Alege limba:

Lămuriri din Scripturi pentru vremurile pe care le trăim

Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin, alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viața mea, Multmilostive.

 

Odată cu căderea din rai, omul a pierdut două trăsături fundamentale ale trupului: nestricăciunea și veșnicia.

Păcatul – neîncrederea în Dumnezeu și neascultarea cuvântului Lui, respectiv încrederea în propria „părere” și ascultarea de cuvântul (gândul) vrăjmașului – a adus, în trupul omului făcut după chipul lui Dumnezeu și dăruit cu tot ceea ce era necesar pentru a ajunge la asemănarea cu El, stricăciunea și moartea. Așa se face că, încă din prima zi a venirii noastre pe lume, ne învechim, îmbătrânim și, în cele din urmă, în mod inevitabil, murim.

 

Omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor (Ps. 48, 12; 21).

 

Totul ar fi fost fără speranță și fără sens dacă Dumnezeu, în iubirea Sa de oameni (gr. philantropia), nu ar fi intervenit în această tristă soartă a omului și nu L-ar fi trimis pe unul-născut Fiul Său (cf. In. 3, 16) să se înomenească și, astfel, să se facă părtaș la toate ale celui zidit după chipul Lui, în afară de păcat, pentru a-l libera de păcat și de urmările lui.

 

Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârșește păcatul rob al păcatului este (In. 8, 34).

 

Dar, odată cu venirea Sa în trup, Domnul ne mai revelează o urmare a păcatului, de data aceasta, asupra sufletului omului: anularea libertății sale și înrobirea lui. Deci omul care săvârșește păcatul nu mai este liber, ci devine rob al păcatului. Prin urmare, libertatea nu se câștigă prin revoluții „exterioare”, ci „interioare” (lăuntrice), ce atacă adevăratul dușman al libertății – păcatul. Iar păcatul nu este altceva decât roada unei „informații false”, primite și crezute ca „adevăr”. Adam a crezut cuvântului șarpelui (vrăjmașului) și a dat „vot de neîncredere” Celui care l-a creat – Dumnezeu, despărțindu-se, astfel, de El – Adevărul și Viața (cf. In. 14, 6). De atunci încoace, viața omului e presărată de suferință, de nefericire, de lipsă de sens, de moarte... Dar omul care învață să asculte, din nou, de Dumnezeu, descoperă și ieșirea din impas:

 

Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va elibera (In. 8, 32).

 

Neascultarea Adamului celui dintâi nu se putea îndrepta decât prin ascultarea „Noului Adam” – Iisus Hristos, Care S-a făcut ascultător (Tatălui)până la moarte (cf. Filip. 2, 8). La fel, tot omul care voiește să iasă din robia minciunii și a păcatului o poate face prin ascultarea de Domnul, de cuvântul Lui.

 

Fericiți cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc(Lc. 11, 28).

 

Ascultarea cuvântului Domnului nu înseamnă o viață ușoară, fără necazuri și probleme, ci înseamnă o viață petrecută în nădejdea mântuirii, o viață cu sens, o viață ce merită, cu adevărat, trăită; o viață ce are ca finalitate redobândirea, prin har, a fericirii, a nestricăciunii și a veșniciei, pierdute prin cădere.

 

Lumea întreagă sub cel viclean zace(In. 5, 19). În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea (In. 16, 33).

 

Vremurile pe care le trăim, mai ales de la începutul anului 2020, au adus, în suflete, multă confuzie și multe frământări, neliniște și nesiguranță. Aceste stări devin cu atât mai intense cu cât omul se acordează la ritmul și duhul acestei lumi. Neacordarea la cuvântul și duhul lui Hristos, la firescul pe care El ni l-a descoperit prin înomenirea Sa, ne-a făcut vulnerabili sufletește la „virușii” de gând și la momelile pe care ni le propune stăpânitorul – „cel viclean” al –lumii acesteia (cf. In. 12, 31; 14, 30). Pe acest plan se dă bătălia pentru veșnicia noastră. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui – adică în planul trupesc, material –, ci (...) împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor vicleniei, din văzduhuri (Efes. 6, 12). De aceea, deși purtăm grijă de sănătatea trupului, totuși, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că nu trupul și cele trupești (sau materiale) sunt prioritare pentru noi, ci cele sufletești, cele duhovnicești (cf. 1 Cor. 14, 1; 12), căci ne-am născut din nou, din apă și din duh (cf. In. 3, 5) și dorim să fim închinători nu idolilor lumii acesteia, ci închinători în duh și adevăr (cf. In. 4, 23-24) Dumnezeului Celui Viu.

 

Oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea și aceasta este biruința ce a biruit lumea: credința noastră(1 In. 5, 4).

 

E momentul să cerem, și noi, Domnului, asemenea ucenicilor Săi: Sporește-ne credința (Lc. 17, 5). E vremea să ne punem mai puțin nădejdea în om și în capacitățile lui limitate și să zicem, împreună cu psalmistul: Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce va face mie omul. Mai bine este a te încrede în Domnul, decât a te încrede în om. Mai bine este a nădăjdui în Domnul decât a nădăjdui în căpetenii (Ps. 117, 6; 8-9).În Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme; ce va face mie trupul? (Ps. 55, 4).Mie, a mă alipi de Dumnezeu bine-mi este, a pune în Domnul nădejdea mea (Ps. 72, 27).

E normal ca lumea aceasta să conteze pe priceperea și pe mijloacele ei, pentru a răspunde provocărilor ce îi stau înainte, dar tot atât de normal este și ca omul credincios să conteze, întâi de toate, pe Domnul și Stăpânul vieții sale, să-și pună nădejdea în mijlocirea iubitoare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a Sfinților Îngeri și a tuturor Sfinților. El are la dispoziție armele – panoplia – lui Dumnezeu (Efes. 6, 11; 13), pentru că, deși umblăm în trup, nu ne luptăm trupește, căci armele luptei noastre nu sunt trupești, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre surparea întăriturilor (2 Cor. 10, 3-4).

Creștinul ce se folosește de panoplia lui Dumnezeu se însemnează, în toată vremea, cu semnul Crucii, zicând: Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime Sfântă, slavă Ție. El se apără de gânduri cu sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu (Efes. 6, 17) – mai ales din Evanghelie și Psalmi –, și cheamă, în toată vremea, în tot locul și în orice circumstanță, Numele Domnului, știind că tot cel care va chema Numele Domnului se va mântui (Fap. 2, 21). După cum, trupește, se poartă grijă de hrană și de vitamine, pentru întărirea sistemului imunitar, tot așa, creștinul se îngrijește și de hrana cea tare și se hrănește, nu numai cu pâinea cea de grâu, ci și cu Pâinea Viețiihrana a toată lumea, Pâinea care S-a pogorât din cer, din care,dacă mănâncă cineva, nu mai moare (cf. In. 6, 48; 50). Pentru creștin, Trupul Domnului este adevărata mâncare și Sângele Domnului, adevărată băutură (cf. In. 6, 55). Ele nu dau, celor care se împărtășesc cu ele, doar viață biologică, ci viață veșnică (cf. In. 6, 54).

Creștinul nu se teme de nimeni și de nimic din cele omenești, pământești, materiale – nici de viruși, nici de vaccinuri, nici de conspirații etc. –, ci se teme doar a păcătui înaintea blândului și smeritului lui Domn și Dumnezeu, a vătăma, prin neîncredere sau neascultare, în cuvânt, în faptă sau în gând, iubirea Sa cea compătimitoare. Creștinul compătimește cu tot omul aflat în suferință și nu-și împarte semenii în „drepți” și „păcătoși” – el considerându-se cel dintâi dintre păcătoși (cf. 1 Tim. 1, 15) –, nici în „vaccinați” și „nevaccinați”(!), ci se bucură cu cei care se bucură și plânge cu cei ce plâng (cf. Rom. 12, 15), nejudecând alegerea liberă a aproapelui său, atunci când nu este de acord cu ea. Creștinul, în aceste momente de confuzie și frământare, caută, cu rugăciune și, mai ales, cu pocăință pentru păcatele sale și ale semenilor săi, să nu piardă din vedere țelul vieții sale – veșnicia împreună cu Mântuitorul Hristos și cu toți cei bineplăcuți ai Săi. El nu se lasă robit de nici o grijă, decât de grija mântuirii, și nu se lasă biruit de nici o frică, în afară de frica lui Dumnezeu – frica de a se despărți, în gând, în făptuire sau în grăire, de voia cea bună și mântuitoare a Domnului și Dumnezeului său.

Tot ce intră în om, din afară, nu poate să-l spurce (Lc. 7, 18). Cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies gânduri viclene, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule... (Mt. 15, 18-19). Nu vă temeți de cei care ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai mult de Acela Care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheenă (Mt. 10, 28) – adică de Domnul Dumnezeu.

Așadar, singurul „virus” de care se teme adevăratul creștin și cu care se luptă el este cel care strecoară, în inima sa, gândul cel viclean și aducător de neliniște, de nesiguranță, ce îi înclină sufletul spre toată fărădelegea și spre neîncredere în Dumnezeu, ce duc la pieirea veșnică. Creștinul nu este alarmist, deși este veghetor și treaz, în toată vremea; el priveghează și se roagă, ca să nu intre în ispită (cf. Mt, 26, 41). El are încredințarea că, orice s-ar întâmpla în viața lui și a semenilor lui, Dumnezeu rămâne „Stăpân pe situație”.

Deci luați seama, cu grijă, cum umblați, nu ca cei neînțelepți, ci ca cei înțelepți, răscumpărând vremea, că zilele viclene sunt. Drept aceea, nu fiți fără de minte, ci înțelegeți care este voia Domnului (Efes. 5, 15, 17). Iar voia lui Dumnezeu aceasta este: sfințirea voastră (cf. 1 Tes. 4, 3). Căutați cele de sus, nu cele de pe pământ (Col. 3, 2).

Luați aminte să nu vă fure mințile cineva cu filozofia şi cu deșarta înșelăciune din predania oamenilor, după înțelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos (Col. 2, 8). De nimic nu vă îngrijorați, ci, întru toate, prin rugăciune şi prin mijlocire, cu mulțumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu (Filip. 4, 6). Faceți, mijlociri, rugăciuni, cereri, mulțumiri, pentru toți oamenii (1 Tim. 2, 1).

Cel ce nedreptățește să nedreptățească încă și cel spurcat să se spurce încă; și dreptul să facă dreptate încă și cel sfânt să se sfințească încă. Iată, (Eu) vin curând și plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui. Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, începutul și sfârșitul (Apoc. 22, 11-13).

Fiți, dar, cu mintea întreagă și privegheați în rugăciuni; mai presus de toate, țineți din răsputeri la iubirea dintre voi, căci iubirea acoperă mulțime de păcate (1 Pt. 4, 7-8).

 

† Episcopul Siluan

 al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

 

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

 

 

 

 
 

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

 

 

 
 
 

 

 
 

Agenda/Diario pentru tine!ri 2021/2022

12690827