Alege limba:

 

Scrisoare Pastorală

la Praznicul Nașterii Domnului,

la anul mântuirii 2014*

 

 

Nașterea lui Hristos

Lumina lumii și a cunoașterii lui Dumnezeu

 

 

 

SILUAN

Din mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzitei

Episcopii Ortodoxe Române a Italiei

 

Preacuviosului cin monahal,

Preacucernicului cler și

Binecredinciosului popor creștin din cuprinsul Episcopiei noastre,

 

Har, pace și bunăvoire de la Dumnezeu, iar de la noi,

arhierești și părintești binecuvântări!

 

 

Iubiți frați și surori întru credința în Hristos Cel ce pentru noi și pentru a noastră mântuire S-a născut,

 

Prăznuirea Nașterii în trup a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos înseamnă pentru noi toți un prilej de mare bucurie, mai ales dacă am reușit și să petrecem perioada premergătoare acesteia îndreptați spre cele de sus, mai mult decât spre cele de jos. Repetarea an de an a acestui Praznic, dincolo de frumusețea și de înnoita bucurie pe care ni le aduce, are ca rost și să ne dea posibilitatea de a ne adânci în trăirea Tainei cerești pe care Dumnezeu o lucrează cu noi și de a ne împărtăși mai cu adevărat din ceea ce El ne aduce nouă și lumii, prin luarea asupra Sa a naturii omenești.

 

Întâi de toate, e bine să observăm că Dumnezeu nu vine în lume în chip „impunător” sau cu năluciri înfricoșându-ne pe noi, ci în chip tainic, discret, aproape în anonimat... Nu vine „la vedere”, în loc și în mod public, chemând televiziunile și făcând conferință de presă, ci, după ce încearcă, fără succes, să vină „între ai Săi”, află sălaș doar într-o peșteră rece și întunecoasă, simbol al lumii (om, pământ și cosmos) căzute și îndepărtate de Izvorul vieții, luminii și căldurii – Dumnezeu.

 

Tot așa se apropie Cel ce este Făcătorul a toate și de tot omul care vine în lume, încercând mai întâi, tainic, să bată la ușa sufletului său... Dacă agitația din vremea venirii Domnului în trup a făcut să nu fie luat în seamă de nici un fiu al cetății Betleem, vacarmul lăuntric și exterior în care petrece lumea de azi pare a face aproape imposibilă auzirea discretei bătăi a Celui Care vine „să se nască și să crească, să ne mântuiască”... Dar cine vrea să aibă urechi de auzit ca să-L audă pe Cel Care astăzi bate la ușa sufletului, este chemat să se oprească, fie și câteva clipe, din goana cotidiană și din vârtejul în care aceasta ne angajează tot mai mult și mai intens, și să facă liniște, dacă mai știe ce înseamnă aceasta, pentru a nu-L mai sili încă o dată să Se refugieze în peștera întunecoasă și rece a existenței noastre. Doar așa se poate evita de a se mai petrece încă un Crăciun care să se reducă doar la a mânca și a bea, la a număra cadourile primite și la a dărui celor de la care e sigur că se și primește...

 

 

Fiul lui Dumnezeu se înomenește pentru a aduce lumină și căldură tocmai în latura rece și întunecoasă a sufletului și a existenței noastre care este egoismul, insensibil la tot ce îl doare pe aproapele; pentru a aduce omului vindecare de răcirea față de Făcătorul său și a-l vindeca de întunericul necunoașterii propriei obârșii (origini) și a sensului vieții pe care o trăiește. Cel Care se numește pe Sine Lumina lumii vine să risipească întunericul în care se cufundă sufletul care nu-L mai caută și nu Îi mai cheamă Numele, vine pentru a risipi cu strălucirea Sa „liliecii” care se cuibăresc în cotloanele întunecoase ale sufletului, pentru a-i reda lumina vieții.

 

Taina întrupării lui Dumnezeu vine în atingere înnoitoare de suflet și mângâietoare cu tot sufletul vătămat, zdrobit sau întristat, cu cel înstrăinat și pribeag, cu cel singur, cu copiii ce sunt departe de părinți și cu părinții care sunt departe de copiii, cu bătrânii și cu tinerii răniți de refuzul iubirii pe care vor să o dea sau să o primească, cu tot cel bolnav și mai ales cu cel a cărei boală nu are leac, cu tot sufletul nemângâiat și care nu mai vede nici o licărire de speranță în negura descurajării sale...

 

Dar așa cum s-a întâmplat și la venirea Sa în lume, nu toți doresc sau pot să primească Lumina, pentru că ea pune în evidență petele discrete care nu se văd în lumina artificială a acestei lumi, deranjează pe cei ce moțăie sau dorm, și chiar îi orbește pe cei care iubesc întunericul și nu vor să vină la lumină, pentru că faptele lor sunt rele. Dar chiar și atunci când sufletul se împotrivește luminii, în adâncul lui rămâne setea după lumina lui Hristos aprinsă în el de la Botez. În acest adânc se pogoară Dumnezeu și, cu Harul cel peste har, îl luminează și îl înnoiește, spre viață nouă, pe temelie nouă, care nu mai are fatalista finalitate a morții și nu se mai reduce la a trăi pentru a mânca, ci la a mânca – din Pâinea Vieții Care se pogoară acum din cer la noi – pentru a trăi.

 

În „obiceiul” poporului care se definește pe sine „credincios” de a se preocupa pentru cele necesare de băut și de mâncat de Crăciun este, așadar, și o intuiție dreaptă... Doar că nici poporul „credincios” nu mai știe prea bine care este de fapt adevărata mâncare și adevărata băutură din care dacă mănâncă cineva nu mai moare. De aceea Dumnezeu vine discret tocmai în inima ființării noastre, pentru a ne reaprinde dinlăuntru foamea și setea după Rai și după bunătățile lui, prin suspinurile negrăite ale Duhului, nemaiinterzicându-ne accesul la Pomul cunoașterii și la Pomul vieții, ci făcându-Se El Însuși Lumina cunoașterii Vieții celei adevărate și fericite pentru care mii și mii de mucenici și-au jertfit cu bucurie viața aceasta vremelnică. El Se face celor flămânzi și însetați de dreptate  Rodul cel de-viață-dătător care este potrivit cu hrana fiilor lui Dumnezeu născuți din nou, din apă și din Duh. Iar dacă ce naște din Duh, duh este, atunci e firesc ca cei care sunt născuți din nou, prin Botez, și înfiați de Dumnezeu, să se hrănească cu ce este propriu lui Dumnezeu, adică cu Duhul și cu cele duhovnicești.

 

Aceștia nu se mai hrănesc numai cu pâine, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu, recunoscând în el Duh și Viață, și se fac neîntârziați plinitori ai poruncii mântuitoare de care depinde rămânerea lor în Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, pe care o proclamă solemn, Liturghie de Liturghie, și ai cărei fii se străduiesc să devină încă de pe acum. Dacă odinioară Adam a pierdut Raiul mâncând, cei care s-au născut din nou, prin Botez, se străduiesc să nu piardă Împărăția lui Dumnezeu care s-a pogorât la ei, prin neascultarea de porunca dată de Dumnezeu-Omul Care a zis: Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață în sine însuși și Care ne îndeamnă solemn la fiecare Liturghie, prin gura slujitorului, spunând: Luați, mâncați, acesta este trupul Meu; Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu care pentru voi și pentru mulți se varsă – Faceți aceasta întru pomenirea Mea. Că, ori de câte ori, dacă veți mânca din pâinea aceasta și din paharul acesta veți bea, moartea Mea veți vesti și învierea Mea veți mărturisi. Dacă nepăzirea poruncii de a nu mânca din pomul cunoașterii binelui și răului l-a făcut pe Adam să piardă Raiul, cu atât mai mult nepăzirea acestei porunci mântuitoare date de Însuși Domnul și pecetluită cu scump Sângele Lui îi face să piardă Împărăția lui Dumnezeu pe cei care au auzit-o și o ignoră.

 

Prin Nașterea Domnului, Raiul cel închis, azi iar s-a deschis pentru tot Omul, adică pentru întregul Adam, ale cărui ipostasuri suntem fiecare dintre noi; dar fiecare aflându-se la propria-i vârstă duhovnicească și la propria-i măsură a conștiinței în ce privește marele privilegiu pe care îl are, unii mergând până la totala ignoranță a acestuia... Hristos nu doar se naște pentru fiecare dintre noi, ci, prin nașterea Sa, înnoiește firea întregului Adam, a întregii umanități și mai ales a acelora care au fost altoiți pe El, prin Botez, ridicându-i la vrednicia de fii ai Tatălui Ceresc, încă de pe pământ. Dar pentru a putea face activă viața Lui Dumnezeu în noi, trebuie să veghem la a rămâne legați mereu de El – trup și sânge – și a nu ne îndepărta prea multă vreme de El, ca nu cumva să fim răpiți de lupul cel înțelegător și să ne afle sfârșitul vieții noastre despărțiți de izvorul Vieții, pierzând astfel privilegiile de fii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai Împărăției Lui celei veșnice.

 

Fie ca Praznicul Nașterii Domnului din acest an să ne fie un prilej de luare aminte la aceste precepte mântuitoare, spre a nu mai fi nepăsători față de o asemenea mântuire, pentru a ne înnoi firea noastră cea învechită de păcate și a petrece cealaltă vreme a vieții noastre în pace și întru pocăință, lăudând mereu pe Cel Care le-a luat asupra Sa pe cele trupești pentru a ne putea împărtăși pe noi din cele dumnezeiești. Acelui sa-I fie slava și închinăciunea, împreună cu Tatăl Său Cel fără de început și cu Preasfântul și bunul și de viață făcătorul Său Duh, în vecii vecilor. Amin.

 

Al vostru părinte și îndrumător pe calea mântuirii, cu neclintită nădejde în mila și ajutorul de la iubitorul de oameni Dumnezeu,

 

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

 

Dată în Reședința noastră de la Roma, la Praznicul Nașterii Domnului,

25 Decembrie, la Anul Mântuirii 2014.

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

 

 

 
 

 

 
 

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

 

 

 
 
 

 

 
 

Agenda/Diario pentru tine!ri 2021/2022

13236179