"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Despre  sufletul românesc cu maestrul Dan Puric la Bassano del Grappa

Duminică, 19 Mai 2019,  clerici şi credincioşi din cele 45 de parohii din zona Triveneto s-au bucurat de o frumoasă întâlnire cu maestrul Dan Puric, care a susţinut în sala de teatru a Centrului Giovanile din Bassano del Grappa o conferinţă cu titlul „Suflet românesc”.

Acest eveniment deosebit a fost organizat de către Sectorul Catehetic – Educaţional al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, în colaborare cu cele 4 Protopopiate din Triveneto şi cu sprijinul Parohiei din Bassano del Grappa.

În deschiderea şi la finalul conferinţei, câţiva membri ai Corului Psalmodia Varadiensis din Oradea, conduşi de Pr. Prof. Mihai Brie, au susţinut un frumos concert polifonic.

Actor, eseist, autor şi regizor de teatru, maestrul Dan Puric prezintă faţa curată a românului, discutând despre creştinism, morală şi credinţă, şi despre calea desăvârșirii neamului românesc.

Teologul Stelian Gomboş, vorbind despre misiunea mărturisitoare a creştinului Dan Puric, a scris următoarele cuvinte: „Prin ce face pe scenă şi prin ceea ce afirmă în faţa miilor de oameni şi tineri ce îl aclamă entuziasmaţi, el nu face altceva decât să destindă spiritul românesc, adică să îl însenineze cu umorul său profund, neaoş şi tandru, însă în acelaşi timp, îl cheamă la renaştere, revenire, reînviere şi regenerare, la a fi, cu alte cuvinte, ceea ce este prin şi în esenţă, trimiţând la demnitatea şi la sfidarea istoriei nefaste; practic vorbind, din punct de vedere duhovnicesc, el a ajuns să curețe poteca spre Biserică.”

La final, toate cele 45 de parohii care au contribuit la organizarea evenimentului au primit câte două exemplare din următoarele titluri: Suflet românesc, Fii demn, Despre omul frumos, Cine suntem şi Să fii Român, având ca autor pe maestrul Dan Puric.

Dăm slavă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru această întâlnire de suflet, care ne-a redat bucuria şi demnitatea de a fi români şi creştini.

Pr. Nicolae Budui – Coordonator Sectorul Catehetic – Educaţional al EORI

 

 

 

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

 

FTOUB Roma

Apostolia

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Sinaxar

Vizitatori pe site

2770816