„…NIMENI SĂ NU SE TEAMĂ DE MOARTE PENTRU CĂ NE-A IZBĂVIT PE NOI MOARTEA MÂNTUITORULUI…” (Sf Ioan Gură de Aur)
SCRISOARE PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI 2021
CĂTRE TOT CLERUL, CINUL MONAHAL ŞI POPORUL DREPT SLĂVITOR DIN ÎNTREAGĂ ARHIEPISCOPIE
Preacuvioși și Preacucernici Parinți,
Preacuvioase Maici,
Iubiți frați și surori, Hristos a înviat!
Sărbătoarea cea plină de lumină a Învierii Dom nului este cea care dă sensul adevărat al vieţii noastre creștine. Din ea ne luăm dorinţa de a trăi veșnic cu Dumnezeu. Însă Învierea, în care toți nădăjduim, trece prin Crucea Fiului Său, în care iubirea dumnezeiască și necondiţionată pentru umanitate se revarsă asupra lumii întregi. Dumnezeu-Tatăl ne încredinţează că orice cruce a noastră își găsește alinare în Crucea Fiului Său. Orice rană a sufletului își găsește vindecarea în rănile cuielor din mâinile și picioarele și coasta Lui, străpunse pe Cruce. Orice zbucium al sufletului pus înaintea Cruci, îl ia asupra Lui și nu ne lasă singuri, Crucea fiind iubirea până la moarte pentru noi, cea care înțelege tot, asumă tot, poartă tot și „ne uneste într-un trup, omorând prin ea vrașmășia, apropiindu-ne de Dumnezeu-Tatăl, într-un Duh„ (cf. Efeseni 2, 16-18).