Mesaj de condoleanţe cu ocazia decesului mamei părintelui Ioan Bădescu (Foggia)
Preacucernice Părinte Ioan,
Cucernică Doamnă Preoteasă,
Îndoliată Familie,
Am aflat, cu întristare, de trecerea la Domnul a roabei lui Dumnezeu Mariana, mamă, bunică și rudenia voastră.
La acest moment de încercare pentru întreaga voastră familie, ne rugăm, împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu Vicar, Atanasie de Bogdania, cu clerul, monahii și credincioșii din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pentru iertarea și veșnica odihnă a sufletului roabei lui Dumnezeu Mariana, acolo unde strălucește lumina Feței Mântuitorului Hristos Cel Înviat. Ne rugăm, de asemenea, pentru familia îndoliată, ca Mântuitorul Hristos să o mângâie și să o întărească, în nădejdea mântuirii roabei lui Dumnezeu Mariana.
Veșnica ei pomenire, din neam în neam!
Cu arhierească binecuvântare și cu părintească îmbrățișare,
† Episcopul Siluan
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei