"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

 "Bucurie și Creație"- A patra Întâlnire a Școlii de Vară - NEPSIS Settimo Torinese

Sâmbătă, 25 iulie 2020, în Parohia "Sf. Ioan de la Râşca şi Secu", din Settimo Torinese, a avut loc cea de-a patra întâlnire a cursurilor gratuite în aer liber, ale "Școlii de Vară".

 

O Lume nouă s-a deschis înaintea fețelor angelice ale Tinerilor Nepsis, care prin rugăciune, contemplație și o frumoasă şi utilă cateheză, au ajuns la privilegiul de a măiestri culori,  învrednicindu-se a intra în Taina Icoanei. 

 

Deschizând  "fereastra" puțin câte puțin, adăugând trudă și atenție, au început să întrevadă chipul Maiestuos al lui Iisus Hristos, ce binecuvântează lumea ca Cel Bun și prin închipuirea "Cărții Vieții" închise cu peceți, ca Drept Judecător. 

 

Cu mânuțe firave, dar cu inimi pline de dorință și dăruire, tinerii iconari  au zugrăvit primele straturi ce alcătuiesc Icoana Ipostasului Întrupat. 

 

Au așezat peste lumina creației, reprezentată de albul blatului, lumina cea nesfârșită a slavei zilei a opta, colorând fundalul în auriu.  Au pictat cele două firi ale Mântuitorului, "omenitatea" în roșul cărnii lui Adam, învăluită de albastrul Dumnezeirii, care cuprinde în el "Mărirea" cea de nepătruns cu mintea, și "Slava" prin emanația celei mai puternice Lumini. 

 

Întâlnirea a adus copiilor o mare bogăție sufletească, împlinind voioșia timpului petrecut împreună cu prietenii de studiu și coordonatorii lor, cu bucuria Harului revărsat din lucrarea cea duhovnicească a iconarului.

 

Mulțumim tuturor participanților pentru frumoasa colaborare și răbdarea de care au dat dovadă în fața acestei provocări.

 

A Domnului fie Slava în vecii vecilor, Amin!

 

https://www.facebook.com/episcopia.ortodoxa.italiei/videos/334622330885551/?v=334622330885551

Urgența Coronavirus

 

Portalul EORI

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C.F.: 97558250581

 
 

Sinaxar

 

Apostolia

FTOUB Roma

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Vizitatori pe site

3382451