"Io vi do un nuovo comandamento: che vi amiate gli uni gli altri. Come io vi ho amati, anche voi amatevi gli uni gli altri." (Giovanni 13, 34)

Copilăria vârsta Împărăţiei  │ Inocenţă şi dăruire – Proiect caritabil al Asociaţiei „ San Lorenzo dei Romeni ” dedicat copiilor cu ocazia zilei de 1 Iunie.

Zilele acestea sărbătorim  pe cei pe care Mântuitorul, Domnul nostru Iisus Hristos, îi socotea ca fiind la vârsta Împărăției Sale și care au venit la El primindu-i și chiar  "luându-i in brațe, Și-a pus mâinile pe ei și i-a binecuvântat.” (Mc. 10, 16).

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și prin purtarea de grijă a Preasfințitului  Părinte Atanasie de  Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Asociația „San Lorenzo dei Romeni”  în colaborare cu Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Montefiascone a reușit să ducă la bun sfârșit  proiectul „Copilăria vârsta Împărăției - Inocență și dăruire”. Astfel,  Părintele Aron Horciu împreună cu copiii Parohiei și voluntarii parohiei au adus o mângâiere familiilor și copiilor aflați în suferință la Spitalul Bambino Gesù din Roma, dar și celor aflați în structurile adiacente care-i găzduiesc: Casa Peter Pan, Casa Famiglia, Casa Ronald McDonald, Casa di Andrea , Casa Amica Onlus şi  Casa „Cuore di Mamma”.

Respectând  cu strictețe toate regulile și normele sanitare în vigoare, specifice situației pandemice actuale, nădăjduim că am adus zâmbete și bucurie copiilor, prin darurile oferite.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate ! 

A consemnat

Președinte Asociația - „San Lorenzo dei Romeni”  Ana-Maria Obreja

 

 

Urgența Coronavirus

 

Portalul EORI

Ricerca

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

 
 

Calendario ortodosso

 

Apostolia

Reportage EORI

 
 

Buona parola

Numero di visitatori

3597218