La un an de la trecerea la cele veșnice a celor 64 de victime ale incendiului de la Clubul Colectiv din Bucureşti, în numele ierarhilor, clericilor și credincioșilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Române, adresăm un cuvânt părintesc de consolare şi comuniune în rugăciune familiilor şi tuturor celor care îi plâng pe cei dragi, decedați în incendiul din Clubul Colectiv.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Biruitorul morții, să odihnească împreună cu drepții sufletele celor decedați în lumina şi pacea Împărăției lui Dumnezeu.