MISONAR NEOBOSIT ȘI SLUJITOR ÎNDRĂGIT

Gânduri de plecăciune în fața inimii care ne-a învățat să iubim slujirea și dăruirea -

 

„Fie-ți milă, Doamne, și mă ridică din căderea mea, dă înviere morții mele, trezește în mine simțirea vieții, scoate sufletul meu din temnița neștiinței, ca să se mărturisească numelui Tău, suflă în mădularele mele ceva din aerul vieții celei noi,

cercetează ființa mea stricată în mormânt.”

 

Sfântul Isaac Sirul,

Cuvinte către singuratici

 

 

În acest an, în ziua de 8 mai, se împlinesc 15 de ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, ca întâi-stătător al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Ani de jertfire și de trudă sfințitoare care au rodit (deja) însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri – (Mt. 10, 30), cu nădejde vie ca (și)în veacul ce va să vină, viață veșnică ne vor aduce.

 

E mare taina aceasta, asemenea ulmului de pe meleagurile noastre natale, nu se pleacă niciodată dar știe să tindă mereu spre cele înalte. Când arborii din jur se pleacă smerit, ulmul știe să primească fulgerul deschis, ulmul nu fuge de cer, ci caută să-l îmbrățișeze – chiar dacă cerul nu e doar lumină, e și durere e și încercare. Coroana lui e dumnezeiască, el vede cu toate frunzele lui inima aproapelui și știe cum să o acopere, știe să o vindece, să o protejeze. Taina e că ulmul nu împinge și nici nu sufocă pomii dimprejur ca să crească strâmb, dimpotrivă le lasă loc, le lasă lumină, le lasă har ca să rodească har. De aceea cei ce cresc pe lângă ulm nu-s slabi, nici egoiști, știu să crească și mai cu seamă să se dăruiască. Cutremurător, ulmul e un adevărat arhiereu.

 

Ziua de 8 mai 2008, e ziua în care a răsărit un ulm plin de lumină, lumină ce s-a aprins ca o lumânare care arde și astăzi, o lumânare care ardea atunci la Lucca, în biserica Sfântului Anastasie – cel Înviat, și astăzi arde în sute de orașe, în zeci mii de inimi, e acea lumină care în loc să se stingă arde tot mai mult, și aprinde și alte lumini. Cu cât ții mai vie flacăra aprinsă, cu atât luminează și ulmul mai mult și înțelegi cu adevărat că, descoperi taina slujirii iubind, îndrăgești slujirea dăruindu-te, iar în mijloc între viață și moarte, între cer și pământ, între Înviere și durere este Lumina dragostei care nu cade niciodată (I Cor. 13, 8).

 

Pentru Eparhia noastră, această zi este un praznic de seamă, căci Domnul ne-a binecuvântat cu multă lumină și har în acești 15 ani, lumină care a răsărit din lucrarea misionară și neobosită la care a pornit la drum lung Vlădica Siluan în toamna anului 2001, ca apoi să-i pună un nou început în 2004 în Italia unde în 2008 urma să fie întronizat ca și Chiriarh. Acum douăzeci și doi ani, părintele Ciprian, devenit între timp ieromonahul Siluan de la Malvialle, a primit harul arhieriei, din acel moment a început o nouă etapă mulți dintre cei care i-au urmat. În Episcopul Siluan, care la doar trei ani după hirotonie a poposit în Nordul Italiei, am regăsit calitățile de toți dorite: duhovnicia, dragostea părintească, jertfelnicia, iubire de slujire, duhul apostolic și mai cu seamă cel misionar. Un episcop ca un ulm: Părintele tuturor.

 

Cea mai mare bucurie pe care o trăim în aceste clipe, este că ne mai putem hrăni din acea dulceață pe care am gustat-o dintru începuturi; de acest har, de această bucurie, de acest dar de mare preț pe care ni l-a lăsat Vlădica Siluan ca moștenire – cum să fim mereu alături de Domnul, cum să privim la Cer, cum să aprindem lumina în inimă! Și pe lângă toate, poate comoara cea mai mare, cum să prețuim cu adevărat liturghia și slujirea, căci din liturghie ne vin toate, căci acolo descoperim taina credinței – sufletul aplecat spre scripturi, care împacă însingurările (celor pribegi prin diaspora), adună despărțirile (celor rămași cu lacrimi acasă), dezleagă căderile și păcatele (cele pe care atât de mult le regretăm) și aduce ziuă în întunericul care a cuprins de multe ori viețuirea noastră pribeagă.

 

Dragostea de a trăi în Hristos, prin liturghie și slujire misionară, dragoste care ne-a cucerit și pe noi, cei care i-am urmat, atunci când ne așteptam cel mai puțin sau, când nu ne așteptam deloc a adus dea lungul anilor multe roade. Acea dragoste care ne-a scos din deriva sufletească, dintr-o cumpănă sau dintr-o încercare și ne-a pus în fața Celui care i-a umplut desaga cu stele și harisme, stele care tot răsar și luminează astăzi toată Peninsula Italică.

 

Primii pași au fost făcuți în Italia în 2004, în ajunul praznicului Nașterii Domnului, în mica casă parohială de la Gavedo, rece precum peștera din Betleem și parcă caldă în același timp căci primele Liturghii au adus mult har și așezare. Păstor blând și bun, spirit misionar prin excelență, neavând „cetate stătătoare” (Evr. 13, 14), „fără pungă şi fără traistă” (Lc. 19, 4) şi fără însoțitori de drum, a cutreierat toată Italia în lung și în lat, întemeind peste tot noi comunități. Tocmai de aceea Dumnezeu i-a binecuvântat din plin osteneala, deschizând multe inimi care au venit ulterior în ajutor, s-au altoit pe ulmul care crește și astăzi. Iar de la ulm învățăm taina – nu e nevoie de nimic ca să crești, decât de greutăți și încercări – și cât de des fugim de ele ? – căci lovit de vânturi și de ploaie, de fulgere și de furtuni, tot crește ulmul și zidește, iar crescând altoiește și acoperă suflete și inimi care se regăsesc și se reîntâlnesc cu Domnul cel Înviat, croindu-și calea spre veșnicie.

 

Ce sunt acești 15 ani care au trecut de când Vlădica a făcut primii pași către comunitățile însetate de cuvântul Lui Dumnezeu, de cântarea dulce a Sfintei Liturghii, de Sfânta Împărtășanie, într-un cuvânt – de dorul după Dumnezeu, de dorul după Împărăția Sa? Sunt ani care au legat oameni și locuri, suflete și inimi, întâmplări și trăiri, sărbători și bucurie, har și părtășie de cele sfinte. Acești ani au înclinat sufletul românului pribeag pe aceste meleaguri spre Cuvântul lui Dumnezeu celui Viu, spre Cer – care nu doarme niciodată, de unde vine lumina și se risipește toată durerea. Cerul adună sarea durerilor noastre și ne trimite în schimb roua îmbibată de har sfânt.

 

Pentru toate binecuvântările primite, pentru toată lumina care vine din suflet, pentru prisosința de har pe care a știut să o împărță celor din jur, Îi mulțumim din suflet, și-l rugăm pe mult milostivul Dumnezeu să primească dragostea și recunoștința noastră sinceră în Jertfelnicul Său cel mai presus de ceruri.

 

Lumina Învierii, pentru rugăciunile Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan de-Dumnezeu-Cuvântătorul și ale Sfântului Arsenie cel Mare, să lumineze mereu lucrarea cea sfințitoare a Preasfinției Sale, iar Harul Domnului Hristos, Cel înviat din morți, să Îl călăuzească pe calea cea mântuitoare întru Mulți și Binecuvântați ani!

 

                                                      † Atanasie de Bogdania