"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Tinerii și Copiii din Regiunea Lazio descoperă Roma Creștină într-o nouă „zi de vacanță la biserică

 

Cu purtarea de grijă a Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, marți, 27 August 2019, în cea de a 8-a  zi a programului  „Zile de Vacanță petrecute în biserică” organizată în vara aceasta de Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, am participat, împreună cu alți copii și tineri, la pelerinajul organizat în Roma. Îndrumați de domnul Daniel Bălan, ghidul care colaborează cu Centrul de Pelerinaje „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” al Episcopiei noastre, care ne-a vorbit în mod minunat despre frumoasele biserici și monumente din această Sfântă cetate. Ziua a început la „Basilica San Paolo Fuori le Mura” care este a 2-a cea mai mare biserică din Roma, după „San Pietro” de la Vatican, unde se află mormântul Apostolului Neamurilor.

 
Un alt monument creștin vizitat de noi, a fost și Basilica „San Giovanni in Laterano”, construită de Sfântul Împărat Constantin, fiind  biserica cea mai importantă din Roma unde, după cum spune tradiția, s-au organizat primele pelerinaje creștine din Cetatea Eternă. Tot aici se află și o parte din Moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care au murit pentru Hristos pe pământul Romei.


Printre diferitele monumente și biserici creștine, am vizitat și  Basilica „Santa Croce in Gerusalemme” loc unde este păstrată o importantă parte din crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Nostru Iisus Hristos. 
De asemenea, în fiecare biserică și locuri unde ne-am închinat la Sfintele  Moaște, am putut avea un moment de rugăciune și meditație, iar copiii și tinerii au cântat tropare potrivite locului și sfinților din fiecare biserică aparte.

Unul dintre cele mai surprinzătoare locuri a fost Mănăstirea de Maici Augustiniene care, înainte de a deveni mănăstire, a fost un orfelinat pentru fetițe, iar de-a lungul timpului, clădirile nu au fost restaurate niciodată, astfel putând fi admirate edificii vechi de peste 1200 de ani. În interiorul bisericii, sub altar, se află moaștele Sfinților Patru Încoronați care au pătimit pentru credința Creștină, fiind aruncați în Dunăre după primirea cununii muceniciei. Tot în această biserică se găsesc o parte din moaștele Sfântului Mare Mucenic Sebastian. 

Un monument unic în splendoarea Romei este „Columna lui Traian”, pe care este reprezentată forța și curajul de care au dat dovadă strămoșii noștri Daci, atunci când Imperiul Roman condus de Împăratul Traian a dus o puternică campanie de cucerire a Daciei. Pentru a aduce omagiu și recunoștință strămoșilor noștri, am cântat cu toții, mici și mari, o strofă din Imnul Național al României. 


La fel de entuziasmant a fost și turul Romei în autobuz supraetajat, admirând astfel minunatele priveliști, monumente și edificii de mare valoare creștină, istorică și culturală.


Mulțumim Domnului pentru aceasta zi frumoasă, plină de bucurie, petrecută împreună „în biserică”.

 

A consemnat tânăra Pintilie Mădălina Ionela

 

 

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

 

FTOUB Roma

Apostolia

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Sinaxar

Vizitatori pe site

2761242