“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Napoli și bucuria revederii în pelerinaj

Ziua de 2 iunie a adus bucurie nespusă celor care au mers în pelerinaj la Napoli. Pe de o parte, bucuria a fost prilejuită de întâlnirea cu Sfântul nostru, Marele Mucenic Ioan cel nou de la Suceava, ocrotitorul Parohiei Ortodoxe Române din Napoli, iar pe de alta parte, bucuria a fost deosebită, cu prilejul revederii.

Ne-am întâlnit din nou, mergând pe urmele Sfinților, în număr mare, 3 autocare pline cu credincioși ai mai multor parohii din Roma și împrejurimi, împărțiți în două grupuri, pentru a evita aglomerația și pentru a respecta regulile în vigoare.

După o perioadă, poate prea lungă, în care nu doar că nu ne-am văzut unii cu alții dar nici nu am putut călători, acest pelerinaj de o zi a fost ca o gură de aer proaspăt care bucură inima.

În această frumoasă zi de sărbătoare ne-am bucurat mai întâi de binecuvântarea primită în cadrul Sfintei Liturghii, săvârșită de Preasfințitul Părinte Arhiereu Vicar Atanasie de Bogdania iar la sfârșitul Sfintei Liturghii de picăturile de agheasmă, care în drumul lor spre a binecuvânta lucrările de înfrumusețare a bisericii, cădeau de pe busuioc, parcă trimise cu scop precis, spre a binecuvânta și bucura capetele celor prezenți

După aceste momente înălțătoare, am plecat din biserica înfrumusețată de părintele Florin Bontea, parohul Parohiei Sfântul Mare Mucenic Ioan cel nou de la Suceava din Napoli, având în mijlocul nostru pe Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania.

Ne-au ghidat două doamne minunate care ne-au și explicat istoria orașului și a bisericilor, toată ziua, mai întâi către biserica San Gregorio Armeno, cunoscută printre locuitorii orașului Napoli și ca biserica di Santa Patrizia, în care se află capul Sfântului Grigorie cel Mare, luminătorul Armeniei.

Ne-am închinat și am cântat Sfântului Ierarh Grigorie cel Mare, Luminătorul Armeniei, într-un glas.

Apoi, am mers către catedrala orașului, care adăpostește moaștele Sfântului Ierarh Ianuarie. Acest sfânt este foarte iubit de către locuitori și ca semn de prețuire mulți și poartă numele lui, San Gennaro, cum îi spun ei.

Aici am aflat de minunea cu sângele Sfantului Ierarh Ianuarie, și anume, faptul că deși sfântul a fost martirizat în secolul al IV-lea, și sângele lui s-a uscat și pietrificat, se întâmplă că de trei ori pe an sângele sfântului se diluează.

În sâmbăta premergătoare primei duminici din luna mai, când a avut loc prima mutare a moaştelor Sfântului Ianuarie din Pozzuoli în Napoli (secolul al V-lea, pe19 septembrie, când a fost martirizat Sfântul Ianuarie și pe 16 decembrie, când se amintește de salvarea oraşului Napoli de erupţia vulcanului Vezuviu.

Mai departe am continuat cu – Napoli sotteranea – un faimos tur al orașului subteran, ceva ce nu trebuie omis atunci când se merge la Napoli, în cadrul căruia am văzut locuri, peșteri, tunele vechi de 5000 de ani, care înfrumusețează istoria fascinantă a acestui oraș.

După ce am ieșit la suprafață și ne-am hidratat, fiecare pe unde a dorit în timpul liber avut la dispoziție, am plecat spre biserica Sfintei Maria Egipteanca, ultimul popas binecuvântat al pelerinajului nostru. În această biserică am avut binecuvântarea de a ne închina la mâna și o parte din moaștele Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca.

Spre seară, ne-am întors fiecare la casele noastre cu bucuria în suflete și deja cu gândul la următoarele pelerinaje, mulțumind lui Dumnezeu care ne iubește și sfinților care ne poartă de grijă și se bucură impreună cu noi.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

                                                                                                      

                                                                                                       Un Pelerin