"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Berna, Elveția | PS Atanasie de Bogdania a participat la cea de-a XI-a ediție a Congresului Nepsis MOREOM

“Creștinul în cetate” | Aceasta a fost tema celui de-al XI-lea Congres NEPSIS MOREOM, aflat sub ocrotirea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, ocrotitorul Frăției Nepsis, desfășurat în perioada 25-27 septembrie 2020, în capitala țării cantoanelor, Berna. Congresul, care a marcat și împlinirea a 21 de ani de existență NEPSIS MOREOM, a adunat tineri din Elveția, Italia, Franța, Belgia și Anglia, care au participat la mai multe conferințe și ateliere de lucru. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, la acest eveniment a participat Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, singurul ierarh prezent, ceilalți ierarhi ai Mitropoliei participând pe calea platformelor on-line. Gazda ediției din acest an a fost Parohia “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Berna.

Congresul NEPSIS MOREOM a debutat cu o slujbă de Te Deum săvârșită de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, alături de preoții prezenți. A urmat cuvântul de binecuvântare transmis de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif, în care a subliniat particularitatea acestei ediții a Congresului Nepsis, urmare a situației mondiale generale în care ne aflăm. Noi suntem chemați să transfigurăm lumea în mod duhovnicesc, aceasta este lucrarea creștinului în cetate. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a adresat mulțumiri tuturor tinerilor care au participat și mai cu seamă tinerilor Nepsis Elveția, gazda și organizatorii Congresului.

Lucrările Congresului au continuat cu două conferințe în care a fost abordată aceeași temă a “creștinului în cetate", susținute de către Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, și de către domnul Adrian Papahagi. Ambele conferințe au avut loc prin intermediul platformelor on-line. După cele două conferințe, tinerii prezenți au participat la mai multe ateliere de lucru.

După buna rânduială a oricărui eveniment din viața Bisericii, Congresul Nepsis MOREOM s-a încheiat prin săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, dimpreună cu soborul de preoți prezenți. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ierarhul i-a îndemnat pe tineri să devină veritabili creștini în această cetate zbuciumată a lumii în care trăim, asemenea Apostolilor pe care Domnul i-a făcut pescari de oameni și care au propovăduit Evanghelia întregii lumi.

Frăția Nepsis a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a găzduit Congresul Nepsis MOREOM în două ediții, 2010 și 2016, ambele organizate la Roma.

 

 

Urgența Coronavirus

 

Portalul EORI

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C.F.: 97558250581

 
 

Sinaxar

 

Apostolia

FTOUB Roma

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Vizitatori pe site

3425473