Alege limba:

Preacuviosul Părinte Ignatie, Ieromonahul, de la Chilia Sfântului Ipatie din Sfântul Munte, așază câteva rânduri de mulțumire pe frontispiciul cărții pe care v-o prezentăm și se roagă ca lectura cărții să fie spre „sporirea lucrării duhovnicești a despătimirii”. Conținutul opusculului Să nu fim păgubași la ceasul încercării; Cuvânt pentru regenerarea neamului este format dintr-o Introducere consistentă și de însăși tratarea subiectului.

Introducerea care este semnată de către drd. Sorin-Gabriel Pomană are în vedere trei aspecte:

Ø  Lucrarea duhovnicească de la Mănăstirea Sâmbăta în anii 1940;

Ø  Prezentarea, pe scurt, a scrierilor Părintelui Arsenie;

Ø  Argumente interne și externe privind autenticitatea conferinței.

 

În prima parte a Introducerii ni se expun câteva momente definitorii din viața Părintelui Arsenie, între care amintim: de la 12 martie până la 8 iunie 1939 el a viețuit la Chilia Sfântului Ipatie; în 3 mai 1940 la Praznicul Izvorului Tămăduirii a fost călugărit de către însuși IPS Nicolae Bălan cu numele de Arsenie, iar la 10 aprilie 1941 a fost hirotonit ieromonah.

 

În a doua parte a Introducerii se face sinteza Scrierilor Părintelui Arsenie care cuprind următoarele opere:

Ø  Cărarea Împărăției; despre aceasta Părintele spunea: „Este o singură cale senină: trăirea învățăturii creștine, în toată adâncimea ei și în toată sinceritatea noastră”. Cărarea este „un răspuns creștin la neliniștile vremii”, „la unele probleme care au frământat și încă mai frământă existența umană”[1].

Ø  Cuvinte vii; - volumul cuprinde 137 de cuvântări duminicale și praznicale, meditații evanghelice și cuvinte duhovnicești. Scrise în duh patristic, au în vedere „înnoirea vieții” (Rm. 6,9) prin „înnoirea minții” (Rm. 12,2). La întrebarea Cine poate să se mântuiască?, Părintele răspunde: „Cine trăiește și moare ca Iisus se va mântui”[2].

Ø  Scrierile inedite sunt formate din „predici și schițe de predici, note și însemnări, scrisori și sfaturi duhovnicești, texte de antropologie și scurte meditații care nu au fost scrise cu scopul de a fi publicate”.

Din ele amintim două fragmente:vedenia duhovnicească pe care Părintele a avut-o în gara din Chișinău șimeditația aceasta: „Singura carte pe care o scriem – și o scriem fără să vrem – e cartea vieții noastre, cu care mergem înaintea Lui. Și mergem nu o dată, la sfârșitul vieții, ci în fiecare zi și la tot ceasul, pentru că El e atotprezent și în categoriile vieții noastre. Iar izbăvirea vieții de iluzie e ridicarea ei, a vieții, la ființă, - singura Ființă, Ființa Întrupată în Iisus[3].

Redăm aici și revelația pe care a avut-o într-o gară din Chișinău, căci ne poate folosi în a conștientiza cum simte Mântuitorul viața omului: „Oare nu la așa ceva m-am legat[4] când L-am văzut într-o gară privind peste hărmălaia lumii, la tragedia ce avea să vie a doua zi: al Doilea Război Mondial, cu niște ochi de o frumusețe divină și cu o infinită durere și că ne vedea pe toți?”.

Ø  Practica vieții monahale conține sfaturi către monahi, dar care pot fi de folos și creștinilor.

 

Să nu fim păgubași la ceasul încercării – Cuvânt pentru regenerarea neamului” a fost unul din îndemnurile pe care Părintele Arsenie Boca le făcea deseori clericilor și credincioșilor. Iar conferința care reprezintă și subiectul la care cartea se referă a fost susținută de către Părintele Arsenie în 31 martie la Făgăraș. Titlul ei pe larg este acesta: „Misticismul sau forțele naturale, care din acestea pot duce la o regenerare a neamului?”.

După ce părintele și-a prezentat metodologia amintind că-și va argumenta ideile prin trimiteri biblice, patristice și științifice, el a avut în vedere misiunea Bisericii, răspunderea preotului și apoi a Statului. Misiunea Bisericii[5] se vede din Pilda Samarineanului Milostiv și din alte multe locuri din care se înțelege importanța celor trei forme de slujire pe care o are cel hirotonit; amintim aici: misiunile speciale ale clerului, argumentând astfel: „vă voi trimite slugile Mele dis de dimineață …” (Ier. 25,4-5) – „adică înainte de a veni pedeapsa pentru păcate, Dumnezeu trimite vestitori oricărei vremi, tuturor generațiilor din orice timp, ca să se pocăiască”. De unde și concluzia clară: „Cum va fi cumințenia oamenilor, așa va ține și lumea. Dumnezeu caută cumințenia oamenilor în vreme de încercare”.

„În ordinea chemării la pocăință, Dumnezeu te cheamă mai întâi prin glasul conștiinței. Dacă nu asculți, îți rânduie după aceea glasul preoților. Nu asculți nici această chemare, îți dă necazuri, boli, suferințe, le îngăduie. Nici pe acestea nu le asculți, rânduiește Dumnezeu războiul și-ți grăiește Dumnezeu cu tunul. Unii, e drept, se fac mai credincioși după ce au fost pe front. Alții, dacă nu vor crede nici când Dumnezeu le grăiește cu tunul, atunci le rânduiește Dumnezeu chemarea a cincea, care este anarhia, fie că este comunismul sau național-socialismul, unde nu mai ai temere de Dumnezeu, ci prigonire de Dumnezeu. Și cine trece prin această încercare drept-credincios este mântuit, căci în acele zile sau ești cu ei, sau cu Dumnezeu”[6].

 

Unul din păcatele pe care Părintele îl combate este fumatul: „Dacă tu azi te-ai împărtășit, ești cu Hristos, cum cutezi să pui în gura Lui țigara?”[7]. O atenție deosebită este îndreptată către sperma bărbatului:

„Sămânța de om – pe care știți cum o numește știința – sau, pe un termen intermediar, energia genezică (sămânța masculină) este o problemă și a preotului, și a medicului. Totul depinde de felul cum lucrează omul asupra acestui capital din viața lui. Cum îl învățăm să o chivernisească, … Dacă va fi de așa fel grijită, chivernisită, atunci energia de primul ordin va da roade de regenerare a insului, a familiei, a neamului”[8].

Tot în această direcție, Părintele descrie o realitate la care fiecare dinte noi, părinți, nași de bot, mași de cununie, preoți, prieteni, se cade să fim deosebit de atenți: „Omul se lasă momit de momeala plăcerii și astfel este tâlhărită energia genezică, în tot pomelnicul păcatelor curviei, care sunt ți în căsătoria legiuită. Să vă înșir păcatele prin care se tâlhărește energia genezică:

Deja de la 5-6 ani apar jocurile cu împunsături necurate, de-a mirele cu mireasa, cu sora, cu verișoara. A doua perioadă este de la 14-15 ani (atârnă de gradul de vitalitate a individului) apare altă formă de desfrânare: malahia sau, pe limba poporului, curvie cu mâna. Ea ține de la 14 până la 75 de ani, dacă nu se grijește să se izbăvească de ea. Desfrânarea cu dobitoacele este tot în faza copilăriei. Acum, după aceste păcate, dă cu ticăloșia sa în păcatele curviei. La căsătorie, mulți nu se pot căsători din pricină că ținuta lor are o gravă defecțiune. Pe respectivul nu-l doare nimic, dar nu reușește să convie și să-și aleagă o soție. Fetele, de asemenea, au desfrânat cu mâna, dar la ele merge așa de departe, încât ajung să se lupte cu nebunia. Alte păcate din acest pomelnic sunt cele din interiorul familiei, începând cu cele de dinaintea cununiei bisericești cu propria aleasă. Ei nu mărturisesc păcatul înainte și cer Sfânta Tainei a Căsătoriei peste curvia nemărturisită. După aceea se miră de traiul rău și că nu e binecuvântarea copiilor”[9].

 

Împotriva plăgii mai sus descrise, Marele Duhovnic sfătuiește:

„Printr-o morală rigoristă, adică după cum e dorința lui Dumnezeu, energia genezică trece ca energie vitală în sânge. Această energie se mai numește energie hormonică. Când o ai în sânge, ea îți asigură sănătatea în întregime, a tuturor organelor. Tot prin această energie hormonică se asigură, prin urmare, și buna funcționare a sistemului nervoscelebro-spinal, simpatic și nervos, în general”[10].

 

Unul din textele importante prin care autorul subliniază importanța viețuirii corespunzătoare a clerului este cel din (Iez. 33,7-9):

„Dar eu te-am pus pe tine, fiul omului, străjer peste neamul lui Israel și dacă vei auzi vreun cuvânt din gura Mea, dă-i de veste. Dacă eu voi spune celui fără-de-lege: Păcătosule, vei muri, și tu nu-i cei da de veste, ca să se abată din calea lui, păcătosul va muri în fărădelegea lui și sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă tu ai dat de veste păcătosului să se abată de la calea lui și să se pocăiască și nu se va pocăi de fapta lui, va muri în fărădelegea lui, iar tu ți-ai mântuit sufletul”.

 

De aici se înțelege și conștientizarea menirii sacerdotale, căci „noi nu propovăduim ziduri moarte, ci pe Hristos Cel răstignit, căci azi sunt de aceia care propovăduiesc și un hristos fără cruce” (adică o formă de creștinism fără asumarea despătimirii și a iluminării)[11].

 

Datorită informațiilor pe care le avea din medicină, Părintele afirmă că „purtarea omului se consemnează și se înscrie ca informație în codul genetic evidențiind, totodată, și că toată înfățișarea noastră fizică, toate faptele, vorbele și gândurile (…) se transcriu în flux continuu, în constituienții fondului genetic, în sămânța din om”. „Această permanentă înscriere a faptelor noastre în codul genetic face ca trecutul să se țină de noi ca prezent și să ne aștepte în viitor, prezentul să frâneze trecutul și să modifice viitorul, iar viitorul să fie anticipat de prezent …”[12].

 

Un alt subiect important este cel aldestinului care este o urmare a felului în care au trăit strămoșii mei. Pe de o parte este moștenirea genetică, iar pe de altă parte este harul lui Dumnezeu care miluiește cu harisme pe fiecare. Îmbunătățirea sau intervenția în ereditate are în vedere înduhovnicirea personală care presupune o bogăție de har și pentru înaintașii celui care se sfințește. „Când se luptă cineva cu scăderile sale și, cu autorul lui Dumnezeu, le birue, se bucură și se luminează un șir nesfârșit de înaintași ai noștri. Aceste biruințe sunt cele mai puternice rugăciuni, pentru toți cei mutați de la noi”[13].

Toate ideile schițate până acum ar fi firesc să ne determine ca să lecturăm cartea pe care v-o prezentăm, și, mai mult, să cităm din ea credincioșilor și să-i îndemnăm să și-o cumpere pentru folosul pe care-l pot avea din ea.

 

 

Preot Cristian Prilipceanu

 



[1]Părintele Arsenie Boca,Să nu fim păgubași la ceasul încercării; Cuvânt pentru regenerarea neamului, Editura Chilia Sfântului Ipatie, Sfântul Munte Athos, 2022, pp. 18-29.

[2]Ibidem, pp. 31-32.

[3]Ibidem, pp. 35-36.

[4]Se referă la asumarea crucii sale personale, care poate fi comparată cu trăirea jertfelnică de către fiecare din noi a vieții sale duhovnicești: „Nu-i voi ușura întrucâtva imensa Lui cruce pe care o duce printre oameni până la sfârșitul lumii, luându-mi partea mea?”. Ibidem, pp. 34-35.

[5]Lângă lucrarea Bisericii, Părintele a așezat și responsabilitatea Statului în domeniul sănătății, a educației, a concepției sănătoase despre viață, etc.

[6]Ibidem, pp. 70-71.

[7]Ibidem, p. 73.

[8]Ibidem, p. 78.

[9]Despre importanța curăției din timpul sarcinii, Părintele afirmă: „Pentru nepăzirea de poftă trupească, pe care ei întipărit-o în copii, în vremea celor luni de sarcină, se nasc copiii îndărătnici, neascultători și fără frică de Dumnezeu”. Ibidem, pp. 80-81. A se vedea și p. 96.

[10]Ibidem, p. 84.

[11]Ibidem, p. 75.

[12]Ibidem, p. 76.

[13]Ibidem, p. 94.

 
 

 

 

 

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

 
 

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

 
 

 

 
 
 

 

 
 
14228546