Întru această zi, cuvânt despre Sfântul Benedict şi răscumpărarea unui sărac cu aur, de la Dumnezeu

A fost în părţile Romei celei vechi un călugăr cu numele de Benedict, făcător de minuni şi slăvit foarte, sfânt şi minunat, încât şi pe morţi îi învia, că a iubit pe Hristos din tinereţe şi în viaţa monahicească se nevoia.

Încă şi foarte milostiv era şi îndurat către toţi care-i cereau. Şi acesta era părinte la multe mănăstiri şi cu totul lipsit de avere era. Ci, şi fraţii adunaţi de dânsul, petreceau în multă sărăcie şi întru facere de milostenii. Şi, cu atâta sârguinţă urmau cuvântul lui Dumnezeu pentru sărăcie, încât nici un galben nu se afla în toate mănăstirile părintelui Benedict.

Într-una din zile a venit un om credincios, cuprins fiind de o nevoie şi silit de cineva, care îi dăduse lui împrumut doisprezece galbeni. Iar Sfântul, neavând ce să-i dea, că era cuprins de lipsă, cu glas blând i-a zis lui: "Frate, iartă-mă pe mine, că nu am cei doisprezece galbeni pe care îi ceri. Deci, du-te acum şi după două zile iarăşi să vii". Şi, după ce s-a dus acela, Sfântul a început să se roage şi cerea de la Dumnezeu preţul de răscumpărare a celui cu datoria. Iar a treia zi, a venit cel dator la omul lui Dumnezeu şi i-a făcut plecăciune. Şi era în mănăstire un vas, în care sta lintea. Iar deasupra, pe linte, cu rugăciunile Sfântului părinte, s-au aflat treisprezece galbeni, pe care, luându-i, Sfântul i-a dat celui necăjit, zicându-i: "Mergi, fiule, şi dă-i pe aceştia celui ce ţi-a dat ţie împrumutul, iar un galben să-l ai la tine, pentru trebuinţele casei tale".

Acestea toate ştie a le face milostenia cea atotputernică şi sărăcia pentru Hristos, a Căruia este slava în veci. Amin.

Cerca

5 X 1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

 
 

Emergenza Coronavirus

 

Nutrimento per l'anima

 

 
 

San Lorenzo dei Romeni

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

Apostolia

FTOUB Roma

 

LA MISSIONE DI SAN NICOLA

LA MISSIONE DI SAN NICOLA

 

 
 

Facebook

 

Notizie dalla diocesi

construimcatedrala.ro

 

Nepsis

NEPSIS

 
 

Reportage EORI

 
 

Vi consigliamo

Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

 

 

 

 

I giovani ortodossi

Numero totale di visitatori

12466902