub președinția Preasfințitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, avându-l alături pe Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, acest organism statutar a examinat şi aprobat rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului Eparhial, execuția bugetară pe 2018 şi bugetul eparhiei pentru anul 2019. Alături de membrii clerici, monahi și mireni ai Adunării Eparhiale s-au aflat și preotese și alți mireni doritori, din parohiile eparhiei, numărul total al participanților ridicându-se la peste 830 de persoane.

 

Evenimentul a debutat cu slujba de Te Deum în cadrul căreia s-au adus mulțumiri lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Eparhiei Ortodoxe Române a Italiei în anul 2018 și s-a invocat binecuvântarea lui Dumnezeu pentru anul 2019. La final, Preasfințitului Părinte Siluan a adresat celor prezenți un cuvânt de întâmpinare.

 

În continuare Pr. Gabor Codrea, protopop de Tri-Veneto II, a susținut prelegerea: Biserica – Centrul vieții spirituale a satului Românesc”.

 

Au urmat apoi întrebări și discuții legate de tema conferinței, precum și saluturile oficiale ale reprezentanților autorităților române și italiene prezente la eveniment. Înainte de a începe lucrările Sesiunii Ordinare ale Adunării Eparhiale, a fost prezentat un film retrospectiv cu activitățile din cadrul Eparhiei.

 

În continuare au avut loc Lucrările Sesiunii Ordinare ale Adunării Eparhiale.

 

În ceea ce privește Slujirea PASTORAL-MISIONARĂ, la finalul anului 2018, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, număra 256 de parohii (și alte 14 în formare), împărțite în 20 protopopiate; 4 mănăstiri, 2 schituri, 6 paraclise episcopale și 2 centre pastorale. Pe lângă parohii mai funcționează alte 127 locuri de slujire (filii), unde se săvârșesc periodic Sfânta Liturghie și/sau alte slujbe, și câteva misiuni în Centrele de Integrare Rrom. Numărul total al unităților pastoral-misionare se ridică astfel, prin mila și ajutorul lui Dumnezeu, la 417.

 

În cadrul Adunării Eparhiale s-a aprobat reorganizarea teritorială a protopopiatelor Triveneto I și II, Lombardia I și II, Piemonte I, Abruzzo și Campania Molise, înființându-se alte patru noi protopopiate (Piemonte III, Lombardia III și Triveneto III și Triveneto IV), și s-a a cordat statut deplin protopopiatelor: Sicilia, Puglia Basilicata și Abruzzo-Molise.

 

Pe parcursul anului 2018 s-au înființat 11 parohii și s-au săvârșit:

 

- 12 hirotonii întru preot și 12 hirotonii întru diacon; în total fiind 286 clerici (272 preoți și 14 diaconi);

- 8.542 botezuri;

- 1.580 cununii;

- 271 de înmormântări;

 

Între evenimentele mai importante ale acestui capitol din istoria Eparhiei noastre amintim faptul că:

 

- a avut loc hirotonia întru arhiereu a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, arhiereul vicar al Episcopiei, s-a săvârșit o sfințire de biserică (Ostia 1);

- s-au binecuvântat 6 iconostase;

- s-au inaugurat 2 noi lăcașuri de slujire;

- s-a organizat, la nivel eparhial, Săptămâna Misiunii, în perioada 18–24 iulie, cu participarea unei echipe de preoți și profesori de la Galați împreună cu Maica Sofronia și Diaconul Sorin Mihalache de la Iași; s-a organizat, la Bologna, de către Centrul de Studii Teologice Sfântul Dionisie Exiguul al episcopiei, a II-a ediție a Universității de Vară „Sfântul Maxim Mărturisitorul și Sfânta Mare Muceniță Ecaterina”, pentru formarea pastoral-misionară continuă a clericilor și a soțiilor acestora.

 

În ce privește Activitatea SOCIAL FILANTROPICĂ se remarcă următoarele:

 

- s-a continuat Proiectul Social de adopție la distanță „Brațele Părintești, prin care în perioada 1 septembrie 2017–31 iunie 2018 s-au acordat 700 de burse de câte 30 de euro pe lună, pentru copii din România, Republica Moldova și Italia. Anul școlar 2018–2019 a început cu 766 de burse;

 

- s-a continuat proiectul „Ragazzi în gamba” (Tineri pe picioare), în colaborare cu Spitalul Gemelli din Roma, prin care se procură și se pun gratuit proteze persoanelor din România ce au rămas fără unul sau ambele membre inferioare sau superioare;

 

- s-a susținut și-n acest an programul PAM (Program de Asistență Medicală) - prin care se acordă asistență medicală gratuită persoanelor fără posibilități materiale, dar cu probleme grave de sănătate. Prin acest program, în 2018, au fost ajutate numeroase persoane (din Italia, România și Republica Moldova);

 

- s-a implementat proiectul: Cărucioarele Speranței – prin care Episcopia noastră vine în sprijinul persoanelor cu dizabilități motorii, achiziționându-le un cărucior performant. Pe parcursul anului 2018 au fost procurate 15 cărucioare pentru persoane din România, Republica Moldova și Ucraina;

 

- s-a implementat, prin Departamentul pentru Săraci și Pribegi, Proiectul „Desaga Milosteniei, în întreaga Eparhie, prin care credincioșii din parohii sunt încurajați să strângă alimente neperisabile pentru a le distribui celor lipsiți și celor de pe stradă precum și familiilor cu mulți copii și cu o situație materială precară.

 

- a continuat a II-a ediție a Cursului de Formare a Voluntarilor în spitale, care a avut loc la Spitalul Tor Vergata din Roma. La acest curs au participat 9 voluntari. Alți 60 de voluntari au continuat cursurile de specializare organizate de Asociația ARVAS și sunt prezenți săptămânal în următoarele spitale din Roma: Bambin Gesu, Sandro Pertini, Policlinico, Umberto I, San Giovanni, Gemelli, Policlinico Tor Vergata și Casilino.

 

Opera socială din cadrul Eparhiei noastre (prin Centrul Eparhial, toate parohiile și mănăstirile), în anul 2018, a depășit prin jertfelnicia credincioșilor și cu ajutorul lui Dumnezeu, suma de 1 milion de euro.

 

Ca și în anii precedenți DEPARTAMENTELE CULTURAL ȘI DE TINERET au organizat mai multe activități, dintre care amintim:

 

- Proiectul „Stindardele Marii Uniri” – pe toată perioada anului, când 7 stindarde au parcurs toate parohiile Episcopiei noastre, iar în ziua de 1 decembrie, unul dintre ele a fost adus la Alba Iulia la marea manifestare legată de Anul Centenar. În fiecare parohie din Italia, la primirea stindardelor, s-au organizat evenimente locale liturgice (Te-Deum) și culturale (concerte, activități cu tinerii, etc.);

 

- Festivalul “Dor de Eminescu”, ajuns la a IV-a ediție (15-25 ianuarie);

 

- Festivalul “Zilele Portului Popular Românesc” – ajuns la a IX-a ediție (6-7 octombrie);

 

- “Zilele Limbii Române”, ajuns la a V-a ediție (31 august–8 septembrie);

 

- Festivalul de Colinde și Tradiții Creștine – „Colindul Sfânt și Bun”, ajuns la a VI-a ediție (luna decembrie);

 

- Congresul Aniversar NEPSIS - Italia, la împlinirea a 10 ani de la înființarea Frăției Nepsis a Tinerilor Ortodocși din Episcopie, cu o participare a peste 1000 de persoane din toată Italia (8 decembrie);

 

- “Festivalul Bucuriei”, ajuns la a X-a ediție, cu o participare a peste 800 de tineri;

 

- s-au mai organizat 26  de tabere pentru tineri, 8  „Școli de vară”, pe lângă parohii, 4 weekend-uri tematice, 22 de seminarii pentru tineri, 24 de excursii, 9 pelerinaje „Pe Urmele Sfinților” și 14 conferințe adresate tinerilor.

 

DEPARTAMENTUL PENTRU FAMILIE a organizat a II-a ediție a Zilei Familiei, Duminică 20 mai, în apropiere de Ziua Internațională a Familiei, moment care a fost marcat în mod special la Roma, dar și în parohiile din Lazio și din întreaga Eparhie, prin diverse manifestări.

 

Eparhia noastră are la Roma și o extensie a Facultății de Teologie de la București care în anul 2018 a început al doilea an universitar. La ora actuală sunt 57 de studenți dintre care 31 în anul II universitar și 26 în anul I universitar.

 

Pe plan MASS-MEDIA, s-au realizat:

 

- 4 comunicate de presă, 860 știri scrise și 42 știri audio.

 

- în colaborare cu Departamentul Editorial al EORI, s-a lucrat la două site-uri noi: Nepsis Italia (http://www.episcopia-italiei.it/nepsis) – și Merinde Pentru Suflet (http://www.episcopia-italiei.it/mps), și a fost lansată aplicațiaMerinde pentru suflet” (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.merinde.pentru.suflet), destinată utilizatorilor de dispozitive mobile cu sistem de operare Android.

 

 

Pentru anul 2019 s-a propus continuarea tuturor proiectelor începute în anii precedenți precum și inițierea altor proiecte, dintre prioritățile pentru anul următor, amintim:

 

- formarea continuă a clerului și a celor implicați în slujirea pastorală, misionar-catehetică, socială și cultural-educativă a Bisericii.

- implicarea sistematică a preoteselor, alături de soții lor, preoții, atât în catehizarea și educarea copiilor și a tinerilor, cât și în slujirea socială și culturală.

- responsabilizarea și implicarea tuturor clericilor din fiecare protopopiat, prin desemnarea lor ca și corespondenți ai departamentelor din cadrul sectoarelor Centrului Eparhial, ceea ce va crea o rețea de colaboratori ai fiecărui consilier.

- implicarea mirenilor – voluntariatul. Numărul mare al credincioșilor și, odată cu aceasta, al solicitărilor îndreptate spre preot, la nivel parohial, pe de o parte, și numărul mare al parohiilor și creșterea solicitărilor îndreptate spre Centrul Eparhial, pe de altă parte, necesită implicarea cât mai activă a mirenilor în proiectele pastoral-misionare, catehetice, educative, sociale și culturale din parohii.

- intensificarea activității de cateheză în rândul copiilor, tinerilor și adulților, prin implicarea familiilor creștine, alături de clerici și de soțiile lor, deja angajați în această activitate;

- intensificarea proiectelor pentru copii și tineri, a taberelor și a școlilor de vară, cu formarea și implicarea unui număr cât mai mare de voluntari mireni;

- creșterea activității sociale pentru venirea în sprijinul celor săraci, a celor bolnavi, a celor din închisori, prin implicarea Comitetelor Parohiale, în frunte cu preotesele, și a tinerilor din parohii, și încurajarea voluntariatului;

- intensificarea solidarității și întrajutorării între parohiile mai mari și cele începătoare, aflate în zone defavorizate sau implicate în proiecte de construcție de biserică;

 

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale revărsate peste Episcopia noastră în anul 2018 și Îi cerem iertare pentru toate neîmplinirile sau greșelile făcute! Pentru viitor, ne rugăm Domnului ca și în anul 2019 să slujim cu râvnă și dragoste, spre slava Sfintei Treimi și spre propășirea Sfintei noastre Biserici, spre mai binele și unitatea neamului nostru și spre a noastră mântuire!