Caută

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, în perioada 3-9 mai 2026, sub atenta  îndrumare a părintelui nostru, KOCIORVA MARIUS, Parohia Ortodoxă „SFINȚII DOCTORI FĂRĂ DE ARGINȚI COSMA ȘI DAMIAN ” din TREVISO a organizat un minunat pelerinaj în mai multe locuri din Grecia unde ne-am închinat la Sfintele Moaște ale sfinților, la icoanele Făcătoare de minuni ale Maicii Domnului.

Itinerariul a cuprins vizitarea următoarelor obiective:

1. Atena cu vizită la Acropole și închinare în Biserica Arhiepiscopală.

2. Insula Eghina - Mănăstirea Sfântului Ier. Nectarie, închinare la sfintele sale moaște, apoi la mormântul și chilia sfântului.

3. Nea Makri - Privegherea de la sărbătorirea Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou.

4. Mănăstirea Achimiților ("Neadormiților")

5. Patra - Închinare la Capul și  o parte din Crucea Sfântului Apostol Andrei, precum și  la mormântul sfântului.

6. Mănăstirea Mega Spileo "Marea Peșteră"

7. Vasta - Bisericuța Sfintei  Cuv. Mc. Teodora pe acoperișul căreia au crescut 17 copaci.

8. Mănăstirea Malevis, care adăpostește Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului din care curge mir.

9. Milesi - Ctitoria Cuviosului Porfirie Kavsokalivitul

10. Mănăstirea Makrymallis, cu închinare la Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la Capul Sf. Ier. Partenie și  la o parte din fruntea Sfintei Mare Mc. Paraschevi Romana.

11. Insula Evia - Biserica Sfântului Ioan Rusul și Mănăstirea Cuviosului David cu închinare la sfintele sale moaște și la mormântul  Cuviosului Iacov Tsalikis.

12. Mănăstirea Kato Xenia - cu închinare la Brâul Maicii Domnului și Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului Străina.

13. Kalambaka - Meteore, Sfânta Varvara, închinare la sfintele sale moaște și la Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

14. Muntele Olimp - Mănăstirea Sfântului Cuvios Dionisie și Mănăstirea Sfântului Cuvios Efrem Sirul.

Pelerinajul  s-a încheiat, dar roadele lui rămân vii în sufletele noastre.

A fost un timp de rugăciune, tăcere și întâlnire cu Dumnezeu în frumusețea sfințeniei.

Este locul în care inima se unește cu Dumnezeu prin rugăciune, pocăință și binecuvântare.

Mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru toate clipele de har, pentru oamenii minunați pe care i-am întâlnit și pentru pacea pe care am adus-o cu noi acasă.

Bucurie pentru reîntâlnirea cu doamna preoteasă Carmen Voicescu și recunoștință pentru dragostea cu care ne-a însoțit pe tot parcursul acestei minunate călătorii.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Hristos a Înviat!

Kociorva Felicia