"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Interviu despre activitatea misionară a preoților de peste hotarele țării, cu părintele Traian Valdman, parohul Bisericii “Pogorârea Sfântului Duh” din Milano (partea I)

 

PENTRU ROMÂNII ORTODOCȘI DIN ITALIA, CA ȘI PENTRU TOȚI CEI DIN AFARA ȚĂRII DE ORIGINE, BISERICA ÎNSEAMNĂ ACASĂ

 

Părintele Traian Valdman s-a născut în 1944, în localitatea Scurtu Mare, Județul Teleorman. După absolvirea Institutului Teologic Universitar din București, în 1968 a fost admis la Cursurile de doctorat ale aceleiași instituții academice. Timp de patru ani (1970-1974) a fost secretar la Cancelaria Sfântului Sinod și slujitor la Mănăstirea Antim. Între 1970-1971, a beneficiat de o bursă pentru specializarea în ecumenism, la Institutul Ecumenic din Bossey-Geneva. La începutul anului 1974, a fost trimis la Milano cu o bursă de studii de doi ani la Departamentul de Științe Religioase al Universității Catolice. Deoarece aici a găsit o numeroasă comunitate de creștini ortodocși români, un an mai târziu (1975), a luat ființă Parohia “Pogorârea Sfântului Duh”.

2015 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca an omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi. În linii generale, prin ce mijloace considerați că parohia Îl poate propovădui pe Domnul Hristos în zilele noastre?

Mijloacele necesare propovăduirii sunt misiunea, învățătura, viața liturgică și trăirea concretă în cotidian a credinței creștin ortodoxe. Misiunea, care implică chemarea și trimiterea are origine dumnezeiască. Domnul Hristos spune: "precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi" (In. 20, 21). Tatăl Îl trimite pe Fiul, Fiul îi trimite pe Sfinții Apostoli, iar aceștia îi trimit pe episcopi și, prin episcopi, pe preoți și diaconi.

Activitatea învățătorească derivă din cea misionară. Nu așteptăm, ci mergem să căutăm și să-l întâlnim pe apropele nostru, spre a mărturisi cât bine ne-a făcut și continuă să ne facă Dumnezeu. Nu rareori, creștini mai puțin practicanți în țară, vin la biserică să-i întâlnească pe conaționalii lor și aici Îl întâlnesc pe Dumnezeu.

În ceea ce privește trăirea credinței în viața de toate zilele, aceasta este mijlocul prin care punem în practică ceea ce propovăduim. Spre exemplu noi, preoții, îndrumăm doamnele însărcinate să vină la spovedit și împărtășit, ocazie cu care le explicăm că urmează ca după naștere să citim rugăciunile de purificare la opt și patruzeci de zile. Atunci, împreună cu viitorii părinți ne gândim la numele ce va fi dat copilului, indicând numele sfinților mai importanți din ziua sau perioada în care se va naște sau ale sfinților ale căror nume le poartă membrii din familia nașilor. Față de obiceiul de a pune copiilor două sau mai multe nume indicăm să pună unul singur, care să fie al unui sfânt din calendarul ortodox. Nu se exclud numele mai puțin cunoscute ale unor sfinți occidentali, prezenți în calendarul Bisericii din primul mileniu, ca, spre exemplu, al Sfântului Ambrozie de Milano, sărbătorit pe 7 decembrie, sau al Sfântului Mucenic Traian, sărbătorit pe 21 august.

În slujba misiunii în parohie pot fi folosite și mijloacele mai vechi și mai noi ale comunicării publice: buletin parohial, cărți de spiritualitate, întruniri duhovnicești, radio, televizor, filme cu subiecte religioase, prezentări ale unor manifestări cu teme religioase ce au loc la nivel patriarhal, episcopal sau parohial. Sunt cunoscute și urmărite cu interes și mult folos duhovnicesc Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas și Ziarul Lumina ale Patriarhiei Române, pe care le recomandăm credincioșilor noștri din diaspora.

 

Ce înseamnă Biserica pentru românii ortodocși din Italia?

Pentru credincioșii noștiri din Italia, ca și pentru toți cei din afara țării de origine, Biserica înseamnă acasă. Este locul în care trăiesc credința, tradițiile, limba și tot ceea ce constituie identitatea lor. În parohie dânșii trăiesc toate momentele semnificative ale vieții: bucuria nașterii și botezului copiilor, veselia cununiei tinerilor, pomenirea celor adormiți însoțită de pomenile la care nu lipsesc specialitățile culinare de acasă.

În străinătate, unde toată săptămâna trăiesc printre străini și vorbesc o limbă care nu este cea maternă, parohia este familia lărgită, unde fiii neamului din spațiul mioritic se regăsesc acasă, întâlnesc persoane care vorbesc limba lui Eminescu, a lui Arghezi, a lui Mateevici și a lui Vieru; găsesc duhovnicul la care își pot deschide sufletul spre a-l ușura de greutățile vieții și ale păcatului; în parohie Îl găsesc pe Dumnezeu și astfel nu se mai simt nici singuri, nici abandonați.

 

CREȘTINII NOȘTRI AJUTĂ LA CREȘTEREA A CEEA CE EU NUMESC PIS, ADICĂ PRODUS INTERN SPIRITUAL

Care sunt cele mai importante coordonate misionare de care trebuie să țină cont preoții din diaspora?

Preoții care desfășoară activitate misionară printre românii din diaspora trebuie să știe că românul din afara țării are nostalgia paradisului copilăriei sale și să răspundă acesteia creând în biserică o atmosferă cât mai apropiată de cea de acasă: să împodobească biserica cu icoane specifice tradiției ortodoxe române și nu cu icoane care nu respectă indicațiile Erminiei bizantine; să cultive limba vechilor cazanii și a celorlalte cărți de cult cu al său parfum liturgic; să-i încurajeze pe credincioși să se poarte cum li-i portul, neuitând costumele populare.

Românul din afara țării se simte abandonat, neajutorat, părăsit și senzația aceasta sufocă orice bucurie. Deseori unii credincioși vin la biserică înainte de deschiderea acesteia. Spun că, după o săptămână trăită printre străini, de-abia așteaptă să vină duminica spre a-și încărca bateriile sufletului cu harul necesar pentru săptămâna ce urmează.

Și nu în ultimul rând, preoții de peste hotare au datoria să cultive în sufletele parohienilor respect deplin față de poporul care le oferă ospitalitate, față de țara care pentru mulți dintre ei sau copiii lor devine a doua patrie.

 

Cum poate preotul insufla și cultiva, dragostea față de țara adoptivă?

Sunt foarte multe metode! În primul rând, ar fi bine să-i sfătuiască să învețe limba locului, să cunoască istoria și cultura țării în care trăiesc, și, când este posibil, să devină actori ai progresului social, economic și cultural. În Italia, românii, care în marea lor majoritate muncesc în mod competent și responsabil, aduc o însemnată contribuție la creșterea a ceea ce se numește PIL, adică produsul economic intern brut. Dar ei mai contribuie și la creșterea a ceea ce eu numesc PIS, adică produsul intern spiritual. Italienii le încredințează româncelor ceea ce au mai de preț: copiii și persoanele în vârstă, părinți sau bunici. Și creștinele noastre, cu simplul lor exemplu de trăire duhovnicească, ajută pe mulți italieni să recupereze dimensiunea religioasă a vieții lor. Îi învață să postească, le citesc din cărțile de rugăciuni ale Bisericii lor, îi sfătuiesc să cheme preoții lor să-i spovedeasacă și să-i împărtășească pe bătrânii și bolnavii ce nu pot merge la biserică. Pe unii bolnavi îi aduc la Taina Sfântului Maslu în Biserica Ortodoxă Română, dar fără să facă prozelitism.

Cum credeți că arată profilul preotului misionar al zilelor noastre?

Preotul misionar al zilelor noastre trebuie să fie iubitor de Dumnezeu și de aproapele, înzestrat cu credință, nădejde și dragoste, cu o bună cultură teologică și generală. Să fie înainte de toate om de rugăciune și om de omenie, capabil să înțeleagă cultura, mentalitatea, preocupările și dificultățile celor cărora li se adresează, capabil să se jertfească, să considere că prioritatea vieții lui este mântuirea credincioșilor ce îi sunt încredințați spre păstorire.

 

PREOȚII AU ÎNDATORIREA SĂ SE COMPORTE CA ADEVĂRAȚI PĂRINȚI

 

Având în vedere experiența pe care o aveți, ce sfaturi le-ați da preoților din diaspora?

Să se facă tuturor toate, ca măcar pe unii să-i dobândească, adică să considere că tot ce fac pentru oameni, fac pentru Dumnezeu. Să nu uite că a fi preot înseamnă a fi slujitor! Să nu caute ale lor, ci să caute binele și mântuirea credincioșilor. În toate momentele preoții au îndatorirea să se comporte ca adevărați părinți.

Pe lângă acestea atrag atenția asupra faptului că este necesar să predice Evanghelia nu ca o istorie a trecutului, ci ca ceva actual, în eternul prezent al lui Dumnezeu, care se trăiește în timpul liturgic. Ceea ce s-a întâmplat în trecut, “în vremea aceea”, se întâmplă și în prezent, ”astăzi”, și devine contemporan cu viitorul eshatologic, cu “ziua cea neînserată a Împărăției Domnului”.

Este necesar ca preoții misionari să-i introducă pe credincioși în cultura locului, punând în evidență ceea ce aceasta are pozitiv sau conform cu credința ortodoxă. Preasfințitul Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, ca și ceilalți ierarhi din diaspora, face o operă deosebit de merituoasă când înscrie în calendarul bisericesc numele acelor sfinți din primul mileniu, adică ai Bisericii nedespărțite, care au trăit în țări occidentale. Astfel credinciosul din diaspora nu apare ca element străin al acestor meleaguri, ci se înscrie pe linia trăirii spirituale a sfinților de pe teritoriul întinsei Italii, ale căror moaște le venerăm împreună cu credincioșii Bisericii Catolice. Mă gândesc în primul rând la Sfinții Apostoli Petru și Pavel de la Roma, la Sfântul Apostol Andrei ale cărui moaște sunt în cripta catedralei din Amalfi, la Sfântul Ierarh Nicolae de la Bari, și la Sfântul Ierarh Ambrozie, ale cărui moaște sunt venerate în cripta bazilicii de la Milano ce-i poartă numele.

 

Pr. Ioan Haba,

Consilier Coordonator al Departamentului de Comunicare și Imagine

 al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

 

 

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

 

Apostolia

Reportaje EORI

Cuvânt bun

Sinaxar

Vizitatori pe site

2244066