Mesaj de condoleanţe cu ocazia decesului tatălui Părintelui Toader Grec - Stradella

Preacucernice Părinte Toader,

Stimată Doamnă Preoteasă,

Îndoliată Familie,

 

Am aflat cu întristare de trecerea întru nemurire a robului lui Dumnezeu Toader, tatăl părintelui Toader Grec de la parohia din Stradella, Italia

Unind condoleanțele noastre la doliul familiei Voastre, Îl rugăm pe Domnul iubirii nemărginite să dăruiască robului Său Toader, soț, tată, socru și bunic, iertare și odihnă în veșnicia Sa.

Împreună cu toţi membrii clerului şi cu credincioşii din eparhia noastră, Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos Cel înviat din morți să odihnească sufletul robului Său Toader în lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale, unde drepţii ca luminătorii strălucesc, şi să mângâie familia îndoliată şi pe toţi cei care azi sunt întristaţi de plecarea lui dintre noi.

Veşnica lui pomenire, din neam în neam!

Cu arhierească binecuvântare și cu părintească îmbrățișare pentru familia îndoliată,

 

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

 

Urgența Coronavirus

 

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

 

Instagram

    Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae

    Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae

     
     

    Facebook

    5 X 1000

     

    I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

    Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

     

    Știri din viața Eparhiei

     

    Nepsis

    NEPSIS

     
     

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2020/2021

     Agenda creștinului 2020

    Calendar 2020 pentru familia ta

     

     Calendarul Tuturor Sfinților 2020 

    Tinerii ortodocși

    Numărul total de vizitatori

    12269579