Prezentarea „Cărții folositoare de suflet Deasa Împărtășire cu Preacuratele lui Hristos Taine” a sfântului Nicodim Aghioritul (1749-1809) și a lui Neofit Kavsokalivitul (1690-1753), care a apărut la Editura Reîntregirea, în 2017 cu binecuvântarea IPS Irineu, pare să fie nepotrivită acum, când deși suntem în cea mai intensă pregătire duhovnicească, totuși nu avem posibilitatea de a merge la biserică, nu putem să ne mărturisim și nu putem să ne împărtășim conform ortopraxiei. Dar, totuși, este de dorit ca să fim atenți la principiile pe care autorii le sintetizează din Scriptură și Patristică, și așa să argumentăm conștiința, mintea și mai ales, să facem inima sensibilă, la ceea ce ei ne transmit, căci este vorba de Taina morții și a Învierii Domnului, scopul chenozei Sale. Așadar, acum ne convingem, ca apoi, în tot restul vieții, și doar după trecerea carantinei, să punem în practică.

Este o bucurie ca la rându-ne, preoți și mai ales creștini, să vorbim și altora despre sinteticul volum, care nu enumeră nici 150 de pagini și care este scris într-un stil ușor de lecturat[1]. Este o datorie pentru un dreptslăvitor ca să cunoască Învățătura Bisericii Ortodoxe; mai mult, este o necesitate și un lucru de bun simț, ca omul din Biserică, acum, când accesul la informație este înlesnit de atâtea mijloace media, să cunoască argumentat și să știe să explice și altora pentru care motiv este de folos ca să trăim conștienți sfânta liturghie.

Cartea se deschide cu un Cuvânt înainte și cu o Introducere care anticipează ceea ce se va trata: Dogma Preasfintei Treimi, Întruparea Mântuitorului și sfânta Euharistie, adică Moartea Sa cea dătătoare de viață dimpreună cu Învierea,reprezintă „misterul cel mai înalt și mai sfânt al religiei creștine[2]. Prin Liturghie Hristos rămâne prezent în chip real în Biserică, apoi, se dăruiește credincioșilor, căci scopul venirii la slujbă este cuminicarea.

Bine este să reținem comparația dintru început: „Cu adevărat, avea dreptate poporul lui Israil din vechime când se lăuda că s-a învrednicit să se hrănească cu mana cea dulce …”, „dar cu mult mai multă dreptate trebuie să se laude binecredinciosul popor al harului celui nou, pentru că s-a învrednicit să aibă ca hrană Preacuratul Trup al Dumnezeu-Omului Iisus”. „Acelea erau umbră, acestea sunt adevărul; … cei ce au mâncat și au băut din acelea, mai pe urmă, au murit; dar din acestea, cine mănâncă și bea cu vrednicie, se face nestricăcios, se îndumnezeiește, nu moare, ci trăiește în veac”[3].

Timpurile autorilor se asemănau, în parte, dacă nu deplin, cu cele pe care le trăim, căci, ei spun: „Noi, creștinii de acum, însă, îi urmăm nu pe evreii cei buni, ci pe cei nemulțumitori, care din pricina lăcomiei lor lăsau mana cea cerească și doreau cărnurile și celelalte mâncăruri ale Egiptului, … Din pricina acestei nesocotințe, lipsește sfințenia de la noi, s-a împuținat virtutea și a crescut răutatea. De aceea s-a mâniat Dumnezeu și ne pedepsește cu felurite nenorociri, precum: cutremure, boli, moarte și cu alte mii de rele, așa cum atunci i-a pedepsit pe evrei pentru nesocotința ce o arătaseră față de mană cu moarte, cu ciumă și cu alte plăgi”.

Partea Iintitulată Împărtășirea deasă este de mare folos este formată din trei capitole în care se demonstrează că membrii Bisericii trebuie să se împărtășească des, căci amânarea Împărtășaniei care este mântuitoare aduce mari pagube.

Partea a II-aaduce înainte Cuvinte potrivnice desei împărtășiri, adică autorii le vorbesc tuturor acelor creștini care nu doresc să se informeze, să asculte, să aibă bunăvoință în a primi și înțelege cât de mult se păgubesc dacă nu ajung pregătiți la sfântul potir. Deci, autorii nu sunt imparțiali, și nu vorbesc doar pro, ci ei aduc în discuție și invocările pentru care unii, din cauza multor situații nefavorabile prin care a trecut Biserica, au ajuns să țină la mare cinstea împărtășirea rară.

Așadar, să enumerăm măcar câteva din argumentările care susțin o cuminicare normală:

  1. Hristos Domnul la Cina cea de Taină a zis: „Pâinea pe care Eu o dau este Trupul Meu, pe care Eu Îl dau pentru viața lumii” (Ioan 6,51), așadar, acestea sunt cuvintele, sunt porunca Domnului, și nu al unui oarecare om; dacă sfântul Pavel a zis „Duhul să nu-l stingeți” (1 Tes. 5,19), înseamnă că viața duhovnicească se cade să crească în intensitate, nu să intre în repaus. La cele spuse, se adaugă toate atenționările Domnului: „Amin, amin zic vouă, de nu veți mânca Trupul Fiului Omului și de nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață întru voi” (Ioan 6,53).

  2. Sfinții Apostoli se rugau, învățau zilnic poporul și stăruiau în frângerea pâinii (Fapt. 2,42), motiv pentru care au poruncit: „Dacă cineva nu se împărtășește când se săvârșește Liturghia să spună pricina pentru care nu se împărtășește și de va fi binecuvântată să se ierte, iar dacă nu o va spune, să se afurisească”, – Canonul al 8-lea; iar în Canonul al 9-lea al Predaniei lor ei spun: „Biserica trebuie să îi afurisească pe toți acei creștini, care merg la biserică, ascultă citirea Sfintelor Scripturi și nu stau nici la rugăciune, nici la Dumnezeiasca Jertfă, ca unii care produc sminteală în Biserică”. Canonul al 2-lea al Sinodului completează ceea ce au zis apostolii, „creștinii să fie afurisiți până când se vor spovedi și vor arăta roade de pocăință și se vor ruga și atunci să fie iertați”[4].

  3. Scopul liturghiei, în fiecare rugăciune a ei, îndreaptă spre sfânta împărtășire[5]: „Dă-le lor (credincioșilor) ca totdeauna să-Ți slujească cu frică și cu dragoste și fără de păcat și neosândiți să se împărtășească cu Sfintele Tale Taine”, deoarece ele sunt „spre trezvia sufletului și spre iertarea păcatelor”. La cele două rugăciuni enumerate adăugăm toate ecfonisurile, textul Heruvicului, RugăciuneaTatăl nostru unde cerem ca „pâinea cea spre ființă”, adică, mai „Sfintele Taine” să ni se dea.

  4. Sfântul Ioan Hrisostom povestește de lipsa de pregătire a unor creștini din timpul lui: „Văd că mulți se împărtășesc mai mult din obicei și nu după dreapta judecată. Pentru că atunci când vine Postul Mare, toți, în orice stare s-ar afla, fie vrednici, fie nevrednici, se împărtășesc. Tot așa fac și când vine ziua Bobotezei, chiar dacă în acest timp nu sunt pregătiți pentru împărtășire. Dar nici Boboteaza și nici Postul Mare nu îi fac vrednici pe oameni pentru împărtășire, ci curăția sufletului e cea care îi face vrednici. Cu aceasta te poți împărtăși în fiecare zi. Căci zice sfântul Pavel, că ori de câte ori vă împărtășiți vestiți moartea și pătimirile Domnului, adică faceți pomenirea mântuirii voastre, a binefacerii pe care ați primit-o”[6].

Se mai poate problematiza și așa: „Omule, nu ești vrednic să te împărtășești? Atunci nici pe celelalte rugăciuni ale Liturghiei nu ești vrednic să le auzi. … Din ce pricină strigă diaconul: ieșiți cei ce nu puteți să vă rugați lui Dumnezeu? Și tu stai cu îndrăzneală și obrăznicie …”[7].

  1. Canonul 80 al Sinodului II Trulan și Canonul al 11-lea al Sinodului din Sardica hotărăsc: „Cel ce nu merge la biserică trei duminici, dacă este preot să se caterisească, iar dacă este mirean să se afurisească”[8].

  2. Părinții au mai făcut și comparația între aer și mâncare care sunt absolut necesare pentru trup, și împărtășirea care are aceeași importanță pentru suflet[9]. Și după cum hrana trupească ne-a scos din rai, invers proporțional, hrana sufletească ne duce la rai. Cei care gustă din păcat, gustă din otrava neascultării de poruncile divine, pe când cei ce se împărtășesc, împlinesc porunca de a se uni cu Domnul.

  3. Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă ca să luăm aminte la comportamentul pruncului: „De vreme ce ne-am învrednicit de atâta iubire și cinste de la Hristos, ca să ne împărtășim cu Trupul și cu Sângele Lui, să nu ne lenevim a face acest lucru. Nu-i vedeți pe copiii cei mici cu câtă grabă apucă sânul mamei lor? Cu așa grabă ar trebui și noi să ne apropiem de această sfântă Masă și de acest sân al duhovnicescului Potir, ca să ne împărtășim”[10].

 

Între foloasele desei împărtășiri, sfântul ierarh Grigorie Teologul spune: „Sfântul și Preacuratul Trup al Domnului nostru când este bine primit și cu vrednicie, celor ce se luptă le este armă, iar celor ce se îndepărtează de Dumnezeu întoarcere, pe cei bolnavi îi întărește, pe cei sănătoși îi bucură, bolile le vindecă, sănătatea o ocrotește. Prin Sfânta Împărtășanie, mai lesne ne îndreptăm, suntem mai îndelung răbdători în dureri și suferințe, cu mai multă căldură în dragoste, mai pătrunzători în cunoaștere, mai grabnici la slujire, mai iuți și mai grabnici în lucrarea darurilor”[11].

Sfântul Chiril vorbește despre puterea Împărtășanie în a ne păzi simțurile: „Să înțelegi simțurile drept uși ale casei, prin care intră în inimile noastre închipuirile tuturor lucrurilor și se varsă într-însa mulțimea nenumărată a poftelor. … Poruncește Legea evreilor ca după ce vor jertfi mielul, să ungă ușorii ușilor și pragurile de sus și de jos, arătând prin aceasta că prin Preacinstitul Sânge al lui Hristos păzim cortul nostru cel pământesc, adică trupul nostru, iar prin primirea împărtășirii celei de viață făcătoare, izgonim de la noi omorârea neascultării celei vechi și, astfel, izgonim de la noi și pe pierzătorul, prin folosirea Sângelui lui Hristos”[12].

Sfântul Teodor Studitul se mira de un comportament anapoda, scriind: „Mult pot lacrimile și umilința, dar mult mai mult decât toate și împreună cu toate, Sfânta Împărtășanie are mare putere și folos. De aceea, nu mă pricep și mă minunez văzându-vă atât de leneși să vă grăbiți spre dânsa, ci numai duminica vă împărtășiți, iar în altă zi, deși este Liturghie, nu vă cuminecați”[13].

Prin cuminicare primim putere împotriva Răului: „Ca niște lei, care suflă foc, așa ne întoarcem de la cea dumnezeiască masă a Tainelor și ne facem înfricoșați diavolului, pentru că avem în noi pe Stăpânul nostru, … Sângele acesta luminează icoana cea împărătească a sufletului nostru, adică mintea noastră, cuvântul și duhul …”[14].

Sfântul Chiril al Alexandriei încununează cele citate așa: „Împărtășește-te cu Sfânta Cuminecătură crezând că ne eliberează nu numai de moarte, ci și de toată boala pe care o avem. Fiindcă atunci când Hristos locuiește în noi, prin deasa Împărtășanie adoarme și veștejește războiul cel sălbatic al trupului și aprinde evlavia cea către Dumnezeu, iar patimile le omoară”[15].

           

Se cade să adnotăm măcar unul-două așa numite contra argumente, în care unii spun că poporul nu ar trebui să se împărtășească la fel de des, dar cu pregătire, cu Domnul: „Împărtășirea cu Sfintele Taine este gata la toți și pentru toți credincioșii și nu numai pentru împărtășirea arhiereului; ci arhiereul sau preotul săvârșesc Taina Preasfântului Trup și Sânge și le împărtășesc tuturor credincioșilor și cu totul este pentru împărtășirea lor”[16].

După o enumerare și a toate cele care ne pregătesc de împărtășire, „postul, rugăciunea, înfrânarea, citiri și adunări, spovedanie și privegheri, milostenii și lacrimi”, sf. Ioan Hrisostom spune că „Nu se cuvine să cercetăm numai cuvântul așa cum este, ci să socotim și toată urmarea cuvântului, de cine a fost zis, pentru cine, către cine, de ce, când și cum. Fiindcă nu-i suficient să zicem că este scris în Scripturi și nici să despărțim cuvântul simplu, separându-le de celelalte părți ale trupului și ale legăturii lor”, apoi, conclude: „Nu-mi spune aceasta, ci arată-mi că așa a poruncit Hristos să faci, dar eu îți arăt că a poruncit să faci cu totul dimpotrivă. Și nu numai că nu ne-a poruncit să luăm aminte la zile, (adică la împărtășirea doar la 40 de zile), ci ne-a și eliberat de această nevoie și respectare.

Zicând ori de câte ori, a făcut domn și stăpân pe cel ce vrea să se împărtășească, eliberându-l de orice observare a zilelor. Pentru că nu este unul și același lucru Paștile și Patruzecimea. Fiindcă Patruzecimea numai o dată pe an se ține, iar Paștile le facem de trei ori pe săptămână, uneori și de patru ori și ca să zic mai bine, ori de câte ori vrem. Iar Paștile nu sunt post, ci Sfânta Liturghie și dumnezeiasca împărtășire, care se face în ea”[17].

 

Socotim că toate cele scrise până acum sunt un rezumat convingător care ne îndeamnă la viață duhovnicească jertfelnică. Apoi, cuvintele Sfinților Părinți făcători și trăitori de liturghie se cade să fie o explicație autoritară pentru fiecare dintre noi, și să nu lase părerile unora să fie mai presus de sfânta Tradiție a Cetățenilor Împărăției lui Dumnezeu care au vorbit din descoperirile Sfântului Duh. Dacă, în schimb, conștiința unora dintre noi ne condamnă ca să nu ne apropiem deseori de Sfânta Euharistie, din cauza păcatelor, atunci să ne asumăm păcatele cu toată ființa noastră, și să ne zdrobim cele dinăuntru cu rugăciunea, postul, și toată nevoința.

Oricum, este de luat aminte că deplina curăție a trupului, a minții și a inimii nu este nici pe de parte doar rezultatul lucrării noastre duhovnicești, ci este tot darul Dumnezeului Celui iubitor de oameni și mult milostiv. Și rănile cele netămăduite pe care ni le-am făcut sau ne-au lovit în anii tinereții, nu se vindecă deplin decât printr-o sfântă împărtășanie, pregătită, constantă, căutată săptămânal, și nu doar în unele momente ale anului, căci acolo unde omul se împărtășește rar, cade în lâncezeală sufletească, adică într-o delăsare care duce la scăderea vieții lui duhovnicești, iar nu la o sporire a sa.

 

Preot Cristian Prilipceanu,

Coordonatorul Departamentului de Misiune al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei



[1]Dacă dorim ca să avem în mână rigurozitatea științifică a doctorului în teologie și avem nevoie de argumentări care trimit la textul original, atunci se cade să trecem la monumentala „Împărtășire continuă cu Sfintele Taine, Dosarul unei controverse, Mărturiile Tradiției” a părintelui Ioan Ică Junior de la Editura Deisis, Sibiu, 2006.

[2]Nicodim Aghioritul, Neofit Kavsokalivitul, Carte folositoare de suflet, Deasa Împărtășire cu Preacuratele lui Hristos Taine, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2017, p. 7.

[3]Ibidem, p. 13.

[4]Ibidem, pp. 23-25.

[5]Sfântul Simeon al Tesalonicului, Sfântul Nicolae Cabasila, Înțeleptul Iov, Gavriil al Filadelfiei subliniază același lucru, Ibidem, p. 33.

[6]Ibidem, p. 28.

[7]Ibidem, p. 29.

[8]Ibidem, p. 32.

[9]Ibidem, pp. 35-36.

[10]Omilia 86, la cap. 26 de la Matei, Ibidem, p. 39.

[11]Ibidem, p. 42.

[12]Ibidem, p. 43.

[13]Ibidem, p. 44.

[14]Ibidem, p. 46.

[15]Ibidem, p. 47.

[16]Ibidem, p. 72.

[17]Ibidem, pp. 76-77.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Urgența Coronavirus

 

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

 

Instagram

    Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae

    Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae

     
     

    Facebook

    5 X 1000

     

    I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

    Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

     

    Știri din viața Eparhiei

     

    Nepsis

    NEPSIS

     
     

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     Agenda creștinului 2020

    Calendar 2020 pentru familia ta

     

     Calendarul Tuturor Sfinților 2020 

    Tinerii ortodocși

    Numărul total de vizitatori

    12105891