"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Prima duminică după redeschiderea bisericilor în Italia la Centrul Eparhial de la Roma

Duminica în care Biserica Ortodoxă face pomenirea vindecării orbului din naștere, a VI-a după Înviere, a fost o zi de bucurie și har pentru toți creștinii ortodocși din Italia, fiind prima duminică în care credincioșilor din peninsulă l-i s-a permis participarea la slujbele publice, după mai bine de două luni de carantină.

La Centrul Eparhial de la Roma, Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită în aer liber, avându-l ca protos pe PS Părinte Arhiereu Vicar, Atanasie de Bogdania. În cadrul slujbei, s-au rostit ectenii și rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în această perioadă de pandemie, precum și pentru binecuvântarea redeschiderii bisericilor în întreaga Eparhie.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Atanasie a vorbit despre orbirea sufletească, care ne împiedică să vedem suferința aproapelui, a celui aflat în dificultate, în necaz sau în durere, precum și despre vederea duhovnicească, vedere care este un dar primit de la Domnul Care rezidește chipul lui Hristos în om, în întregul Adam, în întreaga omenire. Orbul din evanghelie devine mărturisitor al Lui Hristos, un adevărat apostol, luminător printre cei căzuți și dascăl printre cei orbiți de păcat. Să primim lumina lui Hristos, ce luminează în lume și ne călăuzește spre a afla rostul cel mântuitor al viețuirii noastre în ea.

La final, Preasfinția sa a transmis binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan tuturor credincioșilor care au participat la Dumnezeiasca Liturghie și le-a împărtășit bucuria de a-i revedea reîntorși în „Casa Domnului”, după lungul răstimp de izolare. Preasfinția sa i-a felicitat pe cei implicați în proiectele social-filantropice, coordonate, în această perioadă, de voluntarii care frecventează paraclisul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, de la Centrul Eparhial de la Roma, și pe toți cei care jertfesc din timpul și avutul lor, pentru a veni în întimpinarea nevoilor materiale a celor lipsiți și nevoiași, afectați de epidemia ce a cuprins întreaga lume.

 

 

Știre Basilica.ro

 

Urgența Coronavirus

 

Portalul EORI

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C.F.: 97558250581

 
 

Sinaxar

 

Apostolia

FTOUB Roma

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Vizitatori pe site

3258266