"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Tabără în Parohia „Sfântul Proroc Moise“ din Asolo.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, parohia "Sfântul Proroc Moise" din Asolo, a organizat în perioada 7-12 iunie tradiționala tabăra parohială la mare.

În contextul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor cei 45 de participanți au fost grupați în baza nucleelor familiale, cinci copii însoțiți de câte un adult: mamă sau mătușă. Acest mod de organizare fiind cerut și de reglementările pentru sănătate publică.

La mare am participat cu toții la Sfânta Liturghie, fiecare stând în curtea propriei căsuțe.

Cu riguroase norme de siguranță am vizitat "Fabrica della Scienza, Tropicarium e Aquarium" din Jesolo, unde copii împărțiți în grupuri mici și însoțiți de ghizii autorizați au intrat în fascinanta lume a științei, întărind cunoștințele din timpul anului școlar, prin activități practice sau observând animalele în mediul lor, amenajat în spații reduse, având posibilitatea să primească răspuns la întrebări.

Dimineața devreme înainte de răsăritul soarelui fetele au căutat să prindă prima rază, iar băieții s-au avântat în mare să culeagă midii.

Cu bucurie dăm slavă Domnului pentru această săptămână plină de emoții și experiențe noi.

Mulțumim frumos doamnelor Angela Graziottin, Alina Maxim, Sorina Amariei,  Mira Enia, Florina Timiș, Alessia și domnului Stelian Sauciuc alături de părintele Iulian și preoteasa Doina ce cu multă dragoste au dat din timpul lor, ne-au pregătit bucate delicioase au șters lacrimi, au oferit zâmbete și mângâiere.

Mulțumim părinților pentru încredere și sprijin, mulțumim nu în ultimul rând copiilor pentru cumințenie și ascultare.

Am învățat să ne rugăm unii pentru alții, căutând ca fiecare să conștientizeze rugăciunea ca pe o convorbire sinceră cu Tatăl Ceresc sau cu iubitorii frați mai mari: Sfinții, ce neobosiți veghează asupra noastră, când îi chemăm în rugăciune sinceră.

O noapte înstelată la malul mării sau un răsărit într-o zi senină de vară, ne-au umplut sufletul de bucurie: Doamne cât de bine este să fim oaspeții zidirii Tale.

 

 

Urgența Coronavirus

 

Portalul EORI

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C.F.: 97558250581

 
 

Sinaxar

 

Apostolia

FTOUB Roma

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Vizitatori pe site

3273180