Alege limba:

Mesaj de condoleanţe cu ocazia decesului bunicii părintelui Ciprian Ghizilă – Pinerolo

 

 

Preacucernice Părinte,

Cucernică  doamnă preoteasă,

Îndoliată Familie,

 

Am aflat cu întristare de trecerea la Domnul a roabei lui Dumnezeu Maria. Unind condoleanțele noastre la doliul familiei Voastre, Îl rugăm pe Domnul iubirii nemărginite să dăruiască roabei Sale Maria iertare și odihnă în veșnicia Sa.

Împreună cu toţi membrii clerului şi cu credincioşii din Eparhia noastră, Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos Cel înviat din morţi să odihnească sufletul roabei Sale Maria în lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale, unde drepţii ca luminătorii strălucesc, şi să mângâie familia îndoliată şi pe toţi cei care azi sunt întristaţi de plecarea sa dintre noi.

 

Veşnica ei pomenire, din neam în neam!

    

Cu arhierească binecuvântare pentru familia îndurerată și cu părintească îmbrățișare,

 

 

† Episcopul SILUAN

 

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

 

 

 

 
 

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

 

 

 
 
 

 

 
 

Agenda/Diario pentru tine!ri 2021/2022

12611832