Ziua universală a iei
Pentru românul plecat din țară, ia – cămașa tradițională – pare mai frumoasă decât pentru ceilalți. În ea se reflectă acel ”acasă” lăuntric, chiar ființial al fiecărui român, de oriunde.
Ia e un rezultat al imaginației, priceperii și simțului artistic a multe generații de meșteri populari și asta o face unică: ea încrustează în țesut, cusătură și broderie elemente identitare ale românului: credință, pagini de istorie și chiar momente din viață. Cam tot ceea ce definește o identitate.
Așa că e firesc, mai ales pentru cei despărțiți de locurile natale, să poarte ia cu drag. În mijlocul comunităților din Italia ia este îmbrăcată la biserică, la evenimente și chiar este celebrată în cadrul diferitelor acțiuni organizate de parohii devenind un fel de ”bilet de vizită” al românilor și al României.
De altfel, inițiativa unei zile care să celebreze ia românească, aparține unei comunități din Diaspora, ”La blouse Roumaine”. Pe 24 iunie, deodată cu Praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul sau Sânzienele, românii celebrează ia, și cu ea, identitatea românească.
Scurt istoric al iei
Conform doamnei Adina Nanu - profesor de istoria artei la Bucureşti de peste 50 de ani, cel mai mare specialist din România în istoria costumului- „din vremea dacilor, ne-a rămas croiala simplă a cămășilor […]. Prin asamblarea unor panouri dreptunghiulare din pânză necroită, aşa cum au ieşit din războiul de țesut, se obțin toate piesele de bază ale costumului, cămașa bărbătească […], ca şi cea feminină (din 4 panouri încrețite la gât, mai adaptate schimbărilor de volum corporal determinate de maternitate). Ambele sunt descrise cu precizie pe columna lui Traian ca şi în metopele de la Adamclisi.” Costumul popular românesc, şi implicit ia, este un produs specific satului. Portul popular a evoluat, în timp, în pas cu transformările sociale şi economice.
În secolul al XIX-lea, costumul popular a fost ridicat la rang înalt. La curtea regală „portul național era arborat cu semnificația unui steag. Pentru realizarea lui, a avut loc transpunerea formelor tradiționale în alte materiale, mai fine şi mai scumpe decât cele tradiționale. […] Regina Elisabeta, care înființase ateliere pentru școlirea tinerelor fete în artele populare, impunea la balurile caritabile portul aşa zis țărănesc.” Emblematice, în acest sens, sunt şi imaginile cu Regina Maria purtând costumul popular românesc, Regina promovând în lumea întreagă ia românească.
