Șantierul de pictură - Verona 1
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu mijlocirile Sfântului Proroc Ilie și ale Sfântului Ierarh Zenon și pentru rugăciunile multor preoți și creștini, în frunte cu ierarhii noștri, astăzi s-a terminat de pictat peretele din stânga pronaosului bisericii parohiei Verona 1.
Conform planului iconografic aprobat de Comisia de Pictură a Patriarhiei Române, în partea superioară au fost pictate Sinoadele Ecumenice, care aduc aminte creștinului ce vine să vorbească și să se unească cu Dumnezeu prin Sfintele Taine, că ortodoxia credinței e condiție fundamentală a intrării în Împărăția lui Dumnezeu.
În partea inferioară sunt reprezentate familii de sfinți și modele de pocăință.
Astfel, într-o lume fără rădăcini, cu un limbaj tot mai sărac și fără valori, biserica noastră, prin pictura de până acum, propune în imagini o poveste cu îngeri care cântă lui Dumnezeu, cu eroi, oameni păcătoși care devin sfinți pocăindu-se. Toate spre învățătură mântuitoare.
Pr. Gabor Codrea