Mesaj de condoleanţe cu ocazia decesului tatălui Părintelui Leonid Plantoș (Prata di Pordenone)
Preacucernice Părinte Leonid,
Stimată Doamnă Preoteasă,
Îndoliată Familie,
Am aflat, cu întristare, despre trecerea la cele veșnice a robului lui Dumnezeu, fratele nostru, Simion preotul, tată, socru și bunic pentru cei care faceți parte din familia sa.
La acest moment de încercare pentru întreaga voastră familie, ne rugăm, împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu Vicar, Atanasie de Bogdania, cu clerul, monahii și credincioșii din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pentru iertarea și veșnica odihnă a sufletului robului lui Dumnezeu, fratele nostru, Simion preotul, acolo unde strălucește lumina Feței Mântuitorului Hristos Cel Înviat. Ne rugăm, de asemenea, pentru familia îndoliată, ca Mântuitorul Hristos să o mângâie și să o întărească, în nădejdea mântuirii robului lui Dumnezeu Simion preotul.
Cu arhierească binecuvântare și cu părintească îmbrățișare,
† Episcopul Siluan
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei