PAROHIA SĂPTĂMÂNII - Parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Ipatie, Episcopul Gangrei” din Civita Castellana– al 3-lea hram

Civita Castellana se găsește la 40 de km de periferia nord a Romei și la 40 de km sud de Viterbo, capitala Provinciei. Nevoile pastorale în această zonă au făcut ca să fie înființată pe 26 aprilie 2017 această parohie de către Preasfințitul Episcop Siluan, și care a crescut și duhovnicește până astăzi.

Sfântul Sfințit Mucenic Ipatie Episcopul Gangrei (+31 martie 336) este un ocrotitor mai rar întâlnit în biserica ortodoxă, deși este contemporan cu Sfântul Nicolae și Sfântul Spiridon împreună cu care a participat la Sinodul I Ecumenic. Ca hramuri închinate Sfântului Ipatie avem la cunoștință de un Schit în Muntele Athos, apoi o parohie din Grecia care are cel de al doilea hram închinat Sfântului și iarăși, în țară, în localitatea Lunca din județul Botoșani tot ca al doilea hram închinat Sfântului Ipatie.

Orice început este dificil însă ne aducem aminte cu bucurie și emoție de localul comercial de 30 de metri pătrați care ne-a fost biserică timp de 10 luni de zile până când nu am mai „încăput”acolo. Am plecat de la zero și încet, încet prin bunătatea și devoțiunea credincioșilor biserica a fost  înzestrată cu toate cele necesare slujirii liturgice: Sfânta masă și Sfânta Cruce, chivotul sfintele vase, cristelniță, candele, icoane, închinătoare, mochetă, steaguri, etc.

Pe lângă activitățile liturgice între realizările duhovnicești și sociale amintim școala duminicală cu tinerii și copiii, activități artistice cu recitare de poezii, proză, colinde, urături la evenimentele culturale și religioase naționale; programele sociale cu familiile nevoiașe din localitate, Programul “Brațele părintești” și altele.

Anul acesta am prăznuit cel de al treilea hram, când, spre slava lui Dumnezeu și Maicii Domnului și a Sfântului Sfințit Mucenic Ipatie, ocrotitorul nostru și al tuturor celor care cheamă numele lui în ajutor, am putut sluji chiar în sfânta biserică, în duh de rugăciune împreună cu toți credincioșii parohiei, evident respectând prevederile decretelor guvernamentale italiene cu privire la epidemia în curs.  (Rugăciunea bisericii însoțită de privegherea de acum trei zile de la Muntele Athos pentru eradicarea epidemiei au făcut posibilă slujirea de hramul nostru în sfânta biserică.

Motiv de bucurie că de 1684 de ani Sfântul Sfințit Mucenic și tămăduitor Ipatie mijlocește pentru noi și a noastră mântuire și nădăjduim să o facă și de acum înainte, ridicând și noi sus inimile. Amin.  

 

 

Urgența Coronavirus

 

Cerca

Apostolia

FTOUB Roma

 

Instagram

    LA MISSIONE DI SAN NICOLA

    LA MISSIONE DI SAN NICOLA

     

     
     

    Facebook

    5 X 1000

     

    I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

    Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

     

    Notizie dalla diocesi

    construimcatedrala.ro

     

    Nepsis

    NEPSIS

     
     

    Reportaje EORI

     
     

    Vi consigliamo

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     

     

     

     

    I giovani ortodossi

    Numero totale di visitatori

    12273636