Alege limba:

O nouă apariție editorială | File din mine cu Tine / Jurnal duhovnicesc

Acest jurnal dorește să vină în întâmpinarea femeii creștine ortodoxe, cu gândul de a fi o formă de introspecție și conștientizare a călătoriei ei prin viața de zi cu zi, dar și un ghid duhovnicesc cu versete din Sfânta Scriptură și îndemnuri ale Sfinților Părinți sau persoane înduhovnicite.

În fiecare zi, ne confruntăm cu situații diferite de viață, la care este necesar să ne adaptăm, să ne pregătim, să ducem lupta cea bună, stăruind în bine. Conștiința este glasul lui Dumnezeu în sufletul fiecăruia, fiind semnul cel mai evident al asemănării noastre cu Dumnezeu şi al iubirii Lui pentru om. Ea nu dispare niciodată, însă, dacă nu e ascultată şi glasul ei este mereu înăbușit, ea se întunecă, fiind acoperită de păcat. Ea este cea care dă un imperativ în căutarea împlinirii binelui şi a virtuții, a legii dumnezeiești și în a rafina şi a desăvârși tot mai mult faptele bune pe care le facem.

Un punct de plecare spre orice realizare, dincolo de cunoștințe și abilități, poate fi chiar propria noastră stare, dispoziție, iar unul dintre bunii „duhovnici” al propriei persoane poate fi, astfel, scrisul.

Efectul scrisului este mereu același: terapeutic, relaxant, eliberator și crescător. Acest jurnal poate fi un îndrumător, un colț de conștientizare, ce continuă a se scrie prin noi. Conștientizarea unor situații prin cuvânt citit, rostit în gând, dar, mai ales, scris în propriul jurnal este șansa de a avea un prieten în călătoria noastră. Este darul (re)cunoașterii și devenirii noastre, alături de Taina Sfintei Spovedanii.

Dumnezeu este alături de noi în călătoria numită viață, prin munți și văi, în urcușuri și coborâșuri. Prin acest jurnal, însoțit de versete din Sfânta Scriptură și îndemnuri de la Sfinții Părinți, ne putem călăuzi pașii împreună cu Domnul, indiferent de capitolul în care se regăsește viața noastră. Dumnezeu este mereu prezent și pregătit în lucrarea Sa cu noi, spre a face toate bune, știind că Îl iubim!

Lucrarea de față, un jurnal duhovnicesc, își propune astfel, să vină în întâmpinarea femeilor care doresc să călătorească împreună cu Domnul, având ca și călăuză Sfânta Scriptură și cuvinte înțelepte din viețile Sfinților ori a părinților înduhovniciți, în perspectiva așezării, în scris, a unor gânduri, a unor trăiri, ca răspuns la mai multe frământări pe care acestea le pot avea.

Temelia acestui jurnal stă, de altfel, în lucrarea Maicii Domnului, ca model desăvârșit pentru femeia de pretutindeni. Discreția, blândețea, răbdarea, bunătatea, îndrăzneala Maicii Domnului, evocată printr-una dintre puținele ei intervenții evanghelice, „Doamne nu mai au vin...”, și contextualizată din perspectiva fiecărei femei, „Doamne, nu mai am vin...”, dau profunzime și esență lucrării de față. Căci Maica Domnului trebuie să fie modelul fiecărei femei, la care aceasta trebuie să se ridice și să se desăvârșească.

Pentru apariția acestui jurnal o contribuție deosebită a avut-o obștea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Roma, care a sprijinit tipărirea acestei prime ediții.

 

Pentru detalii și comenzi, vă puteți adresa Departamentului de Materiale al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

 
 

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

 
 

 

 
 
 

 

 
 
14228593