"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Începutul Triodului – Școala smereniei | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la hramul Parohiei din Pescara

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în prima duminică a Triodului, a vameșului și a fariseului, 9 februarie 2020, Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe românești din Pescara, aflată sub ocrotirea Sfântului și Dreptului Simeon și Sfintei Prorocițe Ana. Cu acest prilej, comunitatea de pe malul estic al peninsulei italice și-a prăznuit cel de-al nouălea hram de la înființare, Preasfințitul Părinte Atanasie săvârșind Dumnezeiasca Liturghie.

În cuvântul de învățătură dăruit celor prezenți, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a vorbit despre școala smereniei: „Pilda ce ne este pusă înainte în această duminică, la început de Triod, ne deschide nouă calea spre Înviere, un parcurs pedagogic ce debutează cu școala smereniei, urmat fiind în duminicile ce vor urma de câte o tematică aparte, precum pocăința, milostivirea, iertarea, asumarea crucii. Între fariseul și vameșul care au mers la templu stă Mielul-Hristos, fariseul plin de virtuți nereușind să înțeleagă taina Învierii, pe când vameșul, copleșit de păcatele sale, înțelege că Hristos îi devine ispășitor. Fariseul, deși om de virtute, se afundă în propria-i mândrie, pe când vameșul, om încărcat de păcatele sale, își vede neputința cu multă smerenie și Îl cheamă pe Domnul în ajutor, devenindu-i Răscumpărător”.

Preasfinția Sa a amintit și de concluzia pericopei evanghelice a zilei, care se înscrie deplin în pedagogia perioadei Triodului ce ne stă înainte: „Așa cum înțelegem printr-o traducere mai fidelă din original, versetul final al pericopei evanghelice ne pune în vedere, într-un mod mai concret, că cel care se smerește, va fi înălțat, iar cel care se va înălța pe sine, va fi smerit. Inițiativa aparține întotdeauna Domnului, iar ceea ce primim este doar un răspuns la învoirea noastră, de a-L lăsa să lucreze în inima și în sufletul nostru. Iar perioada Triodului este perioada schimbării inimilor, a schimbării sufletelor, a schimbării minții, spre a primi cu bucurie taina Învierii. Dar, cum aflăm de la Sfântul Chiril al Alexandriei, la Hristos și la Învierea dimpreună cu El nu se poate ajunge decât numai în stare de jertfă, noi jertfindu-ne viața pentru El, iar El jertfindu-și iubirea Sa milostivă pentru omenire, o iubire răstignită pe Cruce pentru fiecare dintre noi”.

La final, Preacucernicul Părinte Alin Iarca, parohul comunității, a adresat un cuvânt de apreciere Preasfințitului Părinte Atanasie pentru această mare bucurie, cu prilejul sărbătoririi celui de-al nouălea hram. De asemenea, Preacucernicia sa a mulțumit și tuturor celor care s-au alăturat acestei zile de Praznic pentru Parohia „Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana” din Pescara.

Toți cei prezenți s-au putut bucura la final de o agapă frățească pregătită cu multă râvnă de credincioșii parohiei.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

 

 

Urgența Coronavirus

 

Portalul EORI

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C.F.: 97558250581

 
 

Sinaxar

 

Apostolia

FTOUB Roma

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Vizitatori pe site

3262125