"Io vi do un nuovo comandamento: che vi amiate gli uni gli altri. Come io vi ho amati, anche voi amatevi gli uni gli altri." (Giovanni 13, 34)

ȘCOALA PAROHIALĂ...ALTFEL

„PE URMELE SFÂNTULUI MEU OCROTITOR” în Parohia Imola

În săptămână a doua a Postului Mare, vreme în care copiii Școlii Parohiale stau în casă datorită restricțiior impuse, am crezut de cuviință să propunem, la distanță,câte o activitate catehetică pe săptamână, care să ne țină atenți și la cele duhovnicești și, de asemenea, să ne țină aproape unii de alții.

Așadar, am propus copiilor două activități: una în care i-am îndemnat la rugăciune pentru copiii și oamenii care suferă din pricina acestui virus, subliniind importanța implicării  micului creștin în ajutorarea aproapelui, prin rostirea rugăciunii "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, mântuiește-ne pe noi și toată lumea ta",în fiecare dimineață și seară înaintea Sfintelor icoane din casele lor.

Iar, ca activitate practică le-am propus proiectul "Pe urmele Sfântului meu ocrotitor" prin care i-am îndemnat să deseneze icoana Sfântului lor ocrotitor și, de asemenea, să adreseze Sfântului ales câte o scrisoare sau o poezie. Toate lucrările copiiilor au fost trimise prin e-mailul parohiei noastre și le-am așezat într-un frumos film video, iar apoi vor fi publicate în revista parohială, pe care copiii și familiile lor, prin intermediul tehnologiei, o pot vedea.

Răspunsul copiilor a fost unul îmbucurător și încurajator pentru aceste vremuri de încercare, cu atât mai mult  cu cât în fiecare poezie șiscrisoare adresate Sfinților ocrotitori, copiii mulțumeau pentru darul familiei și cereau Sfinților ocrotire și însănătoșire tuturor.

Slavă Domnului pentru toate!

 

Psa Mihaela Gârboan

 

 

 

Urgența Coronavirus

 

Portalul EORI

Ricerca

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

 
 

Calendario ortodosso

 

Apostolia

Reportage EORI

 
 

Buona parola

Numero di visitatori

3098283