Din relatările Cuvioasei Egeria la Vinerea Mare

Din relatările Cuvioasei Egeria la Vinerea Mare

Vă punem înainte, spre citire povestirea unei cuvioase femei, Egeria, care la sfârşitul celui de-al patrulea veac creştin (381), mergând în pelerinaj şi închinându-se la Locurile Sfinte, a luat parte la slujbele şi rânduielile care se săvârşeau la acea vreme, în Sfânta şi Marea Joi la Ierusalim, şi ne-a lăsat, în jurnalul său de călătorie, mărturie despre toate acestea. Fie ca aceste câteva rânduri de încheiere, să vă aducă în suflet mireasma duhovnicească a rugăciunilor din Joia Mare de la Ierusalim precum şi râvna pe care o arătau înaintaşii noştri în acea zi binecuvântată. 

Iată ce ne spune Egeria:

„După aceasta, când încep a cânta cocoşii, se coboară cu cântări de la Imbomon[1] şi se merge în locul unde s-a rugat Domnul, după cum este scris în evanghelie: „Şi el s-au depărtat dela dânşii ca de o aruncătură de piatră, şi îngenunchind se ruga”[2], şi următoarele. În acest loc, se găseşte o biserică fastuoasă. Aici intră episcopul şi tot poporul, zic rugăciune potrivită zilei şi locului, se cântă şi o cântare potrivită şi se citeşte acel fragmentul din evanghelie, în care (Domnul) zice ucenicilor Săi: „Privegheaţi, ca să nu intraţi în ispită”[3]. Se citeşte aici tot fragmentul acesta şi se face iar o rugăciune. Apoi de aici, în cântări, până la cel mai mic dintre copii, coboară pe jos în Ghethsimani împreună cu episcopul. Dată fiind mulţimea atât de mare, obosită de privegheri şi slăbită de ajunurile de toate zilele, care trebuie să coboare un munte atât de înalt, se merge încet, încet, cu cântări, în Ghethsimani,. Mai mult de două sute de candele bisericeşti, au fost (deja) pregătite să lumineze tot poporul. O dată ajunşi în Ghethsimani, se face mai întâi o rugăciune potrivită, apoi se cântă o cântare; se citeşte apoi fragmentul din evanghelie în care Domnul e prins[4]. La citirea acestui fragment, sunt aşa strigăte şi gemete cu lacrimi în tot norodul, că tânguirile a tot poporul aproape se aud din oraş. Începând de acum, se merge spre cetate pe jos, în cântări, şi se ajunge la poartă pe la ceasul la care începe să se recunoască om cu om. Apoi, în timp ce se străbate oraşul, toţi până la ultimul, de la cel mai bătrân până la cel mai tânăr, bogaţi  şi săraci, sunt toţi adunaţi aici; în această zi îndeosebi, nimeni nu pleacă de la priveghere până dimineaţa. Astfel duc pe episcop de la Ghethsimani până la poartă şi, de aici, prin toată cetatea, până la Cruce[5]. Dinaintea Crucii, când se ajunge, începe să fie aproape lumină. Aici, se citeşte iar fragmentul din evanghelie în care Domnul este adus la Pilat; şi se citeşte pe de-a-ntregul tot ceea ce, după cuvântul evangheliei, Pilat a zis Domnului şi iudeilor[6]. După care episcopul vorbeşte poporului, mângâindu-i pentru osteneala întregii nopţi şi pentru osteneala care îi mai aşteaptă în această zi, (îndemnându-i) să nu slăbească, ci să pună nădejdea lor în Dumnezeu, carele pentru acea osteneală, mai mare răsplată le va da. Mângâindu-i astfel pe cît poate, le adresează aceste vorbe: „Duceţi-vă acum pentru o vreme fiecare la casele voastre, şedeţi puţin, şi către ceasul al doilea al zilei, să fiţi cu toţii aici adunaţi ca, din acel ceas şi până la al şaselea, să puteţi vedea sfântul lemn al Crucii, ceea ce fiecare dintre noi credem a fi de folos la mântuirea sa. Căci începând de la ceasul al şaselea, trebuie iar să ne adunăm în acest loc, care este dinaintea Crucii, spre a ne îndeletnici cu citirile şi rugăciunile până noaptea.”

Deîndată ce se face otpustul la Cruce, care este înainte de răsăritul soarelui, cu râvnă fiecare merge în Sion[7] să se roage dinaintea stâlpului unde a fost biciuit Domnul. Apoi, întorşi la casele lor, se odihnesc puţin; după care iată-i din noi adunaţi. Se pune acum un jilţ pentru episcop la Golgotha, îndărătul Crucii, unde acesta se găseşte în acest moment. Episcopul se aşează pe acest jilţ, iar dinaintea lui se pune o masă cu un acoperământ. Diaconii stau în picioare în jurul mesei. Este adusă racla de argint aurit în care se găseşte Sfântul Lemn al Crucii, este deschisă, arătată, şi se pune pe masă Lemnul Crucii şi inscrisul[8]. După ce le vor fi pus pe masă, episcopul, şezând, apucă cu mâinile de marginile lemnului sfânt, în timp ce, de jur împrejur, diaconii veghează. Iată de ce această supraveghere: Este obiceiul ca tot poporul, atât credincioşii, cât şi catehumenii, să se apropie unul câte unul, să se aplece peste masă, să sărute Sfântul Lemn şi să treacă mai departe. Or, se povesteşte că cineva, nu ştiu când, a muşcat şi a furat o părticică din Sfântul Lemn. De aceea, acum, diaconii stând în picioare împrejurul mesei veghează ca nimeni din cei ce se apropie să nu îndrăznească acelaşi lucru. Tot poporul trece astfel, unul câte unul, se închină, atinge cu fruntea apoi cu ochii Crucea şi Inscrisul, sărută Crucea şi trece mai departe, însă nimeni nu întinde mîna să le atingă. După ce vor fi sărutat Crucea şi vor fi trecut, un diacon stă ţinând inelul lui Solomon şi cornul din care erau unşi regii. Se sărută cornul, se cinsteşte inelul (...) la ceasul al şaselea tot poporul trece intrând printr-o uşă şi ieşind prin cealaltă, căci totul se petrece în locul unde cu o zi înainte, joi, s-a adus Jertfa. La ceasul al şaselea, se merge dinaintea Crucii, fie ploaie ori zăpuşeală, căci acest loc se găseşte în aer liber: e un fel de atriu foarte mare şi foarte frumos între Cruce şi Anastasis. Tot poporul intră până într-atât încât nu se mai pot deschide uşile. Se aşează un jilţ pentru episcop dinaintea Crucii şi, de la al şaselea ceas până la al nouălea se fac numai citiri, astfel: se citesc mai întâi din Psalmi, toate fragmentele în care se vorbeşte de Patimi; apoi din Epistole sau din Faptele Apostolilor toate cuvintele care vorbesc despre patimile Domnului; se citesc de asemenea din Evanghelii locurile în care pătimeşte (Domnul); se citesc apoi din Proroci locurile în care ziceau ca Domnul avea să pătimească; apoi, se citesc din Evanghelii cele în care (se) vorbeşte despre patimi. Astfel, de la ceasul al şaselea până la al nouălea, se fac neîncetat citiri şi se cântă cântări, spre a vedea tot poporul că s-a adeverit ceea ce au spus prorocii despre patimile Domnului, cum se arată şi în Evanghelii şi în scrierile apostolilor. Astfel, în aceste trei ceasuri, tot poporul învaţă că nimic nu s-a întâmplat care să nu fi fost prorocit şi că nimic din ceea ce a fost prorocit nu a rămas neîmplinit. Se presară totdeauna rugăciuni, ele însele potrivite cu această zi. La fiecare citire sau rugăciune e aşa un zbucium şi gemete în tot poporul, că e de mirare. Căci nu e nimeni, de la cel mai bătrân până la cel mai tânăr, care în această zi şi în aceste trei ceasuri, să nu se tânguiască din toate puterile pentru că Domnul a pătimit aceasta pentru noi. După aceasta, când începe deja ceasul al nouălea, se citeşte cuvântul din Evanghelia de la Ioan unde (Domnul) îşi dă duhul[9]. După această citire, urmează o rugăciune şi otpustul. Deîndată ce se va fi făcut otpustul de la Cruce, se adună toţi în biserica mare, la Martyrium, şi se face ceea ce este obiceiul să se facă în acest loc de la ceasul al noualea până seara tot timpul acestei săptămâni[10]. După otpust, se merge de la Martyrium laAnastasis. Ajunşi aici, se citeşte cuvântul din Evanghelia în care Iosif cere lui Pilat trupul Domnului[11] şi Îl pune în mormânt nou[12]. După această citire se face o rugăciune, şi sunt binecuvântaţi „cei chemaţi”, apoi credincioşii, şi se face otpustul. În această zi nu se anunţă că privegherea continuă la Anastasis, căci se ştie că poporul este ostenit; însă obiceiul este să se continue cu privegherea în acest loc. Cei din popor care vor, sau cel puţin care pot, priveghează; ceilalţi nu rămân să privegheze aici până dimineaţa; ci rămân să privegheze clericii cei mai tari şi mai tineri. De-a lungul nopţii, se cântă aici cântări şi antifoane, până dimineaţa. O mare mulţime priveghează, unii de cu seară, alţii de la mijlocul nopţii, fiecare după puteri”.[13]