Alege limba:

Câteva gânduri despre cea de-a cincea ediție a Agendei/Diario pentru tine!ri 2021-2022

Agenda/diario pentru tine!ri, ajunsă la a cincea ediție, își propune să fie o călăuză care să-i însoțească pe copii și pe tineri pe toată perioada anului școlar 2021/2022 și în timpul vacanțelor, punând la dispoziție cuvinte înțelepte din Biblie, învățături frumoase și îndemnuri de la Părinții Bisericii, dar și mărturii ale unor personalități laice, la care se adaugă (la rubrica „Știați că? / Lo sai che?”) curiozități și lucruri interesante despre Sfinți și despre lucruri minunate din viața omului și din natura ce ne înconjoară.

Ca și în edițiile precedente, la începutul agendei, este prevăzut spațiul necesar pentru Orarul provizoriu / Orario provisorio și pentru Orarul permanent / Orario permanente.

Cele două variante ale copertei au fost propuse, ca și în ediția precedentă, de către o echipă de tineri coordonată de către părintele Marian Preda, Consilier în cadrul Departamentului de Tineret al Episcopiei noastre.

La începutul fiecărei luni, este sugerat titlul unui film vrednic de văzut și al unei cărți vrednice de citit, la rubrica To do list. Un loc aparte l-am dedicat, în prezenta ediție, colecției Narnia, scrisă de C.S. Lewis, operă ce relevă, în conținutul ei, numeroase elemente creștine.

În fiecare zi din timpul anului școlar, este pusă la dispoziție câte o pagină întreagă (excepție făcând doar lunile de vacanță, Iulie și August), pentru a nota ceea ce ne interesează.

Anul 2022 va fi dedicat Rugăciunii și Sfinților isihaști. Astfel, la sfârșitul fiecărei luni, există o pagină suplimentară, unde au fost așezate câteva rugăciuni, iar cei trei Sfinți isihaști: Sfântul Simeon Noul Teolog († 1022), Sfântul Ierarh Grigorie Palama († 1359) și Sfântul Paisie de la Neamț († 1794) au fost evidențiați prin citate luate din înțeleptele lor cuvinte.

Agenda pentru tine!ri, rod al muncii obștii Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Roma, își atinge obiectivul, acela de a veni în întâmpinarea copiilor noștri cu o fărâmă din dragostea lui Dumnezeu, din trăirile Sfinților și din cultura autentică a lumii, menite să închege în sufletul tânărului repere trainice, în „fuga” sa de viforul lumii și în căutarea Adevărului, propovăduit în Biserică și asumat de fiecare bun creștin.

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

 

 

 

 
 

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

 

 

 
 
 

 

 
 

Agenda/Diario pentru tine!ri 2021/2022

12690892