"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

"Hristos Primăvara Sufletelor Noastre" - Nepsis Settimo Torinese

Cu mintea mereu la Hristos cel Înviat, tinerii Nepsis din Settimo Torinese, continuă, îndrăznind, să trăiască această "Primăvară a liniștii", prin înmulțirea darului creativității, asemănându-se tot mai mult Chipului Marelui Creator.

Cu mai multă osârdie și luminare, ei, cei mai mici, dar, preaiubiți ai lui Hristos, din mici încăperi, dar, cu suflete în care încape întregul cosmos, au dus mai departe avântul și simțirea artistică prin noi proiecte, nelăsând în inimile lor decât ecoul Veșnicei Bucurii.

Programul educațional la distanță, împărțit în săptămâni tematice, pe toată perioada "carantinei", pe lângă obișnuitele deja, planșe, desene și picturi, repetiții individuale la chitară, tehnica decupajului simplu, "pop-up" și 3D, a avut ca noutate provocarea tinerilor la jocuri recreative, precum și introducerea unei noi tehnici de lucru artistic, prin alcătuirea unor ansamble florale tridimensionale, prin Tehnica "Quilling".

Prin aceste abordări  artistice, ne-am propus să venim în sprijinirea dezvoltării inteligenței  emoționale a copiilor și întărirea reciprocă a relației dintre părinți și tineri. De asemenea aceste interacțiuni, mențin vie legătură familiilor cu Biserica și țin sufletele ancorate la timpul liturgic, împărtășindu-ne continuu de Harul Dumnezeiesc.

Dăm Slavă Bunului Dumnezeu, pentru timpul acesta, care însoțit de petrecerea cu Hristos cel Înviat, ne face și pe noi Nemuritori!

 

 

Urgența Coronavirus

 

Portalul EORI

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C.F.: 97558250581

 
 

Sinaxar

 

Apostolia

FTOUB Roma

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Vizitatori pe site

3258213