Alege limba:

Mesaj de condoleanţe cu ocazia decesului tatălui diaconului Daniel Andrușca  – Pomezia

Cucernice Diacon Daniel,

Distinsă doamnă Andrea,

Îndoliată Familie,

 

Am aflat, cu întristare, de trecerea întru veșnicie a robului lui Dumnezeu Viorel, tatăl părintelui diacon Daniel Andrușca, Pomezia, Italia.

Împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar, Atanasie de Bogdania, cu clericii, monahii și credincioşii din eparhia noastră, Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos, Cel înviat din morți, să odihnească sufletul robului Său, Viorel, în lumina cea neînserată a împărăţiei Sale, unde drepţii ca luminătorii strălucesc, şi să mângâie familia îndoliată.

Fie ca harul Mântuitorului Hristos, Cel născut în iesle, să vă mângâie inimile și să vă prefacă întristarea despărțirii în pace și nădejdea de mântuire a robului lui Dumnezeu Viorel.

Veşnică odihnă robului lui Dumnezeu, Viorel, și pomenirea lui din neam în neam!

Cu arhierească binecuvântare și cu părintească îmbrățișare pentru familia îndoliată,

 

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

 

 

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

 

 

 

 
 

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

 

 

 
 
 

 

 
 

Agenda/Diario pentru tine!ri 2021/2022

12925737