Alege limba:

    Selectați limba dvs

Parohia „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” din localitatea Aprilia și-a serbat hramul | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

 

 

În ziua de 25 aprilie 2022, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” din localitatea Aprilia, în vecinătatea cetății Romei, a sărbătorit 10 ani de la înființare. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, mulțumind lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate peste comunitatea românilor ortodocși din acest oraș.

 

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbit despre ocrotitorul parohiei, Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, spunând că „acesta era duhovnicul marelui Paisie Velicicovschi, ajuns mai târziu mare sfânt al Bisericii noastre, cu numele Paisie de la Neamț, cinstit în toate bisericile ortodoxe din lume. Sfântul Vasile, ca și Sfântul Paisie, nu era de neam român, dar a îndrăgit pământul nostru binecuvântat, numit Grădina Maicii Domnului. Aici a lăsat o comoară duhovnicească de mare preț pentru neamul românesc. Pe pământul românesc și-a desăvârșit viața monahicească, a sporit în rugăciune, în cele ale duhului și a fost de ajutor tutor celor care l-au căutat”.

 

Referitor la serbarea hramului parohiei, ierarhul a remarcat că „această aniversare de anul acesta se află într-o perioadă de mare binecuvântare și anume Învierea Domnului. Sunt bucuros și, aș putea spune, cu o gelozie binecuvântată, că Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, care este un sfânt iubit cu precădere de către monahi, este ocrotitorul parohiei voastre. Iată, că aici pe pământ italian, la distanță de locul unde a viețuit, sfântul este cinstit și pomenit. Vă felicităm pentru toate lucrurile frumoase pe care le-ați făcut în acești 10 ani de când vă aflați în localitatea Aprilia, ani care au adus roade, har, binecuvântare și bucurii pentru și peste comunitatea de aici, înființată cu 14 ani în urmă”.

 

Din partea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Preasfințitul Părinte Atanasie a oferit gramate episcopale părintelui paroh Ștefănel Nanu și Consiliului și Comitetul Parohial, în semn de apreciere pentru bogata activitate pastoral-misionară din cei 14 ani de la înființarea Parohiei.

 

La final, părintele paroh Ștefănel Nanu a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Siluan pentru distincțiile primite și Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania pentru bucuria de a se fi aflat în mijlocul comunității ortodoxe române din Aprilia, la acest ceas aniversar.

 


 

Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” a aniversat anul acesta 14 ani de la înființare, ultimii 10 ani fiind petrecuți în localitatea Aprilia. Parohia a fost înființată în anul 2008, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind numit ca preot paroh Ștefănel Nanu. În perioada 2008-2012, parohia a funcționat în localitatea Lanuvio. Biserica din Aprilia se găsește la adresa: via Carroceto 163 B, provincia Latina. 

 

 

 

 

PORTALUL EORI

 

FONDUL SOLIDARITATEA 

 
 

TELEGRAM

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

5X1000

 

 

 
 

STIRILE CELE MAI CITITE

 

APOSTOLIA

REPORTAGE EORI

 
 

VIZITATORI PE SITE

4890960
Today: 31