Cartea Istorisiri de suflet folositoare și pagini inedite din Limonariu îl are autor pe Pavel de Monemvasia și a fost editată acum doi ani de către editura Sophia / Metafraze din București.

            Monemvasia a fost unul din cele mai bine conservate orașe bizantine; el a fost fondat în timpul invaziilor slave din secolul al VI-lea (582/3 sau 587/8) de către spartani. Preasfințitul Pavel, cel care semnează ca și autor, a păstorit cetatea în a doua jumătate a secolului al X-lea, lucru dovedit de Synodiconul cetății și de un sigiliu episcopal descoperit în Corint.

            Istorisirile de suflet folositoare au ca și model Scara sfântului Ioan Sinaitul și ele se înscriu în străvechea tradiție a apoftegmelor care își au geneza în secolul al VI-lea. La fel de bine ea se înrudește cu istorisirile Sfântului Grigorie cel Mare,  Este demn de remarcat faptul că „autorul recurge în permanență la tehnica povestirii în povestire, în încercarea de a convinge lectorul că nu el a fost martorul direct și nemijlocit al celor relatate, cu intenția lăuntrică, nemărturisită, de a abate atenția de la persoana sa”[1]. Astfel, cele istorisite trimit la o viață îmbunătățită atât a autorului, cât și, cel puțin, a unei părți din contemporanii lui, ceea ce, implicit, pentru noi înseamnă nașterea introspecției, nașterea uimirii că avem dinainte dovezi clare, atestate documentar, că au trăit oameni așa de sporiți duhovnicește.

            Pentru aceia dintre noi care fac cercetare științifică pe text, traducătorii ne pun la dispoziție textele de bază, o parte în engleză, o parte în germană, o parte în italiană.

            Cartea cuprinde 17 povestiri duhovnicești și 3 Pratum spirituale, care formează Paginile inedite de Limonariu. Nicicând nu se imprimă mai bine un adevăr de credință, importanța lucrărilor virtuților, învățăminte morale, decât atunci când ele sunt relatate așa cum s-au petrecut (în cazul nostru), ca momente de viață zilnică a creștinilor dreptcredincioși. De aceea, volumul este ușor de lecturat, pe înțelesul tuturor, și vrednic de folosit cu succes ca și pildă de către oricine.

            Din cele 17 istorisiri noi vom spicui câteva pe care le vom sintetiza. Prima dintre ele este intitulată Puterea milosteniei; în ea aflăm că un oarecare monah când a mers la sfântul Teodoret, patriarhul Antiohiei, a ascultat din gura lui că fusese vizitat de către un străin care mânca cu mâna stângă, deoarece mâna dreaptă era bandajată în niște zdrențe și nu o folosea din cauză că prin ea și-a tras sufletul mamei din chinurile iadului și mirosea de nesuportat. A fost posibil ca să-i scoată sufletul mamei din munci datorită celor șase zile de post aspru și rugăciune intensă, în urma cărora a văzut că sufletul mamei se zbătea în miasmă. Aceasta din cauză că de la momentul adormirii soțului ea se complăcuse într-o viață dezordonată. Toți banii pe care i-a adunat de pe urma desfrânărilor, străinul nostru i-a dat milostenie Bisericii și săracilor. Astfel, mâna urât mirositoare era o dovadă clară a realității muncilor iadului, care n-au mai putut ține captiv sufletul unei păcătoase, datorită milosteniei făcută cu tot ceea ce a câștigat în mod imoral, grație rugăciunii și postului fiului celei care se chinuise.

            O a doua povestire ne situează în vremea împăratului Constantin Porfirogenetul (913—959), când un perceptor de taxe ajungând la o mănăstire ca să ia dijma a văzut cum niște păsări rupeau din ramurile pomilor cu fructe și le duceau în munte. Urmându-le cu monahii au descoperit într-o prăpastie trei femei care se nevoiau cu jertfire multă și care de 11 ani nu mai întâlnise om. Cea care era mai mare le-a spus că din cauza faptului că la vârsta de 22 ani rămăsese văduvă și unul dintre oamenii împăratului o lua cu forța ca să îi fie soție, ea a făcut milostenie cu cele moștenite și s-a îndepărtat de lume împreună cu două roabe. Ceea ce uimește este faptul că nevoitoarele i-au rugat pe părinți să trimită în mănăstire după un preot, care venind și săvârșind sfânta liturghie, le-a împărtășit, urmând ca în următoarele trei zile, fiecare din ele, una după alta, să plece la Domnul.

            Un alt fapt demn de amintit are în centrul lui viața deosebită a unei familii modeste; bărbatul cuplului a atras atenția secretarului imperial care narează, că în cartierul Halcopratia unde se afla a doua biserică după cea din Vlaherne, după o priveghere de toată noaptea, a văzut un cizmar care se ruga cu multă zdrobire făcând metanii. Acesta, când a fost vremea întoarcerii acasă, a trecut prin ușile unor biserici în chip minunat, deși erau închise. Bineînțeles, că lucrul în sine, i-a stârnit curiozitatea și, căutându-și treabă la casa acelor creștini, i-a întrebat despre felul viețuirii lor. Ei i-au spus: „După cum vezi, sunt cizmar și tot câștigul îl împart în trei: o parte pentru nevoile noastre, alta pentru frații noștri sărmani și a treia – pentru cumpărarea materialelor folositoare meseriei mele. Postim în fiecare zi până seara și eu și roaba ta, cu pâine și apă și în rugăciune toată noaptea; astăzi se împlinesc 27 de ani de când ne-am căsătorit și Domnul Dumnezeu ne-a păzit în feciorie”[2].

            O altă povestire ne duce în Calabria de odinioară, când arabii cuceriseră Sicilia, iar pirateria și comerțul cu sclavi era în vogă. Trei monahi și un copil fuseseră luați prizonieri, iar starețul i-a îndemnat pe cei din obște, ca unul dintre ei, mai râvnitor, să meargă pe la oamenii din împrejurimi și să adune bani ca să încerce să-i răscumpere pe părinți. După colectarea banilor și călătoria până în Africa, el găsi într-o piață pe copil, și pentru că a intrat în vorbă cu el și l-a îmbrățișat, sarazinul a vrut să-l pălmuiască, dar numaidecât i s-a uscat mâna. Tot așa s-a petrecut și cu alt sarazin. Întrebați fiind bătrânii lor, ei au răspuns că, dacă monahul care a făcut aceasta, are putere de a face din nou membrele sănătoase, este într-adevăr om sfânt. Și prin rugăciune cu mâinile întinse spre cer și pecetluirea cu semnul sfintei cruci, el a făcut mâinile sănătoase. Mai este de amintit că la întoarcerea spre Calabria, au naufragiat, și negăsind apă pe insula în care au stat câteva săptămâni, același monah a poruncit să se ia apă din mare, și s-a rugat așa: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu, … Tu Însuți și acum îndulcește apa aceasta, ca bând-o cei dimpreună cu mine, credincioși și necredincioși, să se minuneze, mărind puterea Ta, …”[3].

            De mare folos sufletesc sunt și cele trei capitole dedicate Limonarului, căci în ele se găsesc mici relatări cu ajutorul cărora ne întărim mult în credință. Vă înfățișăm câteva.

            În una din ele se arată cum un creștin virtuos a auzit pe o femeie tânără și frumoasă rugându-se în biserică așa: „Doamne, bate-mă!”; întrebată fiind de ce spune cere așa ceva, ea a răspuns: „Eu, stăpâne, am avut un singur soț căruia i-am dăruit fecioria mea, dar care a murit înainte de vreme, lăsându-mă văduvă; acum, fiindcă trupul meu se ridică împotriva mea, din dorința de a fi cu un bărbat, mă rog lui Dumnezeu să mă smerească, ca să nu ajung să cunosc un alt bărbat”[4]. Și, într-adevăr, trimițând pe cineva să vadă unde locuiește, a găsit-o cuprinsă de febră, zăcând la pat.

            O altă povestire este în ton cu minunea vindecării posedaților din Ghergheseni; părinții unei fete erau întristați din cauză că fata lor era tulburată de un demon. Deși le ceruseră multor monahi să le vindece copila, totuși nimic nu reușiseră. Până la urmă, cineva i-a îndemnat să meargă în pustia Sketei, unde erau sfinți puternici în virtute. Călătorind, se întâmplă ca un oarecare monah mai tânăr să le iasă în cale, iar ei se bucurau căci își ziceau că Dumnezeu i-a ascultat. Dar când îi cerea monahului să îi ajute, acesta le spunea că nu este atât de sporit duhovnicește; până la urmă, ca să scape de ei, „înmuindu-i-se inima a scos din sân o carte mică și le-a spus sub jurăminte: Am plecat de acolo (din obște) după ce am furat-o. Grăindu-le el cuvântul acesta, demonul s-a dus, neînlăturând atât smerenia tânărului, cât și credința acelora, care nu s-au smintit din pricina vorbei monahului, ci i s-au închinat ca unui sfânt și i s-au rugat stăruitor”[5].

            De folos este să amintim și întrebarea unui frate către stareț: „Ce voi face, avva, dacă, atunci când voi vedea pe un frate păcătuind, îl voi urî și dacă, atunci când voi auzi despre nepăsarea altuia, îl voi judeca și-mi voi pierde sufletul? Și i-a spus lui bătrânul: Când vei auzi ceva de acest fel, să părăsești grabnic acest gând și să alergi la gândul acelei zile înfricoșătoare și să-ți închipui că te afli înaintea cumplitului scaun de judecată …Atunci nimeni nu va fi judecat pentru ceea ce a făptuit celălalt, ci fiecare pentru cele ale sale”[6].

Credem că este potrivit ca să rezumăm și o întâmplare din vremea împăratului Iustinian, unde se arată măreția sfintei Liturghii: lângă sfânta Sofia, marea catedrală, locuia un evreu sticlar; era căsătorit și avea un copil. Dat fiind faptul că rămânea multă anaforă de la sfânta Jertfă, sacristanul îl ruga pe profesorul de la școala unde învățau copiii, să le dea voie să vină să consume ceea ce era de prisos. Între grupul de copii ortodocși, s-a nimerit să fie și cel de altă credință, și acesta, împreună cu ceilalți, nu doar că a mâncat anaforă, dar s-a și împărtășit. Când tatăl a înțeles ce a făcut fiul său, l-a aruncat în cuptorul în care topea sticla. Mama dându-și seama că soțul ei este aprig la mânie, a mers în atelier și a imediat și-a scos copilul din foc; apoi l-a întrebat: Cum de nu te-ai ars, copilul meu? El răspunse: „O femeie îmbrăcată în porfiră a venit la mine, mi-a dat apă să beau și mi-a spus: Nu-ți fie teamă”. Apoi a mers la patriarh și împărat a spus ce s-a petrecut, s-a botezat și au devenit creștini, iar soțul a fost pedepsit[7].

Învățămintele morale care se desprind din paginile cărții sunt la îndemâna fiecăruia, căci ele ne trimit cu gândul, fapta și viața idealului creștinesc de a rămâne statornici păzitori ai poruncilor, iubitori de Dumnezeu și de semeni. Mai sunt întâmplări legate de Nestorie ereziarhul, despre părinți înșelați, despre preoți nevrednici, despre omorârea patimilor, și altele toate vrednice de a fi lecturate și povestite și altor creștini, motiv pentru care este de folos să ne hrănim sufletul și experiența duhovnicească.

Părintele Cristian Prilipceanu,

Coordonatorul Departamentului Misiunii al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei



[1]Pavel de Monemvasia, Cartea Istorisiri de suflet folositoare și pagini inedite din Limonariu, Traducere din limba greacă veche de protopresbiter dr. Gabriel Mândrilă și Laura Mândrilă, Sophia / Metafraze, București, 2018, p. 7.

[2]Ibidem, p. 44.

[3]Ibidem, pp. 58-59. Este demn de remarcat cum omul îmbunătățit cere mila lui Dumnezeu și peste cei buni și peste cei răi, ca așa să se proslăvească Domnul.

[4]Ibidem, pp. 127-128.

[5]Ibidem, pp. 135-136.

[6]Ibidem, pp. 137-138.

[7]Ibidem, p. 142.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Emergenza Coronavirus

 

Nutrimento per l'anima

 

 
 

Cerca

Apostolia

FTOUB Roma

 

LA MISSIONE DI SAN NICOLA

LA MISSIONE DI SAN NICOLA

 

 
 

Facebook

5 X 1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

 

Notizie dalla diocesi

construimcatedrala.ro

 

Nepsis

NEPSIS

 
 

Reportage EORI

 
 

Vi consigliamo

Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

 

 

 

 

I giovani ortodossi

Numero totale di visitatori

12321592