Alege limba:

Gânduri pentru ziua de azi

Cât de greu ne este să ne dezlipim de lume, chiar și nouă creștinilor! Cât de greu este să primim, chiar și din partea oamenilor, îndemnul de a ne schimba viața și de a renunța la obiceiurile noastre! Și totuși, trebuie să o facem, căci uneori, prin glasul oamenilor și prin constrângerile pe care lumea ni le impune, poate să ne vorbească Dumnezeu și, dacă nu recunoaștem glasul Lui, putem rata ultima noastră șansă pe care El ne-o propune, de a ne reîntoarce și de a ne pocăi. Greu cuvânt! Cine mai vrea să audă de pocăința, în aceste ceasuri când suntem așa de greu încercați, când frica morții și frica zilei de mâine sunt deja prezente pentru mulți dintre noi? Și totuși, pocăința rămâne răspunsul. Pocăința nu înseamnă plânsul de mila mea și nici o învinuire morbidă și neasumată de sine; nu înseamnă auto-distrugere psihologică ori abandonare a câmpului de bătălie. Pocăința înseamnă întoarcerea minții și a inimii mele către Dumnezeu, înseamnă deschiderea inimii mele și recunoașterea nimicniciei mele înaintea lui Dumnezeu Care, să fim siguri, nu va sta cu mâinile încrucișate și cu nepăsare în fața predării mele înaintea Lui. Căci aceasta este pocăința, este o predare a mea în mâinile unui Dumnezeu iubitor și atotstăpânitor, Care mă poate vindeca de frică și mă poate păzi de orice rău și de orice molimă.

 

Fraților, noi suferim acum pentru că ne-am pierdut țelul, pentru că am uitat care este scopul vieții noastre de creștini. Agitația lumii pe care acum o plângem, deplasările noastre cotidiene, micile noastre plăceri de zi cu zi și chiar așa-zisa slujire a aproapelui – care se dovedește azi cât de „aproape” ne era, azi când el ne-a devenit dușman și când însuși termenul de „aproape” ne semnalează un pericol –, slujirea lui Dumnezeu într-un fel superficial și romantic; se vede astăzi că toate acestea nu erau decât adaosuri ale vieții noastre și nu însăși viața noastră. Sunt frumoase slujbele lungi și cântările psaltice, icoanele bizantine și veșmintele călugărești, preoțești și arhierești, conferințele duhovnicești, dar dacă la ele se reduce tot conținutul vieții noastre duhovnicești, dacă noi nu trăim credința noastră și nu avem propriul nostru dialog lăuntric și personal cu Dumnezeu, în vremuri de restriște acelea puțin ne vor ajuta, mai ales când ele, așa cum se întâmplă azi, se iau de la noi. Și atunci ce rămâne din credința și din ortodoxia noastră?

 

Am uitat că noi suntem străini și călători în această viață, că țelul nostru este dobândirea vieții veșnice și a Împărăției Cerurilor și că această comoară se dobândește cu multă nevoință și cu silire, căci Împărăția Cerurilor se ia cu năvală, cu suferințe și încercări!

 

Fraților, ce binecuvântare ni s-a dat să trăim! Ce timpuri minunate, în care lumea însăși ne pune „pe liber”, ne scoate din ritmul infernal în care ajunseserăm să trăim și ne lasă să respirăm o gură de timp liber pe care putem să îl petrecem cu familiile noastre, cu copiii noștri, care, de multe ori, cresc fără noi; cu bătrânii noștri, care stau oricum să se apropie de întâlnirea cu Stăpânul vieții și al morții noastre! Lumea a jucat contra noastră și a pierdut pariul. A crezut că ne închide orizontul de mișcare și ne-a dat, de fapt, timp și libertate să fim. Ne-a închis ușa muzeelor, stadioanelor, pub-urilor și a avioanelor, și ne-a deschis ușa spre pocăință, rugăciune și smerenie, adică spre Împărăția Cerurilor. A crezut că, dacă nu mai putem să ne îmbrățișăm și să ne sărutăm, dragostea noastră va scădea, dar ne-a redeschis spre dragostea cea adevărată către Dumnezeu, de unde ne vine și puterea oricărei iubiri pământești. Vrăjmașul și moartea caută să ne sperie cu o putere pe care în realitate nu o au. El vrea să ne îngrozească cu moartea și ne-a adus aminte, prin ea, de viața cea adevărată și veșnică, pe care o pierduserăm din vedere. Unde să fugim, fraților, de boală, suferință și moarte? Doar în brațele Celui care ne poate aduce alinare, vindecare și viață, doar la picioarele Crucii Celui care a pătimit pentru noi părăsire, suferință și moarte. El este Cel care a întărit inimile și trupurile atâtor mii de mucenici care au pătimit pentru El, care le-a alungat frica de moarte și de chin, Cel care îngăduie suferințele noastre de acum spre o mai bună izbăvire și pentru un mai bun răspuns în ceasul  – ce oricum va veni – al judecății noastre și a lumii. Să fugim sub Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care suferă în aceste ceasuri împreună cu noi și să ne încredințăm mijlocirii ei și rugăciunilor tuturor Sfinților și ale Sfinților noștri Îngeri păzitori. Și să fim încredințați că, după cum spune un Sfânt Părinte din Pateric „mai mulți sunt cei care sunt cu noi (mulțimea Sfinților și a Îngerilor), decât cei împotriva noastră” și că oștile vrăjmașului nu ne vor birui.

 

Acesta este, fraților, sensul adevărat al Paștilor și al trecerii noastre prin această viață spre Împărăția cea neclătită – paștile nostru –, unde nu mai este întristare și suspin, ci bucurie și desfătare și petrecere nevremelnică întru iubire și întru slavă. Pe acestea să le pomenim, pe acestea să le dorim, de acestea să ne aducem aminte, și vom petrece această perioadă fără de frică, cu nădejde, și, de ce nu, cu pace și cu bucurie, întru așteptarea întâlnirii cu Domnul Cel înviat din morți și a venirii Sale întru Slavă!

 

O monahie din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

 

 

 
 

 

 
 

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

 

 

 
 
 

 

 
 

Agenda/Diario pentru tine!ri 2022/2023

13320111