Alege limba:

Către:

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților,

Preasfinției Sale,

Preasfințitului Părinte Episcop-Vicar, Damaschin Dorneanul,

 

Consiliului și Permanenței Eparhiale ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Și tuturor dreptslăvitorilor creștini din cuprinsul Eparhiei,

Preasfinția Voastră,

Preacucernici și Preacuvioși Părinți,

Dreptslăvitori creștini,

 

Cu părere de rău, am aflat de trecerea la cele veșnice a Părintelui vostru și Fratelui nostru împreună slujitor, Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Unind condoleanțele noastre la doliul clerului și credincioșilor din întreaga Bucovină, Îl rugăm pe Domnul iubirii nemărginite să dăruiască sufletului robului Său, Pimen Arhiereul, iertare și veșnică odihnă în Împărăția Sa.

Nutrim nădejdea că, prin îndelunga sa slujire a Bisericii lui Hristos, prin darurile duhovnicești, pe care multora le-a &ici rc;mpărtășit, Arhiereul Pimen va primi cereasca răsplată.

Împreună cu clerul, monahii și credincioșii din eparhia noastră, Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos, Cel înviat din morți, să odihnească sufletul robului Său, Pimen Arhiereul, în lumina cea neînserată a Împărăției Sale, unde toți drepții ca luminătorii strălucesc, și să-i mângâie pe toți fiii eparhiei pe care acesta a păstorit-o.

 

Veșnica lui pomenire, din neam în neam!

 

 

† Episcopul SILUAN

 

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

 

 

                                                              † Atanasie de Bogdania

 

                                                                Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

 

Roma, 20 Mai  2020

 

 

 

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

 
 

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

 
 

 

 
 
 

 

 
 

Agenda/Diario pentru tine!ri 2022/2023

13735370