"Io vi do un nuovo comandamento: che vi amiate gli uni gli altri. Come io vi ho amati, anche voi amatevi gli uni gli altri." (Giovanni 13, 34)

Inaugurarea Parohiei „Sf. Ier. Martin Mărturisitorul, episcopul Romei” din Roma-Trullo

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, sâmbătă, 5 septembrie 2020, comunitatea românească din zona Roma-Trullo a trăit un moment istoric, reprezentat de către inaugurarea de către Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania a unei noi parohii în această zonă, pusă sub ocrotirea Sfântului Ierarh Martin Mărturisitorul, episcopul Romei. Preasfinția Sa a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi.

Înființarea noii parohii, situată în sud-vestul Romei, a fost încredințată Preacucernicului Părinte Andrei Aslan, cel care a identificat un spațiu de slujire în Via di Monte Cucco, Nr. 127, Roma.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania le-a vorbit celor prezenți despre această bucurie a deschiderii unei noi porți către cer, care să fie mai aproape de către cei care nu reușesc, datorită exigențelor din diaspora, să participe la Dumnezeiasca Liturghie. O nouă parohie este o nouă comunitate ale aceleiași corăbii care este Biserica și prin care toți credincioșii ei caută mântuirea. De asemenea, Preasfinția Sa l-a îndemnat pe părintele paroh să lucreze cu timp și fără timp în această nouă misiune încredințată, în folosul credincioșilor din această parte a Romei și toate spre slava lui Dumnezeu.

La final, Preacucernicul Părinte Andrei Aslan a mulțumit Preasfințitului Părinte Atanasie pentru această mare bucurie și binecuvântare, ce pune un fundament strașnic la noua lucrare pastoral-misionară pentru creștinii ortodocși din zona Roma-Trullo.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

 

 

Urgența Coronavirus

 

Portalul EORI

Ricerca

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

 
 

Calendario ortodosso

 

Apostolia

Reportage EORI

 
 

Buona parola

Numero di visitatori

3383019