"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Un nou slujitor al Altarului lui Hristos în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, sâmbătă, 7 martie 2020, Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului eparhial de la Roma, în cadrul căreia a hirotonit un nou slujitor al Bisericii lui Hristos.

La momentul rânduit din timpul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Atanasie a săvârșit Hirotonia întru preot a Cucernicului Părinte Diacon Cosmin Pandra, pe seama nou-înființatei parohii „Sfântul Ioanichie de la Muscel” – Genova II - Chiavari.

La final, Preasfinția Sa a adresat noului hirotonit un îndemn pastoral de a primi cu multă responsabilitate noua misiune încredințată, încuranjându-l ca, în activitatea sa misionară, să-i primească cu bucurie și cu pace pe toți cei care vor păși în Biserica lui Hristos și să-i călăuzească spre a deveni fii ai Împărăției și fii ai Luminii.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Urgența Coronavirus

 

Portalul EORI

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C.F.: 97558250581

 
 

Sinaxar

 

Apostolia

FTOUB Roma

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Vizitatori pe site

3185467