Alege limba:

Pordenone

 

Parohia Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie) Parrocchia della Natività di San Giovanni Battista (24 giugno)

Biserica: Via San Quirino 62, Pordenone 
mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.


 

 

Preot Octavian Schintee

mobil: +39 328 170 67 97
mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 


 

Parohia Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul - Pordenone

 

Orașul Pordenone se află în regiunea Friuli-Venezia Giulia, fiind localitatea cea mai importantă a zonei Friuli Occidentală. Este străbătut de râul Noncello. Din punct de vedere istoric, teritoriul orașului se găsea pe un drum alternativ la via Postumia, asigurând comunicarea între orașele romane Opitergium (Oderzo) și Iulia Concordia (Concordia Sagittaria) cu Bellunum (Belluno) și Iulium Carnico (Zuglio). Câmpia joasă în care se află este caracterizată de prezența a numeroase izvoare.

Parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Pordenone se află sub jurisdicţia canonică a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și a fost înființată în data de 22 octombrie 2000 prin decizia mitropolitană nr. 262/2000.  

Primul slujitor a parohiei a fost Ieromonahul Gurie Georgiu, actualmente Episcop al Devei și Hunedoarei. Următorul preot a fost Părintele Gheorghe Verzea, astăzi păstorul românilor ortodocşi din Padova. În sfârşit, un timp aici a slujit preotul Marius Kociorva, actualul paroh de la Treviso. Slujbele se ţineau duminica, o dată la două săptămâni. 

Deoarece românii continuau să sosească în număr din ce în ce mai mare, a apărut necesitatea prezenţei permanente a unui preot care să oficieze frecvent Sfânta Liturghie și să răspundă cerinţelor misionare din zonă. Aşa a fost numit, de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, preotul Octavian Schintee ca paroh al bisericii din Pordenone, începând cu anul 2002.

Părintele Octavian este absolvent al Liceului de matematică-fizică Carol I din Craiova, al Facultății de Mecanică din același oraș și al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul UBB Cluj-Napoca. Are un doctorat în Teologie Dogmatică, având conducător științific pe pr. prof. dr. Ioan Ică și finalizat cu teza de doctorat cu titlul Timpul și spațiul din perspectiva teologică ortodoxă. A lucrat în presa scrisă și audio-vizuală. Este fondatorul postului de Radio Renașterea al Mitropoliei Clujului, în strânsă colaborare cu Mitropolitul Bartolomeu Anania. A fost hirotonit preot în anul 2001 de către ÎPS Teofan, pe atunci Mitropolit al Olteniei. În același an a obținut o bursă de studii doctorală la Collegio Universitario don Nicola Mazza din Padova, Italia. De asemenea, este membru (profesor asociat) al Centrului Ortodox de Studii și Cercetare Dumitru Stăniloae din Paris și al Centrului Ortodox de Studii și Cercetare Sf. Dionisie Exiguul din Roma.

Părintele Octavian și-a început activitatea misionară alături de doamna preoteasă Cristina și de copiii Timotei și Naina. Doamna preoteasă, profesoară de Biologie, absolventă a cursurilor Liceului de Artă Sigismund Toduță, secția Muzică, din Cluj-Napoca și absolventă a Cursurilor pentru Cântăreți Bisericești, este conducătoarea stranei și a corului de copii și adulți ai parohiei.

Programul liturgic al parohiei s-a desfășurat până în anul 2019 în biserica romano-catolică Santissima Trinità, din Pordenone, împărțind spațiul de slujire cu alte denominațiuni creștine din teritoriu. În același timp, ca urmare a unei fructuoase colaborări, Primăria din Pordenone a pus la dispoziție, contra unei chirii modice, două săli de clasă care au fost folosite ca spații liturgice, ca școală parohială pentru copii și tineri, dar și pentru orele de catehism pentru adulți.

În anul 2018, s-a achiziționat o clădire care avea să fie transformată în puțin timp într-un frumos centru pastoral ortodox. În urma cunoașterii, de-a lungul anilor, a realităților din parohia noastră și ca o recunoaștere a rolului important pe care comunitatea ortodoxă românească îl are în integrarea românilor din zona Pordenone, Regiunea Friuli Venezia Giulia ne-a oferit, ca fond nerambursabil, jumătate din suma necesară cumpărării imobilului.

Imediat după cumpărare, s-au început lucrările de renovare și amenajare. Astfel, a fost refăcută instalația electrică, s-a realizat instalația de încălzire-răcire a întregului edificiu. Au fost înlocuite ferestrele și ușile, s-a zugrăvit interiorul și s-a realizat sistemul audio interior și exterior, pentru o receptare cât mai propice a propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu.

În anul 2019, cu puține zile înainte de Nașterea Domnului, s-a săvârșit prima slujbă în noul locaș de cult.

Din anul 2002 și până în prezent în parohie se desfășoară numeroase activități liturgice, culturale și sociale precum:

-        Școala parohială pentru copii și tineri;

-        Catehism pentru adulți;

-        cor parohial;

-        corul copiilor din parohie;

-        curs de inițiere în lectura Noului și Vechiului Testament;

-        curs de inițiere în lectura Filocaliei;

-        curs de Teologie liturgică;

-        curs de teatru în limba română;

-        curs de pictură de icoane;

-        curs de muzică;

-        Festival de prezentare a portului popular romanesc și de obiceiuri populare românești;

-        Festivalul „Colindul Sfânt și Bun” (faza parohială);

-        Festivalul Bucuriei;

-        Tabere de spiritualitate ortodoxă pentru copii, pe timpul verii;

-        Școala de vară.

Colaborări permanente ale parohiei noastre în teritoriu:

-        Cu AVIS Pordenone, obținând și Medaglia d'oro;

-        cu Primăria Pordenone, cu Prefectura, cu Polizia Comunale, cu ASS, Spitalul municipal, Policlinica San Giorgio, cu Biserica Romano-Catolică, cu Consulatul general al României de la Trieste, cu asociații românești din teritoriu.

 

Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan a vizitat în mai multe rânduri parohia, încurajându-ne părintește și fiindu-ne aproape în rugăciune în tot acest timp. De asemenea, parohia noastră a fost vizitată și de Preasfințitul Părinte Episcop-Vicar Atanasie, care ne-a felicitat pentru realizările deosebite.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

„Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălășluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan mărturisea despre El și striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har.” (In 1: 14-16)

 

contentmap_plugin

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

 

 

 
 

 

 
 

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

 

 

 
 
 

 

 
 

Agenda/Diario pentru tine!ri 2021/2022

13160227