Alege limba:

    Select your language

Lectura lunii - „Despre adevăratul creștinism, Îndatoririle creștinului față de Dumnezeu”

           Vă prezentăm o carte de suflet care poate fi citită și recomandată cu toată încrederea. Și aceasta pentru că ea este scrisă într-un stil accesibil, cu idei clare și multe exemple, cu prezență simțită a hatului Sfântului Duh în textul ei.

            Volumul se compune din cinci capitole. Primul se intitulează „Viața duhovnicească a creștinului ortodox”. Această viță este „mișcare și luptă”. Și un prim argument pe care-l găsim este legat de dorința unui tânăr necredincios de a se încredința de existența răului. O altfel de cugetare se găsește în mințile multor dintre creștinii contemporani. „Ca să mă încredințez personal de asta, am dorit să văd eu însumi pe înfricoșătorul și scârbavnicul diavol. Pentru aceasta, m-am rugat mai cu seamă lui Dumnezeu, când m-am așezat să dorm, și nu m-am împrejmuit cu semnul Sfintei Cruci. Am stat întins mult timp așteptându-l și până la urmă am adormit, însă nici treaz, nici în vis, nu am văzut nimic îngrozitor”.

La aceste cuvinte, Părintele Zosima i-a răspuns: „Tocmai prin aceasta, că nu ți s-a arătat, diavolul te-a întrecut în viclenie. Cugetă singur: ce folos ar fi avut el, dacă ți se arăta? Doar ar fi tulburat și ți-ar fi speriat inima tânără. Atunci, în spaima ta ai fi început să te rogi și să-l cauți pe Dumnezeu, iar diavolul biruit în felul acesta de un tânăr, ar fi fost rușinat! Dar dacă nu ți s-a arătat, mult a câștigat: prin întărirea îndoielii tale, el te-a călăuzit către necredința în existența lui. Pentru nimic altceva nu se ostenește mai mult vrăjmașul acesta, decât pentru ca pretutindeni să se ascundă. Căci el niciodată nu este primejdios în război deschis, ci cu războiul său nevăzut pierde pe mulți”[1].

            Lupta duhovnicească se cade să pornească de la noi, iar nu de la ceilalți oameni, să socotim că suntem chemați să luptăm împotriva răului din noi, și nu cumva să urăm „sărmanele victime ale vicleanului”.

            Viața duhovnicească își are începutul în credința lui Dumnezeu, Care este Duh (Ioan 4,24). Sfântul Pavel ne îndeamnă ca „în Duhul să umblăm” (Gal. 5,25). Prima temelie a vieții duhovnicești este smerenia. „Puterea diavolului se află în mândrie, dar în ea stă și pierzania lui. El e puternic prin mândria lui, dar numai în fața celor mândri, căci numai asupra acestora are el putere. Înaintea celor adânc smeriți, mândria lui se vădește o armă neputincioasă de luptă. Gheața poate fi foarte tare, dar numai pe vreme geroasă. De-o încălzește soarele, atunci gheața cea tare începe să se topească, neputincioasă. Asemenea și mândria celui viclean este neputincioasă în fața însoritei smerenii”[2]. Al doilea temei al vieții duhovnicești este „osândirea de sine care se arată în lucrarea prin părerea de rău pentru păcatele săvârșite, care, însă, își află chip văzut în mărturisirea lor prin Sfânta Taină a Pocăinței. Pentru a putea să-ți mărturisești sincer păcatele, e nevoie ca mai întâi să le vezi, să te îngrețoșezi de ele și să te osândești singur pentru ele”[3].

Hotărârea de a nu mai repeta păcatele grele trebuie, de asemenea, să stea la temelia vieții duhovnicești. Omul va bate pasul pe loc dacă este dezbinat, dacă nu se ridică … Închipuiți-vă că un om tulbură izvorul, iar un altul așteaptă ca apa să se limpezească. Care dinte aceștia va birui? Firește că cel ce vădește reaua voință de a tulbura izvorul. Aceștia doi, cel care așteaptă limpezirea și cel care tulbură, se află, împreună, în sufletul nostru. Trebuie să împiedicăm aplecările cele rele din noi să ne tulbure izvorul inimii cu pornirile păcătoase, și acesta se va limpezi. Abia atunci vom înțelege cu fapta cât de adevărate sunt cuvintele lui Hristos: Fericiți cei curați cu inima … (Mat. 5,8)”. Al patrulea temei este râvna de a fi bineplăcuți lui Dumnezeu care se lucrează prin a aprinde această râvnă în inimă. „Unii își îndreptățesc râvna lor slabă prin împrejurările grele ale vieții. Dar oare aceasta să fie pricina? Oare ține râvna de împrejurări prielnice? Cum putem atunci lămuri că râvna cea mai mare – râvna Apostolilor – s-a vădit în cele mai grele situații (2 Cor. 4,8-9)?

Al cincilea temei este rugăciunea. „Nevoința rugăciunii este barometrul duhovnicesc care arată cum este vremea sufletului nostru. Dacă însetăm după rugăciune, este un semn bun. El arată că sufletul nostru este viu și însetează după Dumnezeu. „Așadar, râvna se păstrează prin rugăciune, la fel cum focul se întreține prin adăugarea de combustibil. Din rugăciunea sinceră se naște un simțământ cald față de Domnul, care se arată rar la început, apoi mai des și tot mai des, până ce la cei întăriți acesta se preschimbă în simțirea neîncetată a lui Dumnezeu”[4].

 

Care sunt condițiile de întreținere a vieții duhovnicești?

  1. Pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu

„Pentru a dobândi obiceiul de a cugeta la Dumnezeu trebuie ca în fiecare zi să citim măcar puțin din cuvântul lui Dumnezeu,, mai cu seamă din Noul Legământ și din Psaltire, precum și să ne deprindem zi de zi în așa numita rugăciune a lui Iisus. Să spunem măcar de o sută de ori Doamne Iisuse Hristoase miluiește pe mine păcătosul”.

  1. Faptele săvârșite cu smerenie în numele lui Dumnezeu sunt hrana noastră

„Faptele bune săvârșite cu mândrie nu sunt aducătoare de mântuire; pocăința smerită pentru prilejurile pierdute de a săvârși fapte bune duce la mântuire”[5]. „Chiar și celui mai îndârjit păcătos, Ziditorul nu îi va lua harul Său. Doar la Înfricoșata Judecată îi va lipsi cu totul de harul Său pe păcătoșii ce nu s-au pocăit, poruncind sfinților Săi, îngerii, să îi taie înaintea Lui, adică, conform Marelui Vasile, despărțirea pentru totdeauna de El și luarea harului – reprezintă această tăiere”.

  1. Răbdarea este adăpostul în care îi este dat sufletului să viețuiască și ea este comparată cu o casă. Hrana din casă este smerenia. „Dacă omul nu are smerenie, el își iese din răbdări”[6].

 

Primejdiile vieții duhovnicești sunt acestea: slava deșartă, negrija și trândăvia, mulțumirea patimilor care presupun facerea voii personale și poftirea diavolului în noi. Cum alungăm patimile? Sfântul Teofan ne îndeamnă să arătăm față de ele vrăjmășie și mânie; apoi, chemarea ajutorului lui Dumnezeu în rugăciune; Deasa spovedanie și primirea Sfintei Împărtășanii[7].

 

Pentru autor sfânta Spovedanie este „leacul uitat” de lumea care cufundată în mare viclenie. Iată o serie de pricini împotriva Spovedaniei:

  1. Unul spune: „Sunt atât de păcătos! Oare poate Dumnezeu să-mi ierte păcatele?! Nu cred! De aceea nu-mi folosește la nimic să mă spovedesc! În schimb, sfântul Ignatie Briancianinov ne spune: „Puterea pocăinței se întemeiază pe puterea lui Dumnezeu. doctorul este puternic, iar doctoria pe care ne-o dă este la fel de puternică”.
  2. Un altul spune: „De ce să mă spovedesc? Eu nu am nici un păcat mare. Să se mărturisească cei ce au ucis, au jefuit, au săvârșit nelegiuiri sau vreun altfel de păcat”. În acest există contra mărturia ava Isaia: „Când omul se desparte de cel ce se află de-a stânga sa, adică de părtășia cu dracii și de ascultarea sfaturilor lor, atunci îți va vedea păcatele, înaintea lui Dumnezeu, în toată amănunțimea lor; atunci Îl va cunoaște pe Hristos. Însă omul nu-și poate vedea păcatele dacă nu se rupe de ele, printr-o despărțire plină de trudă și întristare. Cei ce au ajuns la această stare au aflat lacrimile și rugăciunea”[8].
  3. Al treilea zice: „Toate acestea sunt adevărate. Dar de ce să mă mărturisesc, când știu că voi păcătui din nou? Are, oare, vreun rost o astfel de spovedanie? Pentru aceștia sfântul Ioan Gură de Aur contra argumentează: „Ești păcătos? Nu deznădăjdui! Dacă păcătuiești zi de zi, adu pocăință! Atunci când aflăm într-o casă veche lucruri putrede, le primenim, fără să încetăm însă a ne îngriji de ele. Astfel trebuie să cugeți și despre sine: dacă te-ai scârbit astăzi cu păcatul, curățește-te degrab prin pocăință”[9].
  4. Un al patrulea spune: „Eu mă mărturisesc înaintea lui Dumnezeu. ce nevoie am să mă duc la preot?” Iată ce replicat autorul: „Dar dacă nu este nevoie să mergi la preot, nu te duce! Caută, atunci, spre Dumnezeu să te boteze El de sus, nemijlocit. El să te mirungă. El să te cunune, El să-ți săvârșească Sfântul Maslu. Sfântul Ioan Scărarul ne dă această nădejde: „Cel ce s-a supus rânduielii Bisericii și s-a mărturisit preotului duhovnic, cu greu se va învoi să repete păcatele, când se va gândi că din nou va trebui să le mărturisească la spovedanie”[10].
  5. Un al cincilea zice: „Eu merg la preot doar ca să mi citească rugăciunea de dezlegare”. Bineînțeles, este greșit. În continuare se dau sfaturi practice legate de precizia numirii păcatelor; să nu facem spovedanii generale; să nu ne lăudăm cu ce nu am făcut sau cu ale altora. Se amintește de îndemnul Domnului dat fericitului Ieronim pe când ședea în peștera din Ierusalim, de timpul mărturisirii care nu trebuie amânat, căci nu amânăm să mergem al doctor când suntem grav bolnavi, de cazuri de mărturisire pe patul de moarte și de neputință de cuminicare din cauza împietririi sufletești[11].

 

Dat fiind faptul că suferințele sunt specifice vieții omului, amintim câteva din gândurile autorului. Mai întâi el arată că omul a fost zidit pentru a fi în bucurie, nu pentru iad. „Fiecare își făurește propria soartă”. „Suferința în sine nu este nimic altceva decât îndepărtare de Dumnezeu. Împreună cu Dumnezeu, chiar și în iad ar fi bine”. Necredincioșii care duc o viață aparent bună, sunt invitați să citească psalmii 48 și 72, iar pe noi ne sfătuiește: „Dar pătrundeți în inimile lor! Veți vedea într-însele atâta suferință, atâta pustietate”. Diferența dintre suferința drepților și a păcătoșilor: „La cei din urmă, suferințele duc la deznădejde și disperare, iar la cei drepți la nădejde și bucurie. Suferințele celor fără credință sunt furtuni care pustiesc totul, pe când lacrimile credincioșilor sunt ca o ploaie liniștită, dătătoare de har”.

            Sfântul Serafim de Sarov i-a spus unuia dintre prietenii săi duhovnicești: „Bucuria mea, Dumnezeu a gătit pentru noi o slavă atât de mare și atâta fericire în ceruri, că dacă întreaga această încăpere ar fi plină de viermi, și ei ar mânca trupul nostru, și noi de vii am putrezi, tot ar trebui să îndurăm cu bucurie aceste chinuri, pentru Împărăția Cerurilor”[12].

Celelalte povestiri practice și învățăminte le lăsăm frățiilor voastre ca să le citiți cu dea-mănuntul.

Preot Cristian Prilipceanu,

Coordonatorul Departamentului Misiunii din cadrul EORI



[1]Arhimandrit Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Traducere din limba bulgară Valentin-Petre Lică, Editura Predania, București, 2022, pp. 12-13.

[2]Ibidem, p. 19.

[3]Ibidem, p. 20.

[4]Ibidem, pp. 24-25.

[5]Ibidem, pp. 30-31.

[6]Ibidem, pp. 32-33.

[7]Ibidem, pp. 41-43.

[8]Ibidem, p. 90.

[9]Ibidem, pp. 92-93.

[10]Ibidem, pp. 94-95.

[11]Ibidem, pp. 102-125.

[12]Ibidem, pp. 233-242.

RESURSE

PORTALUL THEOFANIA

 

5 x 1000

 

 

TELEGRAM

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

FONDUL SOLIDARITATEA

 
 

ȘTIRILE CELE MAI CITITE

SAN LORENZO DEI ROMENI

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

FTOUB ROMA

 
 

MISIUNEA SFÂNTUL IERARH NICOLAE

 

 
 

FACEBOOK

 

ULTIMELE PUBLICAȚII

ȘTIRI DIN VIAȚA EPARHIEI

 

NEPSIS

 
 

CENTRUL DE PELERINAJE

VĂ RECOMANDĂM

NUMĂRUL TOTAL DE VIZITATORI

14325097