"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, la Parohia Sfânta Cruce, Torino 2

 


Hristos S-a Înălțat!



Cu Darul Lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la Parohia Înălțarea Sfintei Cruci, Torino II, continuăm catehezele și proiectele online cu copiii și tinerii Nepsis.

Pentru Ziua Înălțării Domnului și Ziua Eroilor, copiii de la Grupa Mică, sub îndrumarea doamnei preotese Adriana Burcescu, au reprezentat prin elemente simple dar de efect, Înălțarea Domnului iar pentru cinstirea eroilor, au făcut un steag/ecuson colorat și au recitat cu glasurile lor cristaline, poezii patriotice.

La Grupa Mare, din îndemnul doamnei preotese Amalia Roșu, copiii au scris versuri patriotice, sau chiar gândurile lor, pentru eroii căzuți pe câmpurile de luptă pentru libertatea țării noastre. De asemeni, cei care au reușit, au ajuns la cimitirul românesc de la Torino și au aprins o lumânare, punând și o floare pe mormintele celor care nu mai au pe nimeni aici.


Tinerii de la Nepsis, sub îndrumarea doamnei preotese Nicoleta Istina, au realizat un material dedicat eroilor, recitând poezii patriotice, pe imaginile alese cu câțiva dintre cei mai importanți conducători ai Țării noastre și cu multe locuri dragi din țara noastră, din diferite timpuri.

Trăind departe de țară, copiii din Italia nu au unde să audă sau să studieze Istoria Românilor, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, prin intermediul acestor mici proiecte, fiecare copil/tânăr care frecventează orele de cateheză, a putut să intre măcar un pic ”în contact” cu eroii noștri, cu istoria Țării noastre.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile Lui și pentru râvna acestor peste 60 de copii și tineri, cu care, deși nu ne vedem de peste 3 luni de zile, continuă să fie activi și să participe la activitățile parohiei noastre!



"Cântând Înălţarea cea de voie la ceruri, ne închinăm şederii Tale Stăpâne, de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui, slăvim împărăţia Ta în cer şi pe pământ şi credem cu Apostolii Tăi căci cu chipul cu care Te-ai ridicat la cer, cu acelaşi vei veni iarăşi pe nori cu slavă şi cu putere multă.
Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri!"

                             (Acatistul Înălțării Domnului, Icosul 12)

                                                                                          A consemnat Pr. Vasile Istina

 

Grupa Mică - Fotografii

 

Grupa Mică - Video

 

 

 

Grupa Mare - Fotografii

 

 

 

Grupa Mare - Video

 

 

 

Ziua Eroilor 

 

 

Urgența Coronavirus

 

Portalul EORI

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C.F.: 97558250581

 
 

Sinaxar

 

Apostolia

FTOUB Roma

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Vizitatori pe site

3258235