"Io vi do un nuovo comandamento: che vi amiate gli uni gli altri. Come io vi ho amati, anche voi amatevi gli uni gli altri." (Giovanni 13, 34)

Continuă bucuriile în parohia din Venaria Reale

Astăzi, 08.02.2020, în Parohia noastră “ Sfântul Cuvios Ilarion cel Mare” din Venaria Reale, s-a primit și s-a Sfințit Icoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Din nou, dragostea credincioșilor s-a revărsat asupra Darurilor cu care Domnul a binecuvântat Parohia noastră, aceștia asteptându-L pe Domnul cu lumânări aprinse și rostind Rugăciunea Inimii. În urma procesiunii de primire , s-a săvârșit slujba de sfințire a icoanei după care, conform programului săptămânal, s-a cântat Paraclisul Maicii Domnului. Nimic nu poate fi mai adevărat și mai cuprinzător în cinstirea acestei icoane decât rugăciunea către Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Mijlocitoarea noastră. Mulțumim pictorului Valentin Petraru pentru măiestrie, dragostea și râvna sa. Menționăm faptul că lucrările de amenajare în curtea și în biserica noastră continuă. S-au schimbat geamurile bisericii, s-au finalizat lucrările la parcarea bisericii și s-a concretizat spațiul unde vom amplasa o parte din proiectele sociale pe care dorim a le desfășura. De asemenea, se află in curs construcția spațiului pentru copii parohiei noastre.

Slavă Domnului pentru toate!

 

 

Urgența Coronavirus

 

Portalul EORI

Ricerca

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

 
 

Calendario ortodosso

 

Apostolia

Reportage EORI

 
 

Buona parola

Numero di visitatori

3174408