Alege limba:
{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

    ,,Sărbătoarea IEI" în Parohia Sf. Mc. Anisia din Empoli/San Miniato 

Portul popular românesc reprezintă forma noastră esențială de cultură, este ca un “templu la purtător”, o istorisire în culori a trecutului, martor tăcut, dar mărturisitor al credinței și pietății poporului nostru, dar și al dragostei lui pentru tot ce este frumos, pur și înălțător. Dacă ne referim la a noastră identitate, la valorile noastre naționale, fără doar și poate luăm costumul popular ca un punct de reper.

Din punct de vedere istoric, în spaţiul mioritic, costumul popular românesc îşi găseşte rădăcinile în portul strămoşilor noştri traci, geţi şi daci. El reprezintă o recapitulare simbolică a întregii mitologii şi cosmogonii de început. Tainele meşteşugului de a confecţiona îmbrăcămintea – nu se învăţau din cărţi – ci de la femeile satului. Se transmiteau din generaţie în generaţie – de la mamă la fiică. În timpul lucrului, femeile spuneau o rugăciune ortodoxă pentru comunicare cu divinitatea: „Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina – taina sufletului meu! Și mă mântuieşte, Mântuitorul meu”.

S-a ajuns astăzi până la statornicirea unei zile dedicate iei românești și implicit   a costumului nostru popular – 24 iunie, de Sânziene. O inițiativă  temeluită în urmă cu doar câțiva ani, a devenit chiar un eveniment internațional, căci ia este sărbătorită peste tot în lume, acolo unde trăiesc români.

   Se obișnuiește ca, în aceasta zi, ținuta confraților noștri, oriunde s-ar găsi, să conţină măcar elementul de bază al costumului popular, ia sau cămașa.  Oameni iubitori de tradiții și obiceiuri din Parohia Sfânta Muceniță Anisia din Empoli-San Miniato, s-au înveșmântat în portul strămoșilor la slujba religioasă a Sfintei Liturghii, din Duminica a doua după Rusalii, nutrind respect pentru trecut și speranța ca viitorimea, deși pe pământ străin, nu-și va uita ori renega istoria si cultura.

Biserica noastră, astăzi, între pereții unui edificiu de cult construit in 1955, a surprins chintesența istorică și culturală în efervescenta momentului sărbătoresc religios, iar fiecare dintre cei prezenți erau metafora zonei etno-geografice de proveniență, un lung basm scris în culorile (roşu, negru, brun închis, albastru, anumite tonuri de verde şi violet)  și ornamentica pe pânză ( simbolul crucii ornat și stilizat în foarte multe forme și alte alegorii religioase), într-un limbaj simbolic străvechi cusut cu fire de viață, frumusețe, natură, cosmos și multă credință.

 

                             A consemnat, 

               Prof. Monica Ghiga 

 

 
 

 

Alătură-te canalului de Telegram al EORI.

 

 

 

 
 
 

 
 
4031489