Cambia lingua:

Mesaj de condoleanțe cu ocazia decesului tatălui Preotesei Manuela Luminița (Lonato di Garda)

Cucernică Doamnă Preoteasă Manuela,

Preacucernice Părinte Gabriel,

Îndoliată familie,

Htistos a Înviat !

 

Am aflat, cu întristare, de trecerea la cele veșnice a robului lui Dumnezeu Vasile, tatăl, socrul și bunicul vostru.

În aceste momente de doliu și de încercare, pe care familia voastră le trăiește, ne rugăm, împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu Vicar Atanasie de Bogdania, cu toți clericii, monahii şi credincioşii din eparhia noastră, ca Mântuitorul Hristos, Biruitorul morții, să dăruiască robului Său, Vasile, iertare și odihnă, în veșnicia Sa, iar vouă, tuturor celor întristați de plecarea sa din viața aceasta, să vă dăruiască pace și mângâiere.

Veşnică pomenire robului lui Dumnezeu Vasile, din neam în neam!

Cu părintească îmbrățișare și binecuvântare familiei îndoliate,

 

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

 
 

 

 

 
 

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

 

 

 

 
 
 

construimcatedrala.ro

 

 
 

Agenda/Diario pentru tine!ri 2021/2022

12611876