Alege limba:

Sinodul Mitropolitan

al Europei Occidentale si Meridionale


 

 

 

Congresul mitropolitan

anul mântuirii 2014

 

 

către tot clerul, cinul monahal

si poporul dreptslăvitor

din intreaga Mitropolie
Către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din

Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale

Har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

 

Iubiți frați și surori întru Domnul,

 

În acest an, activitățile din Mitropolia noastră au avut ca moment culminant organizarea Congresului Mitropoliei și a Adunării Mitropolitane găzduite de Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, la sanctuarul din Valle de los Caidos (”Valea Căzuților”) - Escorial, Spania, între zilele de 11 și 15 iunie. Cele două organisme statutare ale Mitropoliei noastre, fiind constituite din reprezentanți ai Centrelor eparhiale, parohiilor și mănăstirilor, clerici și mireni, sunt un cadru de  manifestare a comuniunii și coresponsabilității pentru soluționarea problemelor administrative și pastoral-misionare comune, dar și un bun prilej de aprofundare a unor teme duhovnicești importante pentru viața fiecăruia dintre noi și pentru comunitățile în cadrul cărora ne trăim credința. La acest eveniment au participat peste 170 de delegați din întreaga mitropolie.

Având în vedere că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014 Anul Omagial Euharistic al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii, lucrările  Congresului Mitropoliei au avut ca subiect de analiză și dezbatere aceste două Sfinte Taine. Conferințele prezentate și discuțiile din plen sau din cadrul grupurilor de lucru ne-au ajutat să aprofundăm aceste teme și să înțelegem importanța lor în viața fiecăruia dintre noi și în dinamica misiunii din parohii și mănăstiri.

Congresul mitropolitan are vocația de a aduce un folos duhovnicesc tuturor  clericilor, monahilor și mirenilor din comunitățile noastre și de aceea socotim de cuviință să vă împărtășimcele mai importante învățături și concluzii care au reieșit din această manifestare.

Întâi de toate, vă reamintim că întreagă slujirea sacramentală a Bisericii este o  manifestare a legăturii dintre lucrarea harică și disponibilitatea persoanei umane de a se angaja pe calea mântuirii. Vorbind despre lucrarea sacramentală a Bisericii, Părintele Dumitru Stăniloae arată că prin Taina Botezului, fiecare devine membru al Bisericii, printr-o primă unire a lui cu Hristos, iar prin celelalte Taine se accentuează şi mai mult sau se restabileşte unirea membrilor Bisericii cu Hristos, Capul ei, întărindu-se astfel unitatea eclezială[1]. Sfintele Taine, manifestări restauratoare prin lucrarea harului, sunt și leacuri dăruite de Hristos prin Biserică și primite de credincioși în mod liber și cu deplin discernământ, spre sănătatea sufletului și a trupului. Sfânta Taină a Spovedaniei și Sfânta Taină a Împărtășaniei au un rol primordial în dobândirea mântuirii. Prin acestea Dumnezeu ne iartă păcatele și ne înnoiește, ca moștenitori ai Împărăției cerurilor. De aceea, Mântuitorul Hristos ne grăiește spunând: Eu sunt Pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Celce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. (In. 6, 51; 54; 56).

Aceste cuvinte au determinat Biserica, încă de la începuturile ei să considere pe cei ce nu se împărtășesc cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului ca pe unii ce se despart de ea ca Trup al lui Hristos. Canonul 11 Sardica, întărit de Canonul 80 Trulan arată că Biserica nu poate îngădui neparticiparea la Sfânta Liturghie mai mult de trei duminici la rând, iar Canonanele 9 Apostolic și  2 Antiohia ne arată că participarea este încununată de Sfânta Împărtășanie, iar pe cei care participă la Sfânta Liturghie, ascultând Evanghelia și rugăciunile, fără a se împărtăși, Biserica îi socotește ca pe unii ”ce strică buna rânduială”.

Prin Botez creștinul s-a unit cu Hristos ca prin ”altoire” și este bine cunoscut că altoiul, pentru a nu se usca, are nevoie vitală ca seva din trunchi să-l hrănească. Tot așa, fiecare creștin are nevoie de această hrană, pentru a putea avea viață în el. De aceea Mântuitorul numește Trupul și Sângele Său adevărată mâncare și adevărată băutură (cf. In. 6, 55).

Lipsirea prea îndelungată de această hrană mântuitoare favorizează apariția și dezvoltarea bolilor sufletului, împotriva cărora omul nu poate să se lupte de unul singur. De aceea, Sfântul Ignatie al Antiohiei, mare mucenic ucis la Roma în timpul festivităților comandate de Împăratul Traian cu ocazia inaugurării Columnei (113 d. Hr.), după victoria în Dacia, spunea că Sfânta Împărtășanie este leacul nemuririi (farmakon athanasias). Această înțelegere a fost asumată de Biserică și este exprimată în cadrul rugăciunii de pregătire pentru Sfânta Împărtășanie prin care cerem ca aceasta să ne fie spre tămăduirea sufletului și a trupului și este susținută de Sfinții Părinți. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că Trupul și Sângele lui Hristos primite de cel care se împărtășește manifestă puterea lor tămăduitoare în toată ființa noastră. Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Damaschinul ne arată că Sfintelepurifică sufletul și trupul celui ce se împărtășește, de orice păcat și de orice întinăciune ce a putut să îl lovească după botez, din cauza neglijenței sale în a trăi conform cu darurile pe care le-a primit. Sfântul Nicolae Cabasila ne arată că Pocăința și lupta împotriva păcatelor sunt desigur remedii, dar se dovedesc ineficiente dacă nu se adaugă terapia fundamentală care este Sfânta Împărtășanie. Sfintele Taine – notează același Părinte– au puterea de a repara (a reface) [în noi] chipul [Lui Dumnezeu] imediat ce acesta începe a se deforma, să restaureze frumusețea sufletului nostru, să vindece materia din noi, imediat ce începe a se strica, și să îndrepte voința noastră care s-a îndoit.

La auzul acestor principii vitale pentru mântuirea  omului ne întrebăm cum poate omul zilelor noastre, păcătos și înconjurat de atâtea neputințe și ispite, să ajungă să se apropie frecvent de Sfânta Împărtășanie, fără să-i fie spre judecată sau spre osândă? La această întrebare ne răspunde mai întâi Sfântul Apostol Pavel, zicând: Să se cercetezeînsă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. (1 Cor. 11, 28).

Ce înseamnă de fapt acest să se cerceteze pe sine? Înseamnă să-și cerceteze conștiința și să mărturisească lui Hristos, în fața preotului care îi este martor, tot ceea ce conștiința îi spune că a greșit, identificând împreună cu acesta, așa cum o face împreună cu medicul pentru trup, simptomele păcatului și primind, prin el, leacul vindecător.

Așa cum spune rânduiala pregătirii pentru Spovedanie, preotul este martor, el mărturisind înaintea credinciosului ce se pocăiește învățătura Bisericii și calea mântuitoare, iar înaintea lui Hristos starea de pocăință și dorința de îndreptare a celui ce se spovedește. Aceasta este de fapt esența Spovedaniei care, departe de a se limita la un simplu interogatoriu, sau o judecată, are chemarea de a fi o eliberare și o curățire continuă a sufletului care, pentru a fi senin și liniștit, are nevoie de o permanentă primenire.

Spovedania sau a Mărturisirea este numită și al doilea Botez, fiind o înnoire a  veșmântului luminat pătat de păcate. Dacă prin Botez ne unim cu Hristos, Spovedania este și ea calea spre unirea cu Hristos în Sfânta Împărtășanie primită și ea spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Astfel, omul neputincios este susținut de Biserică pentru a fi  ridicat din păcat  și este reintegrat Trupul Tainic al lui Hristos.

Cele două Sfinte Taine, împreună, ni-L așează pe Fiul lui Dumnezeu cel Înviat în inimi, în cămara cea dinlăuntru, acolo unde ne-a îndemnat Mântuitorul să intrăm pentru a ne ruga, locul unde este adunată vistieria noastră. Acolo, în inimă, se întâlnește fiul cel risipitor cu Părintele iubitor, care nici nu l-a lăsat să-și ducă spovedania până la capăt, miluindu-l, văzând că are pocăință, semn al revenirii în fire.

Revenirea în fire, pocăința, este calea pentru întâlnirea cu Hristos. Această stare nu poate fi episodică, în cele patru posturi sau cel puțin o dată pe an. Ea este o lucrare duhovnicească permanentă, care începe în clipa conștientizării lucrării lui Hristos în noi nevrednicii și se termină doar în clipa în care Dumnezeu cel milostiv și iubitor de oameni ne chemă la cele veșnice. Sfântul Vasile cel Mare întărește această înțelegere spunându-ne că: Pocăința trebuie să se facă în cursul întregii vieți

Pocăința ca schimbare a minții, lepădare de omul cel vechi, îndepărtare de păcat, și împlinire a virtuților, este intrare în voia lui Dumnezeu, întâlnire cu Cel care dorește ca tot omul ce vine în lume să se mântuiască, și să se hrănească prinadevărată mâncare și adevărată băutură(Ioan, 6, 55). Astfel, așa cum mâncarea trupească dă putere și viață trupului pentru a trăi în lumea aceasta, la fel  Trupul și Sângele Mântuitorului ne dau putere și ajutor în lupta cu păcatul, în acest proces al pocăinței spre dobândirea vieții veșnice.

 

Iubiți credincioși,

E bine să ştim că prima noastră grijă, de toată vremea, se cade să devină împlinirea poruncilor şi a cuvintelor Domnului Hristos care S-a răstignit, a murit, a înviat și a înălțat firea omenească la ceruri pentru noi, în tot ce gândim, grăim sau facem!

Pentru a putea împlini porunca cea mântuitoare a împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Lui, Biserica ne dă atât soroacele cât şi modul de a ne pregăti și astfel fiecare zi îşi recapătă rostul ei mântuitor, iar inima vieţii noastre începe să bată după ritmul Dumnezeieştii Liturghii.

Luând aminte la cuvintele Domnului, ca la cuvintele vieții veșnice (cf. Ioan, 6, 68), orice suflet care s-a unit cu Hristos prin Botez, va căuta să le împlinească și să le păzească, pentru a respecta astfel porunca iubirii, așa cum Însuși Domnul ne învață: Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu (Evanghelia după Ioan, 14, 23). Tocmai de aceea, încă dintru început, apostolii și, apoi cei ce le-au urmat, au căutat să împlinească aceste cuvinte, mai ales că Domnul le-a întărit atunci când, în noaptea în care a fost vândut și, mai vârtos, Însuși pe Sine S-a dat, pentru a lumii viață, luând pâine în sfintele și preacuratele mâinile Sale, mulțumind și binecuvântând, sfințind, frângând, a dat sfinților Săi ucenici și apostoli zicând: Luați, mâncați, acesta esteTrupul Meu care pentru voi se frânge, sprelăsarea păcatelor. Aceasta să faceți întru a Mea pomenire(cf. Luca, 22, 19).Asemenea și Paharul după ce au cinat, zicând: Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, alLegământului celui Nou, care pentru voi și pentru mulți se varsă,spre lăsarea păcatelor. Aceasta să faceți întru a Mea pomenire. ori de câte ori veți mânca pâinea aceasta și paharul acesta veți bea, moartea Domnului vestiți, până când va veni (cf. Luca, 22, 20; 1 Corinteni, 11, 25-26; și Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare).

Biserica ne îndeamnă să ne ferim de evlavia cea păguboasă care ne ține departe de Sfânta Împărtășanie dar să avem grijă ca nu cumva să ne împărtășim cu nepăsare. Sfântul Ioan Gură de Aur în rugăciunile de pregătire pentru Sfânta Liturghie ne îndeamnă să spunem:Nu vin la Tine ca un nepăsător, Hristoase Dumnezeule, ci încrezându-mă în bunătatea Ta cea nespusă şi ca nu cumva rămânând departe prea multă vreme de împărtăşirea Ta, să fiu prins de lupul cel înţelegător.

Capacitatea de a se cerceta pe sine însuși pentru a simți Bucuria îndepărtării de păcat pentru întâlnirea lui Hristos îl face pe credincios să fie vrednic. A ne vedea nevrednici de Sfânta Împărtășanie nu este motiv de îndepărtare de cele Sfinte ci dimpotrivă, semn al lucidității duhovnicești. Nimeni nu este curat în fața lui Dumnezeu, și nimeni nu este vrednic a se împărtăși cu Cel Preasfânt, dar totuși, El Se dăruiește celor bolnavi care au nevoie de vindecare. E bine să știm și să înțelegem că nu noi ne învrednicim de acest mare dar al lui Dumnezeu ci, Dumnezeu este Cel care ne învrednicește, atunci când găsește în noi o inimă înfrântă și smerită pe care nu o va urgisi(Ps. 50). Dumnezeu Cel fără de păcat nu caută la păcat sau la felul cum omul păcătuiește ci la ieșirea din păcat și la mântuire.Cuviosul Teognost spune: Nu vom fi pedepsiți și osândiți în veacul viitor pentru că am păcătuit, ci fiindcă, păcătuind, nu ne-am pocăit și nu ne-am întors din calea cea rea la Domnul.

Sfânta Împărtășanie nu este, așadar, un premiu pe care îl primește cineva pentru strădania lui, ci este un dar vindecător. Darul Împărtășaniei trebuie să fie primit cu o  conștiință curatădespre care ne vorbește Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilia a XVIII-a către Evrei: unii creștini se împărtășeau de mai multe ori, alții de mai puține ori, însă nici obișnuințele, nici soroacele să te îndemne să te apropii (de Sfintele Taine), ci curăția și nevoința sufletului, cugetul curat. Timpul de împărtășanie pentru voi să fie conștiința curată.

Iată, așadar, că, cele două Sfinte Taine, sunt împreună ajutor și arme pe care noi credincioșii trebuie să le folosim pentru a crește întru asemănarea cu Cel Care ne-a chemat dintru neființă întru ființă.

Ca părinți duhovnicești, noi ierarhii Sinodului Mitropolitan ai Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, vă îndemnăm să duceți o viață duhovnicească râvnitoare spre spovedanie și împărtășanie, cu discernământ și conștiință curată, având în vedere că suntem angajați într-un război duhovnicesc continuu, știind că important este să câștigăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, războiul, ridicându-ne din înfrângeri de moment, rămânând astfel în ascultarea lui Dumnezeu spre împlinirea voii Lui.

În final, dorim să vă împărtășim hotărârea Congresului din acest an, ca o dată la patru ani să organizăm întâlnirea tuturor clericilor și a reprezentanților celor peste 600 de parohii, mănăstiri și schituri ale Mitropoliei noastre, într-un Mare Congres, primul fiind prevăzut pentru anul 2016, ca în acest fel, să avem parte de bucuria comuniunii de a fi unii cu alții pentru a ne putea hrăni duhovnicește din Cel care ce ne unește pe toți, Hristos, viața și mântuirea noastră.

 

Cu părintești binecuvântări la început de An Nou Bisericesc,

ai voștri rugători către Dumnezeu,

 

 

Mitropolitul IOSIF

al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale

 

 

Episcopul SILUAN

 al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

 

 

Episcopul TIMOTEI

 al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

 

 

MARC NEMȚEANUL

Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale

 

 

IGNATIE MUREȘANUL

Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei



[1]Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică III, IBMO, București 1997, p. 11.

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

 

 

 
 

 

 
 

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

 

 

 
 
 

 

 
 

Agenda/Diario pentru tine!ri 2021/2022

13236130