Lumina lui Hristos luminează tuturor

 

Cuvânt la a Doua Duminică a Postului Mare,

a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului

 

În prima sa epistolă adresată întregii Biserici, Sfântul Ioan Evanghelistul scrie:

Iubiților, acum suntemfii ai lui Dumnezeu și încă nu s-a arătat ce vom fi.Știm că dacăEl se va arăta, noi vom fi asemenea Lui șiÎl vom vedea precum este.(3, 2). Și același evanghelist ne spune în ce fel se poate vedea Dumnezeu, zicând: Dumnezeu este Lumină. (1 In. 1, 5), pe temeiul propriei Sale revelații: Eu sunt lumina lumii (In. 8, 12). Și tot el continuă: Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume (In. 1, 9) și am văzutslava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr (In. 1, 14).

Aceasta i-a determinat pe Sfinții Părinți ai celui dintâi sinod a toată lumea (ecumenic) de la Niceea (325), să spună despre Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, că este Lumină din Lumină, tot așa cum este și Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Așa se face că Biserica, din cele mai vechi timpuri a cântat și cântă până astăzi, la slujba de seară (vecernia – vecer însemnând seară, în slavonă) cântarea Lumină lină a sfintei slave, a Tatălui ceresc, (…), Iisuse Hristoase... Iar odată cu prăznuirea Crăciunului, auzim de fiecare dată troparul care zice: Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței. Iar la sfârșitul fiecărei Liturghii, după ce s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, creștinii cântă: Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Treimi închinându-ne, că aceasta ne-a mântuit pe noi.

Cei ce au primit buna vestire (de la grecescul evangelion) a întrupării Cuvântului, a Fiului lui Dumnezeu, și au iubit lumina (cf. In. 3, 19), s-au liberat de întunericul necunoștinței lui Dumnezeu și a rostului omului în această lume, devenind astfel luminați – adică creștini - și fii ai luminii (cf. In. 12, 36). De aceea, imediat după scoaterea celui botezat din apă, dându-se lumânarea aprinsă nașului, se cântă: Dă mie haină luminoasă Cela ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină.

Dar din păcate, ceea ce caracterizează lumea în care trăim, inclusiv pe creștini, este mai degrabă ceea ce a caracterizat-o chiar de la întruparea Domnului, alegând și preferând întunericul, pecetluindu-și astfel propria judecată: Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume și oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârșite. (In. 3, 19-21).

Înainte de a vorbi de vederea Dumnezeieștii și nefăcutei (necreatei) Lumini (al cărui mare apărător și propovăduitor a fost Sfântul Ierarh Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, 1296-1359, cel căruia îi este dedicată această a doua duminică a Postului), putem ”lua act” mai întâi de atitudinea lăuntrică față de ceea ce vine de la Dumnezeu, față de cuvântul și față de învățătura Lui. Căci de aici începe dumnezeiasca vedere, contemplarea luminii necreate. Paradoxal, cel ce primește lumina Cuvântului și a credinței în Fiul lui Dumnezeu întrupat nu vede mai întâi Lumina sau Fața Lui, ci vede că faptele sale sunt rele. Prin urmare, vederea propriilor păcate nu este o pacoste sau un necaz, deci n-ar trebui să ne îngrijoreze mai mult decât ar trebui să ne bucure, ca pe unii care am primit sfânta luminare a Botezului și ne-am lepădat de toate ale vrăjmașului, fiind chemați să facem din acea lepădare un mod de a fi, pentru a face lucrător în noi Harul Botezului. De aceea, pedagogia dumnezeiască ne duce treptat spre ceea ce înseamnă vederea Luminii Sale celei nefăcute (necreate), făcându-ne mai întâi conștienți de tot ce nu este al lui Dumnezeu și nu este lumină în noi. Astfel, cântăm în vremea Postului: Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită, dar îmbrăcăminte nu am ca să intru întrânsa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de Lumină, și mă mântuiește. Așadar, Cel Care este însăși Lumina nu ”dă buzna” și ne orbește cu lumina Sa ci ne invită și ne introduce treptat în cămara Sa de nuntă, precum Mirele pe Mireasă, făcându-ne părtași la Taina Lui. Dumnezeu ne cheamă să umblăm întru lumină, precum El este în lumină ca să avem împărtășire unul cu altul, și Sângele lui Iisus, Fiul Lui, să ne curățească de orice păcat (cf. 1 In. 1, 7). Aceasta înseamnă că Dumnezeu nu numai că ne descoperă, cu lumina Sa, petele pe ce se acumulează pe haina luminoasă a Botezului, ci tot El are și leacul curățirii de orice păcat: Împărtășirea cu (Trupul și) Sângele Lui. Partea noastră însă este aceea de a rezista la ispita adamică de a ne ascunde în tufișul conștiinței atunci când lumina Harului lui Dumnezeu ne descoperă urâțeniile din noi și, cu încrederea și cu asumata îndrăzneală a tâlharului de pe Cruce, să mărturisim Domnului ceea ce ne dă să vedem înlăuntrul nostru, cu simplitate și sinceritate copilărească. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, și cuvântul Lui nu este întru noi. (1 In. 1, 9-10).

Aceasta este calea curățirii care duce la luminarea lăuntrică, pe care o avem la îndemâna noastră Duminică de Duminică și Liturghie de Liturghie, căutând să petrecem săptămâna în nevoință și în ascultarea cea mântuitoare față de poruncile lui Dumnezeu care ne garantează rămânerea sub oblăduirea lui Dumnezeu, precum odinioară ascultarea îi ținea pe Adam și pe Eva în Rai. Și prin orice alunecare sau cădere de la Cuvântul lui Dumnezeu și de la poruncile Lui am trece, aducându-le înainte și mărturisindu-le (nu ascunzându-se, precum au făcut Adam și Eva), avem încredințarea, după cum ni s-a făgăduit, de a primi iertarea și de a rămâne în părtășie cu Dumnezeu și cu Biserica Sa.

Așa petrecând viața aceasta, paralizia sufletului nostru se va vindeca, întunericul păcatului din noi se va risipi, lăsând loc Luminii lui Hristos care luminează tuturor și care face și din noi lumina lumii (cf. Mt. 5, 14). Astfel vom vedea împlinindu-se în noi cuvintele Domnului care ne îndeamnă:

Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă lucrările voastre cele bune și să slăvească pe Dumnezeul vostru cel din ceruri(Mt. 5, 16).

 

Cu urări de Post cu roade duhovnicești în continuare,

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

 

Reședința Episcopală de la Roma, la Duminica a doua a Postului Mare

 și pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului