Epistola Pastorală la Slăvitul și Luminosul Praznic

al Învierii Domnului din Anul Mântuirii 2020

Tot cel care va chema Numele Domnului se va mântui!

 

SILUAN

 

Prin mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzitei

Episcopii Ortodoxe Române a Italiei,

Preacuviosului Cin Monahal, Preacucernicului Cler,

și tuturor Credincioșilor drept-slăvitori

 care ascultă sau citesc această Epistolă Pastorală,

Har vouă, pace și bucurie de la Hristos Cel înviat din morți,

iar de la noi, arhierești binecuvântări,

dimpreună cu străvechiul salut:

HRISTOS A ÎNVIAT!

 

 

Postul Paștilor s-a încheiat, dar, după cum se poate vedea, vremea postirii noastre nu s-a încheiat deplin... Căci postim, în continuare, de mersul la biserică și de împărtășirea cu Sfânt Trupul și Sângele Domnului, postim de întâlnirea cu frații noștri în credință și de îmbrățișarea pascală, postim de libertatea de a ne mișca și de a ieși cu copiii la plimbare, postim de posibilitatea de a ne vizita părinții și rudeniile, postim de toate festivalurile și proiectele legate de Praznicul Învierii Domnului...

 

Prăznuirea Învierii Mântuitorului Hristos, din acest an, ne găsește așadar cu perspectiva închisă spre orice manifestare publică, spre cele din afară, inclusiv spre posibilitatea de a ne deplasa la biserică pentru a primi Sfânta Lumină. Dar, deși perspectiva spre cele din afară este închisă, dacă urmăm îndemnul Domnului de a intra în cămara noastră și de a închide ușa pentru a ne ruga Tatălui nostru în ascuns (cf. Mt. 6, 6), vom descoperi că o altă perspectivă ni se deschide, spre cele dinăuntru, spre omul cel tainic al inimii (cf. 1 Pt. 3, 4).

 

Chiar dacă nu mai suntem familiari cu calea către omul dinlăuntru (cf. Efes. 3, 16) și chiar dacă pogorârea întru cele dinăuntru ale sale îl poate speria pe cel neavizat, e bine să știm că perspectiva regăsirii de sine și a adunării din împrăștierea în care am crescut și uneori am fost educați, încă din frageda noastră copilărie, reprezintă o oportunitate ce nu trebuie pierdută, un prilej „mai mult unic decât rar”, cum spune italianul, de a ne regăsi felul de viețuire ce corespunde cu temelia care s-a pus înlăuntrul nostru, prin Botez, dar de care adesea ne-am cam îndepărtat și ne-am cam înstrăinat...

 

Și iată, bunăoară, ce ne spune Sfântul Apostol Pavel: nu știți că toți câți în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat?Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții(Rom. 6, 3-4). Și tot el adaugă: v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui,și v-ați îmbrăcat cu cel nou, care se înnoiește, spre deplină cunoștință, după chipul Celui Care l-a zidit,unde nu mai este elin și iudeu, tăiere împrejur și netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate și întru toți, Hristos(Col. 3, 9-11).

 

 Aceasta înseamnă că, prin botez, ne-am făcut părtași morții lui Hristos și ne-am dezbrăcat de omul cel vechi și ne-am îmbrăcat în cel nou, pentru că ne-am născut din nou, din apă și din Duh (cf. In. 3, 5), iar ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăiește, trăiește lui Dumnezeu (cf. Rom. 6, 10). Adică, prin botez, ne-am făcut părtași nu doar morții lui Hristos, ci și învierii Lui, căci dacă am fost altoiți pe El prin asemănarea morții Lui, atunci ne-am făcut părtași și ai învierii Lui (cf. Rom. 6, 5). Într-un Duh ne-am botezat noi toți, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, și toți la un Duh ne-am adăpat (1 Cor. 12, 13). Astfel, am devenit Trupul lui Hristos și mădulare fiecare în parte (cf. 1 Cor. 12, 27). Iar dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă (2 Cor. 5, 17)! Iar trupul său devine templu (naos) al Duhului Sfânt Care este în el, pe Care L-a primit de la Dumnezeu, prin botez (cf. 1. Cor. 6, 19).

 

Cel care caută către omul dinăuntru nu se întâlnește doar cu adevăratul „sine însuși” – făptura cea nouă –, ci se întâlnește cu Hristos Cel mort și înviat, Care Se află la temelia viețuirii noastre, începând de la botez. Dar pentru a putea intra în cămara sufletului nostru, e nevoie să redescoperim cheia sau, cum i se spune mai modern, „parola”. Iar parola ce ne deschide perspectiva spre cele dinlăuntru ale noastre este „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!” sau, pe scurt, „Doamne miluiește!”.

 

Chemarea Numelui Celui Care ne-a făgăduit că va fi cu noi în toate zilele, până la sfârșitul veacului (cf. Mt. 28, 20) ni-L descoperă în inimă pe Cel chemat și prezent acolo de la Botez, iar pe cel care cheamă Numele Domnului îl face părtaș la harul și la viața Celui chemat. Și nu numai atât. Ci tot cel ce va chema Numele Domnului se va mântui (F. A. 2, 21; Rom. 10, 13)! Să reîncepem deci să chemăm Numele Celui în Care credem ca Împăratului și Dumnezeului nostru, al Celui pe Care Îl mărturisim ca Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Care estede-o-Ființă cu Tatăl și iarăși va să vină, cu slavă, să judece viii și morții. Căci fericit este cel a cărui nădejde este Numele Domnului(cf. Ps. 39, 6). Iar Domnul al cărui Nume îl chemăm, Iisus Hristos, ieri și azi și în veci este același (Evr. 13, 8).

 

Și precum ne aprindem, în acest an, lumânarea de la propria candelă, tot așa, chemarea Numelui Domnului reaprinde candela prezenței Sale în inima noastră, de la care ne putem aprinde lumânarea credinței ce ne va lumina calea spre veșnicie, oricare ar fi condițiile în care ne-ar fi dat să trăim. Nu e nevoie să strigăm Numele Domnului, ca El să ne audă... Sunt de ajuns șoapta, murmurul sau gândul, pentru ca Cel Care vede în ascuns să audă și să răspundă. Iar celui ce ascultă cu luare aminte și cu inimă deschisă și încrezătoare răspunsul Domnului, îi este dat să audă ca un ecou, ca o adiere de vânt lin (cf. 3 Regi, 19, 12), ce răzbate cerul și pământul, zicând: Hristos a înviat!... Hristos a înviat!... Hristos a înviat!...

 

Chiar dacă nu mai suntem familiarizați cu deslușirea glasului duios și lin al Domnului Care și-a întemeiat Împărăția înlăuntrul nostru (cf. Lc. 17, 21), să fim încredințați că El ESTE în noi și cu noi, în toate zilele, este Viața vieții noastre și este mai aproape de noi decât propria noastră suflare și ne este mai lăuntric decât gândul nostru cel mai tainic. El este Cel Care cercetează inimile și rărunchii (cf. Ieremia 11, 20), Cunoscătorul celor ascunse, Care știe toate mai înainte de a se face (cf. Susana, 1, 42), iar cuvântul Lui e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului, dintre încheieturi și măduvă, și destoinic este să judece simțirile și cugetările inimii, și nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite (Evr. 4, 12-13).

 

Perioada de strâmtorare prin care ne este dat să trecem constituie un providențial prilej de a ne relua, fiecare dintre noi, raportul personal și nemijlocit cu Hristos Cel Viu, Care, pentru noi și a noastră mântuire, a murit și a înviat, șade de-a dreapta Tatălui și iarăși va să vină întru slavă, să judece, să mântuiască și să înnoiască întreaga Sa creație. E momentul să ne punem nădejdea în Dumnezeu mai mult decât în oameni și în „putințele” lor. E vremea să luăm aminte în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să ne trezim din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârșite; ziua este aproape (cf. Rom. 13, 11-12). Așadar, dacă am înviat împreună cu Hristos, să le căutăm pe cele de sus, unde se află Hristos, șezând de-a dreapta lui Dumnezeu;să cugetămcele de sus, nu cele de pe pământ;căci noi am murit și viața noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu(cf. Col. 3, 1-3). Să lucrăm nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică și pe care o va da nouă Fiul Omului (cf. In. 6, 27). Orice am face, să lucrăm din toată inima, ca pentru Domnul și nu ca pentru oameni, bine știind că de la Domnul vom primi răsplata moștenirii; căci Domnului Hristos slujim (cf. Col. 3, 23-24). Să luăm, dar, aminte și să ne folosim de timpul prezent pentru a ne reorienta viața în direcția și înspre țelul care se află în continuitate cu temelia pusă în noi, prin Botez, și să nu revenim la viețuirea noastră dinainte, ca nu cumva să pierdem folosul agonisit.

 

În Hristos Cel înviat, a Cărui prezență o descoperim în inima noastră, nu suntem singuri, ci descoperim întreg Omul, întregul Adam și ne facem părtași compătimirii și milosârdiei Fiului Omului, Biruitorul păcatului și al morții, față de toți cei bolnavi și față de cei care-i îngrijesc, față de toți cei strâmtorați, pribegi, lipsiți, înstrăinați, însingurați, descurajați sau înfrânți de lumea aceasta; față de toți cei ce suferă de foame sau de sete sau suferă din cauza molimei; față de cei bântuiți de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea asupra lor a altor neamuri sau de războiul cel dintre dânșii; față de toți cei prigoniți, asupriți, neplătiți sau siluiți de aproapele lor; față de cei robiți de propriile lor patimi, slăbiciuni sau neputințe; față de toate surorile noastre care poartă în pântece sau îi aduc pe lume pe pruncii lor, față de toți copiii și tinerii, față de părinții care îi nasc, îi cresc și îi educă creștinește; față de toți cei care ne iubesc sau ne urăsc pe noi, care ne fac bine sau ne fac rău; față de văduve și orfani și față de toți cei ce suferă pentru decesul rudeniilor, prietenilor sau apropiaților lor, precum și față de toți cei din veac adormiți, strămoși, părinți și maici, frați și surori, față de tot sufletul creștinesc drept-slăvitor, care odihnește aici și pretutindenea și față de toți cei de la Adam și până astăzi, pe care nimeni nu-i mai pomenește și singur Dumnezeu îi știe... Împreună cu toți aceștia, cu întreg Adamul, în care se cuprind și toți cei care din veac bine au plăcut lui Dumnezeu – Sfinții, în frunte cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu –,  prăznuim astăzi și cântăm: Hristos a înviat!

 

Astfel trăiesc cei care un singur trup sunt în Hristos și fiecare sunt mădulare unii altora(cf. Rom. 12, 5), iar dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; și dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună (1 Cor. 12, 26). Să ne iubim așadarunul pe altul, pentru că iubirea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu (1 In. 4, 7). Darsă nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta și cu adevărul(1 In. 3, 18).

 

Pomenind, în această zi de Praznic, toate câte pentru noi s-au făcut de Iubitorul de oameni Dumnezeu: Pătimirile, Crucea, Mormântul, Învierea cea de a treia zi, Înălțarea la ceruri și cea de a doua și slăvita iarăși Venire, să-L lăudăm, să-L binecuvântăm și să-I mulțumim Mântuitorului Hristos Cel înviat din morți, că Lui se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună și Tatălui și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

HRISTOS A ÎNVIAT!

 

Cu părintească îmbrățișare întru Hristos Cel înviat,  al vostru, pentru tot binele rugător și de mântuire doritor,

 

 

† Episcopul SILUAN

 

al Episcopie Ortodoxe Române a Italiei

 

Dată la Reședința noastră de la Roma, la Luminatul Praznic al Învierii Domnului,

în Anul Mântuirii 2020, luna Aprilie, ziua a nouăsprezecea.

Urgența Coronavirus

 

Merinde pentru Suflet

 

 
 

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

 

Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae

Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae

 
 

Facebook

5 X 1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

 

Știri din viața Eparhiei

 

Nepsis

NEPSIS

 
 

Reportaje EORI

 
 

Vă Recomandăm

Agenda/Diario pentru tine!ri 2020/2021

 Calendarele Eparhiale 2021

Calendar 2021 pentru familia ta

Calendarul Tuturor Sfinților 2021

Tinerii ortodocși

Numărul total de vizitatori

12412355