Alege limba:

 

Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor pentru comunitățile românești din Roma

 

Joi, 24 ianuarie 2013, la orele 18.00, în cadrul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a asistat la rugăciunea organizată de comunitatea Greco-Catolică din Roma.

După ce s-a slujit Acatistul Maicii Domnului, din partea organizatorilor a luat cuvântul Preacucernicul Părinte Gabriel Buboi, rectorul Institutului Pontifical Pio Romeno, rostind un cuvânt de bun venit celor prezenți.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Siluan care a evocat importanța zilei de 24 ianuarie, ca simbol al unității românilor care primește conotații și mai profunde în contextul trăirii pe meleaguri străine. Unitatea se pierde sau începe în inima fiecăruia dintre noi. Unirea cu Dumnezeu este cea care duce la unitatea cea nedespărțită și veșnică.

Părintele Isidor Iacovici, paroh al Parohiei Romano-Catolice române de la Roma a adresat și el un cuvânt participanților, iar la final parohul Parohiei Greco-Catolice (Roma Centru), părintele P. Daniel Paul Vereş a mulțumit celor prezenți.

La acest moment de rugăciune au participat credincioși ai comunităților ortodoxe, catolice și greco-catolice din Roma.

 

 

Mai multe fotografii găsiți aici

 

 

 

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

 
 

 

Asociația San Lorenzo dei Romeni ONLUS este o asociație social-filantropică, non profit și apolitică, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a fost înființată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în anul 2009.

 
 

 
 

 

 
 
 

 

 
 

Agenda/Diario pentru tine!ri 2022/2023

13735415