Recenzia cărții Împlinirea omului în viața de familie

Așa cum se prezintă în Cuvântul înainte, părintele Patriciu Vlaicu „este la vârsta la care sunt firești evaluările retrospective, încearcă să înțeleagă mai bine tâlcul vremii care a trecut și să-l lase să rodească și în inima celor pe care Dumnezeu i-a pus în calea sa în slujirea de preot și în cea de profesor”[1]. Așadar, el prezintă cititorului „unele gânduri izvorâte din experiența vieții de familie și de slujire pastorală”[2]. Stilul în care părintele profesor scrie este accesibil tuturor; el așază textul biblic alături de studii legate de viața de familie, creșterea și educarea copiilor, statistici și reflecții care, într-adevăr, fac din volumul bine structurat pe teme, o prezentare succintă a devenirii omului.

Cartea se împarte în trei părți: Asumarea chemărilor vieții; Împlinirea omului în viața de familie și Terapia vieții de familie. Fiecare dintre acestea are mai multe subcapitole care, spre final, se încheie prin câteva concluzii. Pentru a creiona în linii mari câteva din sfaturile autorului, vom cita din fiecare. Aceste consilii sunt deosebit de prețioase; ele dau unicitatea subiectului care deși este tratat de mulți, totuși nu scriu așa, ca părintele Patriciu. „Pentru a nu ne rata vocația este nevoie de onestitate față de noi înșine și față de oamenii și evenimentele pe care Dumnezeu ni le scoate în cale”. „Nu sunt rare situațiile în care oamenii simt că au trăit o bună parte din viața lor în ceață și nu și-au înțeles foarte bine menirea. Unii ajung la o astfel de stare în adolescență, alții în tinerețe, … Depășirea acestui moment de cumpănă este o convertire, o deșteptare, o reorientare a întregii personalități. Minunăția vieții binecuvântate constă tocmai în faptul că, pentru a ajunge la împlinirea în Hristos, nu este niciodată prea târziu”[3].

Autorul subliniază cât de importantă este cateheza sau explicația slujbei logodnei și a căsătoriei, căci „elementele liturgice sunt un suport consistent pentru consolidarea făgăduinței în credință, înțelegere, adevăr și dragoste”[4]. „Așa cum copilul își dezvoltă în pântecele mamei mădularele de care va avea nevoie în viața pământească, și familia își dezvoltă în timpul pregătirii pentru nuntă acele capacități de care va avea nevoie pe întreaga durată a vieții familiare. Îndrăznesc să aduc analogia mai departe și să spun că Biserica este pântecele în care acest proces se realizează. Din acest motiv, este foarte important ca în comunitățile parohiale să fie luat în serios procesul de pregătire a mirilor pentru nuntă. Clericii, nașii, echipele pastorale și exemplele de familii împlinite prezente în comunitate pot avea un rol major”[5].

Un prim argument pe care îl așezăm aici este legat de zorii vieții unui prunc. „Cercetările psihologiei educaționale arată că, în vederea dezvoltării sănătății afective, copilul are nevoie de relații de bună calitate, în primul rând cu părinții. Acestea se realizează prin comunicare verbală și non-verbală, prin afectivitate și gesturi protective, dar, în același timp, și prin încurajarea de a evalua situația în care se află și de a învăța din erorile sale și ale celor din jur”[6].

Iată câteva din concluziile Primei Părți: „Dacă sunteți adolescenți sau tineri, considerați că aveți în față o viață care nu merită să fie risipită”. „Busola de orientare este conștiința curată și pacea lăuntrică. Căutați să aveți un duhovnic căruia să-i puteți vorbi deschis și care să vă asculte frământările”. „Evitați minciuna, lucrurile făcute pe jumătate și orice atitudine care vă aduce mâhnire sau mâhnește pe cei din jur. Dacă nu reușiți să țineți statornic direcția, recunoașteți devierile și reveniți smerit la calea cea dreaptă. Convertiți fiecare supărare într-o experiență din care învățați ceva”[7].

După ce se adresează adolescenților, autorul le vorbește familiștilor așa: „Dacă sunteți deja căsătoriți, nu regretați calea aleasă. Primiți familia ca pe un dar binecuvântat sau îngăduit de Dumnezeu. Chiar dacă simțiți frustrări sau nemulțumiri, nu le amplificați. Dacă Dumnezeu a binecuvântat sau a îngăduit căsătoria aceasta, cu siguranță poate fi mântuitoare pentru dumneavoastră și pentru cei din jur. Încercați să transmiteți soțului și copiilor liniște și mulțumire de sine. Dacă simțiți că în viață nu ați reușit să găsiți împlinirea, cu siguranță eșecul pe care-l simțiți poate fi depășit de cei ce vă urmează, care nu ar fi fost pe lume fără căsătoria aceasta”[8]. Cred că fiecare dintre noi apreciem cele spuse mai sus.

Părintele Patriciu atrage atenția la faptul că tinerii „simt nevoia la vârsta adolescenței să dezvolte relații de complicitate cu copii de vârsta lor și uneori chiar și cu copii mai mari. La acest moment al vieții apar pericole care pot să aibă influență nefastă pentru personalitatea în formare”. Apariția primilor fiori ai dragostei – timp năvalnic și pueril! Să lecturăm: „Aș îndrăzni să spun că deschiderea spre îndrăgostire este o etapă fundamentală a vieții, deosebit de complexă”. „Momentul îndrăgostirii este similar timpului în care înfloresc livezile. Dacă un pom fructifer înflorește la prima adiere de soare primăvăratic, înghețul, firesc vremii dintre anotimpuri, compromite floarea și pomul nu mai poate aduce rod tot anul”[9]. De aceea, este bine să reținem că „amăgirile din adolescență și din prima tinerețe duc, în cele mai multe cazuri, la traume greu de vindecat”[10].

Care ar fi timpul căsătoriei? Chiar dacă se pot da răspunsuri diferite, totuși sunt câteva indicii. „Sunt potriviți … cei care sunt la o vârstă, fiecare în parte și unul față de altul, care să corespundă rolului firesc pe care îl au bărbatul și femeia în viața de familie; dacă și-au încheiat sau sunt pe punctul de a-și încheia pregătirea pentru activitatea profesională; dacă au, încă de la momentul în care se cunosc și încep relația, o stare socială compatibilă cu căsătoria (au capacitatea civilă de a se căsători și nu au impedimente de rudenie); sunt pregătiți să primească rodul unirii familiale, nașterea de prunci, dacă Dumnezeu îi binecuvintează”[11].

Așa numitele „căsătorii de probă”, sunt în ton cu moda și arată că Statul și Biserica sunt retro? „Sunt multe cazuri în care tinerii care au petrecut ani de zile într-o relație superficială, sau au trăit în concubinaj, se despart și pot să ajungă să fie profund afectați atât fizic, cât și sufletește. Au cheltuit câțiva ani de zile în relații pe care le considerau promițătoare și apoi au ajuns la despărțire. Cum mai pot rămâne optimiști și capabili să înceapă o nouă relație …?”. „Prima concluzie pe care ar putea-o desprinde tinerii care au trecut prin ani de zile de viață pseudo-familială este că în acel timp au avut toate dificultățile vieții de familie, fără a avea stabilitatea socială oferită de căsătoria civilă și, mai ales, fără a avea harul dumnezeiesc din Taina Nunții”. „În loc să devină un singur trup și o singură conștiință, au cronicizat distincțiile și egoismul”[12].

Ce îi sfătuiește părintele profesor de Drept Bisericesc pe părinții ai căror copii au plecat din familie trăind o viață „în contradicție cu valorile pe care le considerați fundamentale?”: „Dacă tinerii sunt autonomi și revendică despărțirea de căminul familial, nu vă rămâne decât să puneți în rugăciunea suferința provocată de acele constatări și să lăsați o poartă deschisă spre comunicare”. Oricât de grea ar fi îndepărtarea, „în nici un caz nu este bine să lăsați impresia că puteți trece cu vederea acea renunțare la principii și că v-ați resemnat, acceptând tacit moda vremurilor noi”[13].

Cu privire la nașii de la cununie „se știe că ei sunt o familie care își poate asuma rolul de exemplu pentru viitorii soți”. „Din păcate, modul în care sunt aleși nașii în zilele noastre este foarte viciat de secularizarea cununiei. Având în vedere că Nunta este și o sărbătoare familială, în care întrajutorarea materială are un rol cu totul special, în multe cazuri nașii sunt aleși dintre membrii familiei, chiar frați sau rudenii apropiate și astfel este afectat sentimentul profund spiritual al nășiei”[14].

Părintele a așternut pe foi lucruri interesante legate și de logodnă; dintre acestea redăm aici unul care ne-a atras atenția: „Semnul văzut al angajării temeinice este primirea inelelor pe mâna dreaptă. Fiecare inel, rotund, fără început și fără sfârșit, îl reprezintă pe unul dintre logodnici. Mâna dreaptă este semnul voinței, acțiunii. Primirea inelului simbolizează angajamentul liber, inițiativa și determinarea de a împlini ceea ce se prefigurează în logodnă. Așezând inelele pe mâna mirelui și pe mâna miresei întru binecuvântare, se exprimă în chip vizibil asumarea unui angajament neîntrerupt”[15].

Iar despre simbolul cununiilor, autorul scrie că ele „sunt semnele văzute ale încununării, ale măririi, cinstei și responsabilității comune”. „Cununa este și semnul sacrificiului, renunțării la propria viață pentru viața de familie, este și simbolul curăției. În familie, unirea este spre mântuire, o unire neîntinată, deoarece nu vine din patima ce urmărește, în primul rând, folosirea celuilalt, ci din asumarea celuilalt întru dăruire”[16].

Cartea oferă spațiu și dificultăților care pot să apară din cauză că: „soții nu-și asumă complementaritatea așezată în firea bărbătească și în cea femeiască; nu reușesc să cultive stăpânirea de sine; nu au o raportare sănătoasă în legătură cu nașterea și creșterea copiilor; nu reușesc să-și reînnoiască sentimentele și trăirile”[17].

 De asemenea, părintele vorbește de impedimentele la căsătorie: rudenia spirituală, fizică și morală; apoi, se apleacă și asupra problemei căsătoriilor mixte. Și tratează despre cauzele principale ale divorțului, propunând o serie de posibile preîntâmpinări în vederea evitării acestei soluționări de suprafață a unor probleme profunde.

Toate cele scrise se doresc să fie o argumentare serioasă pentru creștinii care intenționează să-și întemeieze o familiei, dar și pentru cei care mai trăiesc forme particulare de „scârțâială” familială. Deci, opusculul este un îndreptar sau un ghid pertinent pentru adolescenți și familiști, și un instrument practic pentru clerici în catehezele premaritale. 

 

Preot Cristian Prilipceanu,

Coordonatorul Departamentului Misiunii din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei